Poliția Română Persoane cercetate pentru contrabandă cu parfumuri
Poliția Română: Persoane cercetate pentru contrabandă cu parfumuri
11 Mar, 2026 13:36
ZIUA de Constanta
104
Marime text
104
Marime text
PERSOANE CERCETATE PENTRU CONTRABANDĂ CU PARFUMURI
La data de 8 martie 2026, polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene Henri Coandă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au documentat activitatea infracțională a două persoane (un bărbat și o femeie), cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
În urma prinderii celor două persoane, în flagrant delict, s-a constatat faptul că acestea ar fi transportat în bagajele de cală peste 60 de parfumuri sigilate, fără a deține acte de proveniență.
Bunurile au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor și a stabilirii participației penale, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


