Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:21 18 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

​LIVE VIDEO-TEXT Ședința Colegiului Prefectural Constanța, joi, 18 decembrie 2025. Măsuri pentru sezonul rece și sărbătorile de iarnă 2025-2026 (FOTO+VIDEO)

ro

18 Dec, 2025 11:01 246 Marime text


Astăzi, 18 decembrie 2025, de la ora 11:00, va avea loc ședința Colegiului Prefectural, în Sala „Remus Opreanu”.

Update:

Ședința debutează cu prefectul Adrian Picoiu.

Prefectul Adrian Picoiu - „Bine ați venit la ședința. Avem un singur subiect pe ordinea de zi - prezentarea activităților desfășurate în sezonul rece al sărbătorilor de iarnă 2025-2026, creșterea gradului de protecție și de siguranță a cetățeanului și prezentarea măsurilor pentru protecția sănătății populației”.


Cornel Georgian Mototolea, șeful IPJ Constanța

Cornel Georgian Mototolea, șeful IPJ Constanța - „În perioada sărbătorilor de iarna, efectivele polițienești vor fi în medie 220 de polițiști zilnic pentru siguranță publica. Polițiștii de la rutieră vor veghea și pentru protejarea patrimoniului. Mai avem o modificare legislativă în beneficiul tuturor care prevede regimul substanțelor și pirotehnice. În noua legislație sunt permise la vânzare doar cele din categoria F1. Amenzile sunt foarte mari. Activitățile preventive în mediul rural se vor intensifica. Avem în atenție și persoanele proteja de ordin provizoriu sau de cel emis de instanță. Va asigur ca polițiștii vor fi la datorie, atât ziua, cât și noaptea”.


Mihail-Cristian Aamarandei, inspector șef ISU Dobrogea Constanța

Mihail-Cristian Aamarandei, inspector șef ISU Dobrogea Constanța - „În vederea realizării unui climat optim, personalul ISU va acționa pentru capacitatea optimă de răspuns. Având în vedere că în această perioadă vor exista diferite evenimente, la nivelul zonei de competență sunt luate măsuri pe de o parte pentru prevenire, iar pe de altă parte să avem în mod corespunzător capacitate de intervenție. În ceea ce privește respectarea prevederilor legale privind jocurile de artificii, au fost planificate activități, iar până în prezent au fost depuse două solicitări privind emiterea corpului privind astfel de acțiuni pe toată această perioadă. În această perioadă, se va acționa zilnic cu peste 70 de echipe. Vreau să transmit tuturor sărbători binecuvântate, cu liniște, cu sănătate”.


Ionuț Done, prim adjunct la IJJ Constanța

Ionuț Done, prim adjunct la IJJ Constanța - „În contextul sezonului rece și al sărbătorilor de iarnă 2025–2026, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța va desfășura o serie de activități menite să crească gradul de protecție și siguranță a cetățenilor, prin adaptarea misiunilor și a modului de acțiune la specificul acestei perioade.



Jandarmii constănțeni vor acționa pe baza unei abordări preventive, proactive și reactive, astfel încât să fie menținut climatul de ordine și siguranță publică și să poată fi gestionate eficient eventualele situații de urgență. O atenție deosebită va fi acordată adunărilor publice care presupun un număr mare de participanți și un grad ridicat de complexitate.

În această perioadă, jandarmii vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Vorbim despre Târgurile de Crăciun din municipiul Constanța, organizate în Piața Ovidiu și în Parcul de la Poarta 6, precum și despre evenimentul de Revelion din fața Sălii Sporturilor. De asemenea, măsuri similare vor fi asigurate la Târgul de Crăciun din orașul Năvodari, desfășurat în perioada 6 decembrie 2025 – 2 ianuarie 2026, precum și la manifestarea dedicată sărbătorilor de iarnă din localitatea Lazu.


Totodată, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța va fi prezent la manifestările religioase specifice acestei perioade, respectiv minivacanța de Crăciun, în intervalul 25–28 decembrie, precum și la sărbătorile de Sfântul Vasile și Bobotează. Măsurile de ordine publică vor fi asigurate în localitățile Medgidia, Mihail Kogălniceanu, Piatra și Rasova.

Pe linie sportivă, jandarmii vor asigura ordinea publică la competițiile organizate de CSM Constanța, CS Medgidia, CS Gloria Băneasa, CS Axiopolis Cernavodă, CS Agigea și FCV Farul Constanța, în cadrul Ligii a III-a masculin și al Ligii I feminin. Aceste manifestări sportive se vor desfășura în municipiul Constanța, municipiul Medgidia și în localitățile Băneasa, Cernavodă, Ovidiu și Agigea.

În același timp, jandarmii vor acționa pentru respectarea legislației privind articolele pirotehnice, fiind vizate atât prevenirea utilizării ilegale a acestora, cât și sancționarea faptelor constatate. De asemenea, în cooperare cu personalul silvic, vor fi intensificate acțiunile de prevenire și combatere a tăierii și comercializării ilegale a materialului lemnos.

Un alt domeniu important îl reprezintă gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene hidrometeorologice periculoase, specifice sezonului de iarnă. Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța va asigura coordonarea operațională necesară pentru prevenirea, limitarea și înlăturarea efectelor negative ale acestor fenomene, în strânsă legătură cu avertizările de tip nowcasting emise de autoritățile competente.

Pe lângă aceste misiuni, activitatea jandarmilor va fi orientată și către creșterea vizibilității în zonele aglomerate, intensificarea schimbului de informații cu celelalte instituții, constituirea unor capacități de intervenție rapidă și participarea la acțiuni comune cu structurile de poliție pentru prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și persoanei, inclusiv pe linia combaterii traficului și consumului de droguri.


De asemenea, jandarmii vor desfășura acțiuni în sistem integrat cu Inspectoratul de Poliție Județean Constanța în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, pentru creșterea gradului de siguranță școlară și prevenirea delicvenței juvenile. Vor fi organizate controale comune cu Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în piețe și centre comerciale, pentru verificarea condițiilor de depozitare, transport și comercializare a produselor din carne.

În funcție de evoluția situației operative, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța va participa la acțiuni de amploare, de tip BLITZ, și va acorda sprijin structurilor din subordinea Gărzii de Coastă Constanța pentru gestionarea situațiilor care pot afecta ordinea și siguranța publică în zona punctelor de trecere a frontierei de stat și pe linia migrației ilegale.

Pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța va angrena zilnic, în medie, 35 de jandarmi pentru menținerea ordinii publice în sistem integrat și pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la manifestările sportive, cultural-artistice sau de protest din spațiul public. În același timp, un efectiv zilnic de aproximativ 100 de jandarmi va fi asigurat pentru paza și protecția obiectivelor aflate în responsabilitatea instituției”.

Atanase Cocea, prim adjunct comandant la Gruparea de Jandarmi Mobile Constanța

Atanase Cocea, prim adjunct comandant la Gruparea de Jandarmi Mobile Constanța - „Zilnic, vor fi peste 70 de jandarmi care vor acționa pe mai multe acțiuni punctuale. Organizarea de evenimente cu articole pirotehnice se pot organiza doar pe baza de acord. Recomandăm cetățenilor să adopte un comportament adecvat”.


Pîrvu Alin, comisar șef, împiternicit director adjunct Garda de Coastă

Pîrvu Alin, comisar șef, împiternicit director adjunct Garda de Coastă - „La nivelul Gărzii de Coastă au fost dispuse mai multe măsuri. În perioada următoare, efectivele vor fi suplimentate. Vom acționa zilnic cu aproximativ 70 de polițiști de frontieră”.


Corina Ivanciu, director executiv DSVSA Constanța

Corina Ivanciu, director executiv DSVSA Constanța - „În acest contest, DSVSA a intensificat controalele în ceea ce privește creșterea și sacrificarea animalelor. Nu avem focare active la nivelul județului Constanța. Am încercat să avem și o campanie de conștientizare. Este interzisă comercializarea cărnii de porc în afara gospodăriei. Pe sectorul de alimentație publică, datorită comercianților de a se aproviziona cu cantități din ce în ce mai mari, se intensifică controalele”.


Oana Daliana Bone, director executiv DSP Constanța

Oana Daliana Bone, director executiv DSP Constanța - „Vă voi prezenta în continuare măsurile specifice pentru protecția sănătății populație. Măsuri: evaluare stocului de medicamente, identificarea nevoilor pacienților, asigurarea personalului corespunzator. DSPJ va asigura un serviciu de permanență la domiciliu, cu inspectori din cadrul serviciului de control al DSP pentru a veni în sprijinul cetățenilor referitor la problemele de sănătate publică. Vă doresc sărbători fericite”.


Monica Iacob, manager general SAJ Constanța

Monica Iacob, manager general SAJ Constanța - „În vederea sezonului rece, SAJ Constanța a întreprins următoarele masuri: în teren vor fi un număr de 34 echipaje operative. În ceea ce privește mijloacele de intervenție, sunt 78 de autosanitare. Conducerea SAJ Constanța a întreprins măsurile necesare pentru asigurarea medicamentelor și autosanitarele au fost dotate corespunzător cu anvelope de iarnă”.


Camer Salim, medic șef UPU din cadrul Spitalului Județean Constanța

Camer Salim, medic șef UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța - „Urmează o perioada aglomerată pentru toată lumea. În această perioadă, crește foarte mult numărul de cazuri, dar crește și nerăbdarea aparținătorilor. Crește numărul de intoxicații, crește numărul de accidente. Crește presiunea pe echipe, așa ca am reușit să avem toate turele acoperite. Vom funcționa cu 7 medici pe turele de zi, 8 pe noapte și 18 asistenți medicali atât pe tura de zi, cât și pe tura de noapte. Sărbatori fericite!”.


Horia Constantinescu, președintele CJPC Constanța

Horia Constantinescu, președintele CJPC Constanța - „Vreau să vorbesc despre faptul că ne confrutăm cu toții cu un fenomen - gătitul acasă. Cei care cumpără produse fără care habar să aibă ce produse folosesc. Atragem atenția că trichineroza poate fi în carnea folosită”.


Știre inițială:

Astăzi, 18 decembrie 2025, de la ora 11:00, va avea loc ședința Colegiului Prefectural, în Sala “Remus Opreanu”.

Pe ordinea de zi se află prezentarea activităților ce vor fi desfășurate  în contextul sezonului rece și al sărbătorilor de iarnă 2025-2026, creșterea gradului de protecție și de siguranță a cetățeanului și prezentarea măsurilor pentru protecția sănătății populației.

La ședință vor participa reprezentanți ai următoarelor instituții: Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al Județului Constanța, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihail Kogălniceanu” Constanţa, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa, Garda de Coastă, Direcţia Sanitară Veterinară și pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, Unitatea de Primire Urgențe - Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța.

2. Diverse




Citește și:
Colegiu Prefectural la Constanța! Creșterea gradului de protecție a cetățenilor, pe ordinea de zi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii