Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:22 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În colimator, oameni cu greutate Ce au făcut la Constanţa procurorii DIICOT în acţiunea fără precedent

ro

25 Jul, 2012 02:13 4141 Marime text
perchezitii_mascati_1.jpgIeri, procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Române, de la Crimă Organizată şi de la Poliţia de Frontieră, au anunţat destructurarea unui grup infracţional organizat. În acest context, organele de anchetă au efectuat 256 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Giurgiu, Argeş, Ilfov, Buzău, Gorj, Dolj, Timiş, Bihor, Constanţa şi Vâlcea. Potrivit unor surse, de la malul mării nu ar fi fost luată pe sus nicio persoană, însă documentele mai multor societăţi comerciale au fost luate la puricat.

În mod concret, arată procurorii DIICOT, activitatea infracţională a vizat tranzacţiile comerciale intracomunitare cu zahăr şi a gravitat în jurul mai multor firme sau grupuri de firme. Concret, pe „lista neagră" se află SC Lemarco SA Bucureşti, reprezentată de învinuitul Tudor Constantin, Ductil Rom SA Bucureşti, reprezentată de învinuitul Sorin Stuparu, Novicio Food & Beverage SRL Ilfov, reprezentată de Nicole Saikaly, Vega Trade Comodities SRL Giurgiu, reprezentată de Adrian Sorin Găzdac şi de Ioana Livia Raluca Găzdac. „Activitatea infracţională a acestor învinuiţi a fost sprijinită în diferite forme de Drăgan Nicuşor - director general adjunct în cadrul ANAF, Dan Stroe - director achiziţii în cadrul ANAF, Mădălina Elena Năipeanu - angajat DGFP Giurgiu, Nadia Păcală - comisar în cadrul Gărzii Financiare Centrale, George Popa, Ionescu Bogdan, Zăbavă Marin, Sebe Stelian, Penciu Mihăiţă - comisari în cadrul Gărzii Financiare Giurgiu. De asemenea, activitatea infracţională realizată de către învinuiţi pe raza judeţului Giurgiu a fost sprijinită de către învinuitul Grecu Octavian zis Butoane", conform DIICOT. Organele de anchetă mai arată că „la activitatea infracţională a învinuiţilor Găzdac Sorin Adrian şi Găzdac Raluca Livia Ioana a contribuit şi numitul Măgureanu Cezar Mircea, dar, dată fiind calitatea acestuia de senator în Parlamentul României, contribuţia acestuia va fi analizată într-o cauză penală separată". Nu este de trecut cu vederea faptul că cercetările efectuate până la această dată, arată procurorii, au concluzionat faptul că, în perioada anilor 2010 - 2012, prin crearea unui „circuit evazionist complex, prejudiciul cauzat bugetului de stat depăşeşte suma de 40 de milioane de euro anual". Ieri, la sediul DIICOT - Structura Centrală erau aşteptate, în vederea audierii, aproximativ 125 de persoane, faţă de care s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălarea banilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii