Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:01 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu la Niculițel. Pompierii au scos 40 de butelii din imobilul cuprins de flăcări!

ro

08 Nov, 2020 10:08 1795 Marime text
  • 40 de butelii au scos pompierii tulceni din imobilul cuprins de flăcări.
  • Proprietara locuinței, în vârstă de 70 de ani, a suferit un atac de panică.

În jurul orei 07:00, salvatorii Detașamentului de pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină în localitatea Niculițel pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta la o casă.



La locul evenimentului s-au deplasat de urgență 14 pompieri cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 SMURD.

Până la sosirea pompierilor militari, incendiul a fost localizat de către SVSU Niculițel, care au evacuat din curtea locuinței și 40 de butelii.



Incendiul se manifesta generalizat la un corp de casă format din 2 camere.

Forțele de intervenție au stins incendiul în urma căruia au ars aproximativ 40 mp suprafață construită și s-au deteriorat bunuri materiale, dar a fost salvat corpul de casă principal.



Proprietara locuinței, în vârstă de 70 de ani, a suferit un atac de panică. Acesta a fost monitorizată de echipajul SMURD, dar nu a necesitat transportul către o unitate spitalicească.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind  nefuncționarea în parametri normali a centralei termice.

Sursa info și foto: ISU Delta Tulcea

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii