Constanța Oficial de la DNA despre trimiterea în judecată a lui Cristian Radu și Adrian Ștefan Vasilache
Constanța: Oficial de la DNA despre trimiterea în judecată a lui Cristian Radu și Adrian Ștefan Vasilache
18 Dec, 2025 12:19
ZIUA de Constanta
344
Marime text
344
Marime text
.jpg)
- Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Totodată, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului V.A.Ș., administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia.
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
În perioada 2022 - 2025, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar al municipiului Mangalia, ar fi pretins și primit, atât direct, cât și printr-un intermediar, suma totală de 622.233 de euro, în legătură cu emiterea unor documente urbanistice și cu inițierea unor hotărâri de consiliu local, precum și în legătură cu alte demersuri ce țin de activitatea de primar.
Astfel, în schimbul sumelor de bani menționate anterior, inculpatul Radu Cristian ar fi întreprins următoarele:
- în perioada 2022 – 2024 ar fi pretins suma totală de 80.000 de euro, din care ar fi primit, printr-un intermediar, suma de 42.333 de euro, pentru a lăsa diverse persoane să desfășoare activități de comerț pe plaja sau în zona Portului Turistic Mangalia, fără a fi amendați sau închiși de către Poliția Locală Mangalia. Suma de bani menționată anterior ar fi fost primită sub forma achizițiilor unor obiecte vestimentare de lux;
- în cursul anului 2023 ar fi pretins și ar fi primit un folos, respectiv echivalentul sumei de 500.000 euro prin reducerea prețului de achiziție a activului unei societăți comerciale, pentru cesionarea unor contracte de închiriere privind terenuri aflate în Portul Turistic Mangalia;
- în cursul anului 2023 ar fi pretins suma de 50.000 de euro, din care ar fi primit suma totală de 30.000 de euro, pentru ca două persoane să nu fie controlate de către funcționarii din cadrul Primăriei municipiului Mangalia pe parcursul construirii unui imobil în stațiunea Neptun;
- în cursul lunilor ianuarie-februarie 2025 ar fi pretins și ar fi primit suma de 50.000 euro de la o persoană, pentru ca acesta din urmă să obțină de la Primăria municipiului Mangalia un Certificat de atestare a edificării/extinderii construcției realizate fără autorizație de construire pentru un imobil situat în stațiunea Saturn.
Totodată, inculpatul Radu Cristian ar fi disimulat și ascuns mare parte din sumele de bani menționate anterior, prin achiziția în anul 2023 a unui hotel din stațiunea Cap Aurora.
În perioada 2022 – 2025, inculpatul Radu Cristian i-ar fi instigat pe inculpatul V.A.Ș. și pe o altă persoană să achiziționeze din fondurile societăților comerciale administrate de aceștia două autoturisme marca BMW pentru suma totală de 942.284 lei și să achite din fondurile unei societăți costurile de service pentru unul dintre autoturisme. Cele două autoturisme ar fi fost folosite exclusiv de către inculpatul Radu Cristian, prin punerea lor la dispoziție, cu titlu gratuit, de către reprezentanții societăților respective.
În urma investigațiilor financiare efectuate în cauză, procurorii anticorupție au solicitat instanței de judecată confiscarea extinsă a sumei totale de 2.183.199,15 lei de la inculpatul Radu Cristian, întrucât acesta nu justifică dobândirea licită a sumei respective.
În vederea confiscării speciale a sumelor primite cu titlu de mită și a confiscării extinse, în cauză, procurorii anticorupție au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Radu Cristian și soției acestuia.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Contextul OMD Mangalia
Organizația de Management al Destinației (OMD) Mangalia a fost înființată în anul 2019, în parteneriat între Primăria Mangalia și agenți economici din turismul din sudul litoralului, cu scopul declarat de a promova și dezvolta stațiunile turistice din zonă. De-a lungul anilor, OMD Mangalia a beneficiat de finanțări consistente din fonduri publice.
Cu toate acestea, activitatea organizației ar fi fost marcată de disfuncționalități majore, inclusiv neplata salariilor angajaților de la începutul anului. Două dintre angajate, Mihaela Neagu și Elena Zaharia, s-ar fi adresat instanței pentru recuperarea drepturilor salariale.
Legături de afaceri și firme cu probleme financiare
În atenția anchetatorilor au intrat și relațiile de afaceri dintre persoane apropiate inculpaților. Soțul Elenei Zaharia este asociat, alături de Marga Bianca Radu, fosta soție a lui Cristian Radu, în cadrul societății Sanicall Center SRL, firmă care activează în domeniul îngrijirii medicale și are sediul în incinta Aerodromului Tuzla.
Structura acționariatului societății indică o participație de 40% deținută de Bianca Radu, în timp ce Vasilache Adrian Ștefan, Zaharia Manuel și Crăciunescu Constantin dețin câte 20% fiecare. Conform datelor financiare publice, Sanicall Center SRL se află într-o situație economică critică: în anul precedent a înregistrat cifră de afaceri zero, fără profit, iar datoriile se ridică la aproximativ 2,4 milioane de lei.
Controlul asupra activităților aeronautice de la Tuzla
Vasilache Adrian Ștefan controlează, în calitate de asociat și administrator, Regional Air Services SRL (1998), societatea care administrează Aerodromul Tuzla. Firma activează în domeniul transportului aerian de pasageri și este deținută în cote egale de Vasilache Adrian Ștefan și Regional Air Suport SRL (1999), societate cu sediul în București, al cărei asociat unic este Dorin Ivașcu.
La rândul său, Regional Air Suport SRL deține participații importante în mai multe companii din domeniul aeronautic: 40% din Regional Airport Flight Information Services SRL București, 40% din Skytech Solutions SRL și 3,93% din Aeroportul Caransebeș SRL.
Rețeaua de firme controlate de Vasilache Adrian Ștefan
Pe lângă aceste entități, Vasilache Adrian Ștefan mai deține participații semnificative în mai multe societăți comerciale, după cum urmează:
- 34% din Iacarii Acrobați SRL
- 75% din Helisuport SRL
- 20% din Sanicall Center SRL
- 50% din Security Logistic SRL
- 25% din Futurgies Advisors SRL
Performanțe financiare și fonduri europene
Potrivit datelor raportate pentru anul 2024, Regional Air Services SRL (1998) a declarat o creștere a cifrei de afaceri de 170%, ajungând la 55.543.766 lei, cu un profit de 642.293 lei, 128 de angajați, active în valoare de 141,5 milioane de lei și datorii de 47,4 milioane de lei.
Totodată, societatea a accesat fonduri europene prin POIM – Programul Operațional Infrastructură Mare, în valoare totală de 99.195.436,05 lei, destinate dezvoltării infrastructurii aeronautice.
În ceea ce privește Regional Air Suport SRL (1999) București, firma controlată de Dorin Ivașcu a raportat pentru anul 2024 o cifră de afaceri de 38.665.913 lei, un profit de 3.998.977 lei, 39 de angajați, active de 31,2 milioane de lei și datorii de 19,9 milioane de lei.
Alte afaceri ale lui Dorin Ivașcu
Dorin Ivașcu mai este asociat în mai multe companii din domeniul aviației și turismului, printre care:
- Travelmaker Company SRL – 24%
- RAS Aviation Services – Technic SA – 30%
- Air Adventure SRL – 30%
- Romanian Airport Services SA
De asemenea, acesta administrează Aeroportul Caransebebeș SA, consolidându-și poziția în sectorul aeronautic. Alte dosare DNA pe rol
Amintim că Cristian Radu este trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța și într-un alt dosar, privind abuz în serviciu, alături de mai mulți funcționari din cadrul Primăriei Mangalia. Cauza se află pe rolul Curții de Apel Constanța, unde părțile au fost citate, următorul termen fiind stabilit pentru 24 noiembrie 2025, iar instanța a dispus audierea martorului Dinu Mihai Daniel.
Reprezentanții DNA subliniază că trimiterea în judecată reprezintă finalizarea anchetei penale, iar toate persoanele menționate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform Codului de procedură penală, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Dosarul recent înregistrat la instanță deschide un nou capitol într-o serie de anchete care vizează modul de gestionare a fondurilor publice și relațiile de influență din jurul administrației locale din Mangalia.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Modernizarea infrastructurii Aeroportului Tuzla
Obiectivul general al proiectului:
Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Tuzla, însoțită de măsuri de protecție a mediului și de reducere a impactului negativ asupra acestuia. Proiectul vizează montarea de separatoare de hidrocarburi, realizarea balizajului cu lămpi solare și aducerea terenului la starea inițială după finalizarea lucrărilor.
Implementarea investiției are ca scop creșterea numărului de pasageri tranzitați cu minimum 24.000 de persoane, față de anul anterior depunerii proiectului, într-un termen de maximum 5 ani de la finalizarea acestuia.
Obiectivele specifice ale proiectului
Amenajarea suprafeței de mișcare aeroportuară, prin:
- modernizarea pistei de decolare–aterizare 04–22, cu lungimea de 900 m;
- modernizarea pistei de decolare–aterizare 16–34, cu lungimea de 420 m;
- realizarea platformelor de întoarcere pe pistă;
- realizarea căilor de rulare TWY A, TWY B, TWY C și TWY D, pentru deplasarea operativă a aeronavelor spre și dinspre piste;
- amenajarea benzilor și ariilor de siguranță ale pistelor și căilor de rulare;
- realizarea platformei de îmbarcare–debarcare, pentru circulația și staționarea aeronavelor în condiții de siguranță.
Aceste lucrări au ca scop îndeplinirea cerințelor de siguranță și securitate ale Aeroportului Tuzla, în conformitate cu normativele naționale și internaționale.
Realizarea sistemului de canalizare pluvială aferent suprafețelor de mișcare aeroportuară, prin preluarea apelor meteorice cu ajutorul gurilor de scurgere cu grătare și dirijarea acestora către colectoarele rețelei de canalizare.
Realizarea instalației de balizaj luminos, necesară operării pe timp de noapte și în condiții de vizibilitate redusă.
Construirea drumului perimetral în incinta aeroportului, cu o suprafață de 15.521 mp, destinat asigurării siguranței și securității traficului aerian, precum și intervenției rapide împotriva animalelor sau persoanelor neautorizate aflate în zonele cu acces restricționat sau în zona de operațiuni aeriene.
Construirea gardului perimetral de securitate, cu o lungime de 3.742 metri liniari, pentru prevenirea pătrunderii neautorizate a animalelor sau persoanelor în zonele de securitate și de operațiuni aeriene.
Realizarea unui sistem de supraveghere cu televiziune în circuit închis (T.V.C.I.), destinat monitorizării operațiunilor aeriene, zonelor de interes și activităților de deservire la sol a aeronavelor, pentru identificarea rapidă a animalelor, păsărilor sau persoanelor neautorizate.
Construirea unui turn de control și a anexelor aferente, cu o suprafață desfășurată de 139,32 mp, necesar asigurării siguranței și securității traficului aerian, în conformitate cu cerințele normativelor naționale și internaționale.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Cristian Radu și Adrian Ștefan Vasilache, inculpați într-un dosar de corupție! Procesul, la Tribunalul Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


