Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:49 12 08 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Constanța Forțele de ordine continuă acțiunilede prevenire și limitare a infectării cu virusul COVID-19 în zonele aglomerate

ro

18 Jul, 2020 14:08 565 Marime text
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate, precum piețe, terase sau cluburi în aer liber, dar și în mijloacele de transport în comun.
 
Aproximativ 300 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au acționat, noaptea trecută, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din județul Constanța, respectiv stațiunile din nordul și sudul litoralului.
 
Cu ocazia controalelor au fost verificate 215 societăți comerciale și au fost aplicate 106 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 116.000 de lei, dintre care 15 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 37 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 25 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
 
În același timp, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța au efectuat controale la 5 obiective (unități de turism, cluburi si discoteci).
În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 22 de deficienţe. De asemenea, au fost aplicate 22 de sancţiuni, respectiv 13 avertismente şi 9 amenzi, în valoare totală de 7.000 de lei.
 
Scopul acestor activități este responsabilizarea cetățenilor privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.
 
Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de distanțare fizică pentru a se proteja pe ei înșiși, dar și pe toți cei din jurul lor!

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii