Tribunalul Constanța a suspendat executarea unei circulare ANPC, la cererea lui Horia Constantinescu
Tribunalul Constanța a suspendat executarea unei circulare ANPC, la cererea lui Horia Constantinescu
236
Marime text
Tribunalul Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de Horia Miron Constantinescu și a dispus suspendarea executării Circularei ANPC nr. 84414 din 3 octombrie 2025, emisă de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Hotărârea a fost pronunțată la data de 18 decembrie 2025, în dosarul nr. 583/36/2025, aflat în stadiul procesual de fond.
Potrivit soluției pe scurt publicate pe portalul instanțelor de judecată, completul C10 Fond a decis admiterea cererii de chemare în judecată și suspendarea executării actului administrativ contestat până la pronunțarea instanței de fond. Totodată, ANPC a fost obligată la plata sumei de 5.000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, redus de instanță.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând să fie depusă la Curtea de Apel Constanța, sub sancțiunea nulității. Hotărârea a fost pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.
Parcursul dosarului
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Constanța în data de 4 noiembrie 2025 și a avut ca obiect suspendarea executării unui act administrativ, respectiv Circulara ANPC nr. 84414/03.10.2025. La termenul din 15 decembrie 2025, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 18 decembrie, când a fost comunicată soluția de admitere.
Un nou litigiu între Horia Constantinescu și ANPC
Cauza se înscrie într-o serie mai amplă de demersuri judiciare inițiate de Horia Constantinescu, fost președinte al ANPC, care contestă în instanță actele administrative emise de instituție ulterior încetării mandatului său.
În acest context, este relevant de menționat că, la 18 septembrie 2025, aceeași Secție de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța a înregistrat dosarul nr. 512/36/2025, în care Constantinescu a contestat Ordinul ANPC nr. 536/25.06.2025, solicitând atât anularea, cât și suspendarea acestuia. Și în acel caz, instanța a admis cererea de suspendare, obligând ANPC la plata sumei de 5.600 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată și dispunând suspendarea aplicării ordinului până la soluționarea definitivă a cauzei.
Prin decizia pronunțată astăzi, Tribunalul Constanța confirmă, cel puțin provizoriu, necesitatea analizării în fond a legalității circularei emise de ANPC, urmând ca efectele acesteia să fie suspendate până la o hotărâre definitivă asupra cauzei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


