Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:30 15 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încă un businessman în Arestul IPJ Cu cine face afaceri Nikitas Simion, directorul Callatis Therm SA

ro

17 Feb, 2012 00:00 6340 Marime text
firme-judecatoriaMangalia.jpgSC Callatis Therm SA a luat fiinţă după ce trei societăţi comerciale, respectiv Rominservices Therm SA, Rominserv SRL şi Rompetrol SA, au scos la vânzare mai multe acţiuni

Directorul general al societăţii comerciale Callatis Therm SA, Adrian Nikitas Simion, a ajuns în Centrul de Reţinere şi Arest preventiv al Poliţiei Judeţului Constanţa. Magistraţii Judecătoriei Mangalia au decis arestarea lui pentru 15 zile. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa îl acuză pe Adrian Nikitas Simion de şantaj şi abuz în serviciu contra intereselor publice, ambele infracţiuni în forma calificată a prevederilor Legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Conform datelor puse la dispoziţie de Registrul Comerţului, numele lui Adrian Nikitas Simion pare să fie legat de mai multe societăţi comerciale.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus, în seara zilei de 15 februarie, reţinerea pentru 24 de ore lui Adrian Nikitas Simion, de 27 de ani, din Bucureşti. Conform anchetatorilor, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie şi director general la SC Callatis Therm SA Mangalia, în derularea contractului de concesiune a serviciului public de alimentare cu energie termică centralizată a municipiului Mangalia, în perioada sezonului rece 2011- 2012, şi-ar fi desfăşurat atribuţiile de serviciu în mod defectuos. Mai exact, spun procurorii, tânărul bucureştean, „nu a realizat corespunzător aprovizionarea cu combustibilul necesar şi pe cale de consecinţă nu a putut asigura furnizarea căldurii şi apei calde, cu afectarea a peste 7.500 de consumatori casnici". „În derularea contractului, pentru a determina autorităţile publice locale să plătească anumite sume de bani, apreciate ca penalităţi (şi pentru care există litigii pe rolul instanţei de judecată, nefinalizate), deşi debitul principal fusese achitat, inculpatul a dispus sistarea furnizării energiei termice, pentru ca în această manieră injustă să determine o reacţie publică de presiune psihologică şi de violenţă stradală asupra reprezentanţilor autorităţii publice administrative, iar astfel să obţină plata pretinselor penalităţi", se mai arată în cercetarea procurorilor. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de şantaj în formă calificată este închisoarea de la 7 la 12 ani, iar pentru infracţiunea de abuz în serviciu împotriva intereselor publice în formă calificată este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Sute de obiecte secundare

firme-centralatermica.jpgDupă cum arătam şi mai sus, numele lui Adrian Nikitas Simion este legat de mai multe societăţi comerciale. Registrul Comerţului arată că Simion apare în SC C&C Wealth Management SRL. Unitatea în cauză surprinde prin deţinerea unei impresionante liste de obiecte secundare de activitate, numărul acestora fiind de ordinul sutelor. Asociaţi în această firmă sunt Adrian Nikitas Simion şi Marius Zăgăneanu, de 35 de ani, din Constanţa, acesta din urmă fiind şi administrator. În 2008, SC C&C Wealth Management SRL a declarat o cifră de afaceri de 28.000 de lei, în timp ce în 2009 aceasta a fost de 127.534 de lei, iar profitul brut de 18,989 de lei. Adrian Nikitas Simion apare şi în SC Ecoplast Industries Group SRL, cu sediul pe bulevardul Mamaia. Alături de tânărul afacerist, care este administrator, în această firmă se mai află Ionela Simona Rizescu, de 35 de ani, din Bucureşti, Emilian Rizescu. Ecoplast Industries Group are trei sedii secundare în Lumina, Galaţi şi în Bucureşti. În 2008, unitatea a raportat o cifră de afaceri de 8.799.453 de lei şi un profit brut de 1.232.882 de lei. În 2009, cu 30 de salariaţi Ecoplast Industries Group SRL a derulat afaceri de 11.228.434 de lei, în timp ce profitul a fost de 1.774.654 de lei.

Euroinvest Future Services

Numele lui Nikitas se găseşte şi în SC Euroinvest Future Services SRL, cu sediul pe strada Patriei din Constanţa. În unitate se mai află Marian Pană şi Manuel Marius Păduraru. Pentru 2008, firma a raportat afaceri de 3.336.889 de lei, în timp ce în 2009 aceasta s-a situat la valoarea de 6.179.593 de lei. Şi această firmă deţine o impresionantă listă a obiectelor secundare de activitate. Wood Industries SRL, cu sediul pe strada Ecaterina Varga, este o altă firmă în care îl găsim pe Adrian Nikitas Simion. Acesta este partener de afaceri cu Nicolae Carataş, de 39 de ani, din Constanţa, cu italianul Marco Veronesi, dar şi cu Marioara Zaifu. Nu este de trecut cu vederea faptul că, potrivit datelor oficiale, SC Callatis Therm SA a luat fiinţă după ce trei societăţi comerciale, respectiv Rominservices Therm SA, Rominserv SRL şi Rompetrol SA, au scos la vânzare mai multe acţiuni.

Ti-a placut articolul?

Comentarii