Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:34 13 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anaid Tavitian, o doamnă a teatrului constănțean – „Cred că presiunea timpului și unele prejudecăți sunt cele mai mari provocări pentru o femeie”

ro

13 Mar, 2026 17:00 266 Marime text
Anaid Tavitian; sursa foto: Ziua de Constanța



În fiecare an, în luna martie, celebrăm forța, sensibilitatea și inteligența femeilor care modelează comunități și lasă urme durabile în cultură. În spațiul cultural dobrogean, unul dintre aceste nume este cel al lui Anaid Tavitian, o prezență elegantă și fermă, dedicată cu pasiune teatrului și memoriei sale.

Legată profund de viața artistică a orașului Constanța, Anaid Tavitian și-a dedicat peste patru decenii cercetării, cronicii și organizării fenomenului teatral.

Anaid Tavitian este una dintre cele mai cunoscute și respectate personalități ale vieții culturale din Constanța, cu o carieră impresionantă în lumea teatrului, scrisului și cercetării teatrale. De-a lungul carierei, Anaid Tavitian a ocupat mai multe funcții importante în instituțiile teatrale constănțene: secretar literar și consultant artistic la Teatrul „Ovidius” și Teatrul de Stat Constanța, director artistic și profesor invitat la Universitatea „Ovidius”, Facultatea de Arte.
 

Deși nu are nevoie de multe prezentări, fiind cunoscută în spațiul cultural dobrogean, vom încerca într-un interviu să „creionăm” personalitatea și deschiderea sufletească pe care a avut-o mereu pentru semeni.
 
Care au fost cele mai importante momente din cariera dumneavoastră?

Au fost multe, frumoase, emoționante.La puțină vreme după ce am devenit secretar literar artiistic la Teatrul Dramatic Constanța, se pregătea cea de-a șasea ediție a Festivalului Național „Săptămâna Teatrelor de Păpuși Constanța”. Organizarea acestui festival a fost un prim moment și totodată o provocare profesională pentru mine. Fiecare ediție a acestui festival a demonstrat de fiecare dată că, prin talent, prin apelul la cele mai variate mijloace de expresie, prin felurite și inspirate experimente, artiști păpușari din România alcătuiesc o breaslă cu resurse creative ce situează teatrul românesc la un loc de frunte în lume.
 
Atunci, 4 redactori am editat un ziar al festivalului numit „A treia mână”: Anaid Tavitian -secretar artisitc, Vasile Cojocaru – actor, Cristian Pepino - regizor și creator grafică, Vasile Hariton - actor. Apărea zilnic și se bucura de succes fiind considerat „interesant și spiritual”. Un alt moment important a fost când am lansat volumul „Thalia Ex Ponto la cumpăna de milenii”, de Georgeta Mărtoi și Anaid Tavitian.


 



Ați simțit vreodată că ați fost subestimată sau tratată diferit ca femeie, pe parcursul carierei ? 

Niciodată. Conducerea teatrului, colaboratorii, m-au tratat mereu cu respect, încă de la început. Mai mult, actorii, regizorii, care erau de vârsta părinților mei, mi-au arătat afecțiune. Cu colegii tineri am avut frumoase întâlniri profesionale, am fost priteni, am fost ca frații.
 


Ce sfat ați da tinerelor care își doresc o carieră de succes?
 

 Printr-o pregătire profesională temeinică, prin multă muncă, seriozitate și, nu în ultimul rând, prin pasiune pentru profesiunea aleasă.
 


Care este cea mai mare provocare cu care se confruntă astăzi femeile în mediul profesional?
 

 Astăzi, femeile sunt prezente în aproape toate domeniile de activitate, considerate până nu demult „bărbătești”. Cred că presiunea timpului, efortul de a menține un echilibru între viața de familie și cea profesională și unele prejudecăți sunt cele mai mari provocări pentru o femeie.

 

Ce sfat ați da unei tinere care se teme că nu va reuși?
 

Dacă stăpânește bine profesia aleasă, prin studiu continuu, prin experiența câștigată, nu va avea de ce să se teamă.

 

Dat fiind că ambii părinți sunt de origine armeană, acest aspect a avut un impact în dezvoltarea dumneavoastră?
 

M-am născut în Constanța, în luna lui cireșar, în familia lui Simion și Azaduhi Tavitian. Sunt foarte mândră că sunt armeancă, sunt foarte mândră că sunt o fiică a Dobrogei. Pe acest tărâm mirific trăiesc în concordie atâtea etnii, unite prin fire trainice de iubirea pentru Dobrogea. Este vorba de o frumoasă înrâurire asupra sufletului.
 
Am fost mândră și m-am bucurat când atâtea personalități cu care m-am întâlnit vorbeau atât de frumos și cu admirație de neamul armenesc.
 
Identitatea armeană este profund ancorată în istorie, cultură și spiritualitate. Parcursul în viață mi-a fost influențat de bunica maternă, Narine, de părinții mei, de valorile pe care mi le-au sădit în suflet și minte: toleranță, respect, să ajut fără să aștept răsplată, de asemenea, politețea.

 
Care este cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o pe parcursul profesional?
 

 În viață, atunci când îți alegi profesia, să faci ce îți place. În copilărie, eram fascinată de vocile actorilor ce spuneau o poveste la radio. Apoi, de jocul păpușilor de la Teatrul de Păpuși Constanța. În adolescență și liceu mergeam la spectacolele Teatrului Dramatic, însoțită de părinți sau profesori. 

Astfel, pentru mine alegerea unui drum profesional a fost ușoară. Sfatul meu este că numai dacă faci ceva de care ești atras, simți să faci bine, cu bucurie, cu entuziasm și așa vei avea și și izbânzi profesionale.

 
 
 
Citește și
Centrul 39 Scafandri Constanța Interviu cu căpitan-comandor Agape Adriana-Georgiana – „Este important ca noi, femeile, să arătăm că pasiunea și determinarea pentru o meserie nu țin de gen”
 
 
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii