Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:54 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inaltarea Domnului, prilej de comemorare a vitejilor neamului

ro

05 Jun, 2003 00:00 930 Marime text
Astazi, Comandamentul Operational Naval va organiza in municipiul Constanta, cu prilejul "Zilei Eroilor si a Inaltarii Domnului", o serie de activitati specifice, printre care ceremoniale militare si religioase si depuneri de coroane, jerbe si buchete de flori. Astfel, primul ceremonial va avea loc la ora 12.30, la Monumentul Crucea Marinarilor Romani, situat pe faleza Cazinoului; la ora 13.30, la Cimitirul Central, la Monumentul Eroilor Romani din Primul Razboi Mondial; o jumatate de ora mai tarziu, in aceeasi locatie, la Monumentul Eroilor Romani din al Doilea Razboi Mondial, ultima manifestatie a festivitatilor omagiale avand loc la Grupul Funerar al Eroilor Revolutiei din Decembrie 1989. La aceste festivitati vor participa reprezentanti ai autoritatilor administratiei publice locale, ai Bisericii Ortodoxe Romane, precum si reprezentanti ai organizatiilor nonguvernamentale, ai veteranilor de razboi, ai cadrelor militare active, in rezerva si in retragere. Este pentru prima data cand, la Constanta, ceremonialele se desfasoara incepand cu ora 12.30, ora la care altadata acestea deja se terminau.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii