Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:32 13 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șantierul Naval 2 Mai SA, unul din acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, în conflict juridic cu administratorul judiciar al operatorului șantierului. Cazul este la Tribunalul Constanța

ro

13 Mar, 2026 17:00 237 Marime text

 
  • Reclamanta Șantierul Naval 2 Mai SA solicită anularea hotărârii luate în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Damen Shipyards Mangalia SA din data de 25 iunie 2025, când nu s-a stabilit un administrator special, din cauză că reclamanta și olandezii de la Damen Holding BV (celălalt acționar al firmei în insolvență) nu s-au pus de acord cu privire la acest aspect
 
În plin proces al procedurii insolvenței și în căutarea unui nou investitor pentru Șantierul Naval Mangalia, Șantierul Naval 2 Mai SA, unul dintre cei doi acționari ai Damen Shipyards Mangalia SA (operatorul în insolvență al șantierului), a dat în judecată CITR SPRL, administratorul judiciar al companiei.
 
Dosarul cu indicativul 1425/118/2026 a fost înregistrat pe 12 martie a.c. la Tribunalul Constanța, pe secția a II-a civilă. Potrivit datelor de pe Portal Just, instanța de fond încă nu a stabilit un termen de judecată.


 
Reclamanta Șantierul Naval 2 Mai SA solicită anularea hotărârii luate în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Damen Shipyards Mangalia SA din data de 25 iunie 2025, când nu s-a stabilit un administrator special, din cauză că reclamanta și olandezii de la Damen Holding BV (celălalt acționar al firmei în insolvență) nu s-au pus de acord cu privire la acest aspect.
 

Publicația din Monitorul Oficial. Ce s-a consemnat în hotărâre?
 

„În condiţii de prezenţă a acţionarilor deţinători a 100% capitalul social al DSMa s-a stabilit şi pus în discuţie următoarea ordine de zi:
Punctul nr. 1. Desemnarea Ceauşescu & Partners - S.R.L., prin reprezentantul său permanent dna Andreea Ceauşescu, pentru funcţia de administrator special al debitoarei DAMEN SHIPYARDS MANGALIA - S.A. care să reprezinte interesele societăţii precum şi ale acţionarilor, în temeiul art. 56 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
Punctul nr. 2. Stabilirea remuneraţiei lunare administratorului special în cuantum de 30.000 Ron brut, ce va fi suportată de către acţionari.
Constatând că toate condiţiile prevăzute de lege şi de Statutul Societăţii sunt îndeplinite, acţionarii deţinând 100% capitalul social al Societăţii s-au întrunit în prezenta Adunare, on-line prin intermediul platformei Teams, care a decis următoarele:


Hotărârea nr. 1. Având în vedere lipsa votului unanim al Acţionarului Străin şi al Acţionarului Roman cu privire la punctul nr. 1 de pe ordinea de zi, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor nu desemnează un administrator special.
Hotărârea nr. 2. Având în vedere hotărârea cu privire la primul punct de pe ordinea de zi, administratorul judiciar constată că nu a fost aprobată remuneraţia administratorului special.” 

 
Hotărârea a fost ulterior publicată la data de 26 februarie 2026 în Monitorul Oficial și a fost emisă la sediul CITR SPRL, administratorul judiciar din București.
 
Șantierul naval Damen Mangalia, deținută majoritar de statul român (prin Șantierul Naval 2 Mai SA) și minoritar de compania olandeză Damen Holding BV. – insolvență, concedieri, reorganizare
 
Pe 19 iunie 2024, Tribunalul Constanța a admis cererea prin care Damen Shipyards Mangalia SA a solicitat intrarea în insolvență. Printre motivele consemnate în încheierea de ședință 274/2024 a Tribunalului Constanța, se numără: criza economică, efectele pandemiei, războiul din Ucraina, scăderea cifrei de afaceri, lipsa unor comenzi ferme, lipsa de suport din partea acționarilor pentru obținerea de facilități de finanțare independente.
 
Anterior, 70% dintre angajați (până la 1.038 de persoane) au primit notificări de întrerupere temporară a activității, între 3 iunie și 31 decembrie 2024, ceea ce a provocat îngrijorare majoră în rândul salariaților și sindicatelor.

 
CITR SPRL a fost desemnat administrator judiciar, având rolul de a identifica soluții de redresare.
 
„Pe termen lung, compania are în vedere posibilitatea de contractare a unor noi proiecte pentru construcții de structuri offshore în condițiile în care în vara anului 2025 este posibil să fie lansate noi proiecte în acest sens. În același timp, avem în vedere și creșterea productivității și a profitabilității activității curente prin implementarea unor măsuri de eficientizare a costurilor. Nu în ultimul rând, atragerea de parteneri strategici care ar putea aduce capital și expertiză de afaceri este una dintre oportunitățile pe care le avem în vedere”, a spus la vremea respectivă Florin Constantin, Senior Partner CITR și manager de proiect.
 
La finalul lui 2024, directorul general Sofien Lamiri a anunțat disponibilizări masive, fapt care a provocat multiple proteste ale angajaților, nemulțumiți că își vor pierde locul de muncă.

Anul 2025 a început la fel de dificil. Peste 200 de angajați urmau a fi concediați începând din 28 februarie, iar pentru aproape toţi ceilalţi angajaţi ai societăţii, peste o mie, şomajul tehnic a fost prelungit până pe 31 mai. O perioadă critică de stabilizare financiară și operațională a fost declanșată în luna mai a acestui an, când, conducerea a anunțat că peste 800 de angajați activi își vor primi salariile în două tranșe, după modelul lunii trecute: 60% din salariu va fi achitat între 12 și 16 mai, restul de 40%, între 26 și 30 mai.

Decizia a venit ca urmare a presiunilor financiare, însă conducerea asigura că fondurile pentru plata salariilor au fost deja asigurate, prin recuperarea unor creanțe și încasarea de avansuri de la parteneri comerciali.
 
Iată minuta ședinței din 19 iunie 2024:
„Solutia pe scurt: ÎNCHEIERE 19.06.2024 Admite cererea formulată de debitoarea DAMEN SHIPYARDS MANGALIA S.A. În temeiul art. 65 alin. 1 coroborat cu art. 38 alin. 1, art. 71 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa: Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei DAMEN SHIPYARDS MANGALIA S.A. În temeiul art. 66 alin. 7 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, califică cererilor creditoarelor DAMEN HOLDING BV, NRG NAVY REN GROUP MARITIME S.R.L., MESSER ROMÂNIA GAZ S.R.L., PIPE CONSTRUCT S.R.L., BIAMAR FOCUS S.R.L., SUBSHORE MANGALIA S.R.L., SUBSORE R S.R.L., JOTUN ROMÂNIA S.R.L., IRIDEX GROUP SALUBRIZARE S.R.L., MUEHLHAN S.R.L., CUCOR CONSTRUCT S.R.L., PACHIRA&VALVEN S.R.L., ŞANTIERUL NAVAL 2 MAI S.A., MAHA PUB CATERING S.R.L., RADU CONSTRUCT ALPIN S.R.L., INDUSTRIAL CRUMAN S.R.L. ca fiind declaraţii de creanţă ce vor urma procedura de verificare şi înregistrare la masa pasivă. În temeiul art. 73 si 45 alin. 1 lit. d coroborat cu art. 57 alin. 1 din Legea nr. 85/2014: Desemnează, în mod provizoriu, în calitate de administrator judiciar pe CITR SPRL cu un onorariu fix de 7.000 lei, exclusiv TVA şi onorariu variabil 10% din totalul sumelor recuperate în contul averii debitoarei, exclusiv TVA, care va îndeplini atribu?iile prevăzute de art. 58 din lege. În temeiul art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. În temeiul art. 74 din Legea nr. 85/2014, Debitoarea este obligată să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii insolvenţei, actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Men?ine pe perioada de observa?ie dreptul debitoarei de administrare, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, sub condi?ia declarării inten?iei de reorganizare în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, în condiţiile art. 74, conform art. 85 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 71 alin. 2 coroborat cu art. 73 şi art. 99-100 din Legea nr. 85/2014, Dispune ca administratorul judiciar să notifice deschiderea procedurii generale creditorilor, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa în vederea efectuării menţiunii. În baza art. 99 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, dispune publicarea notificării într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, pe cheltuiala averii debitorului. Termenul de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii generale este de 10 zile de la primirea notificării. Fixează termenul limita pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 02.08.2024. Stabileşte termenul de verificare a creanţelor, de întocmire si publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la 22.08.2024. Termenul pentru formularea eventualelor contestaţii este 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar, conform art. 111 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Stabileşte termenul de definitivare a tabelului creanţelor la data de 16.09.2024. Fixează data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 27.08.2024, ora 12, la sediul administratorului judiciar si dispune convocarea creditorilor. În baza art. 39 alin. 1-3 din Legea nr. 85/2014: Dispune deschiderea de către debitor a unui cont distinct la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Plăţile se vor face din contul deschis pe numele averii debitoarei, pe bază de dispoziţii emise de către administratorul judiciar. Toate operaţiunile contabile dispuse asupra acestui cont vor fi evidenţiate în rapoartele întocmite de către administratorul judiciar şi vor fi justificate, prin depunerea la dosar a documentelor de plată şi a extraselor de cont. În conformitate cu art. 76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea prezentei hotărâri către instanţele judecătoreşti din circumscripţia Tribunalului Constanţa, în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la Oficiul Registrului Comerţului Constanta, iar potrivit art. 99 lichidatorul judiciar va notifica deschiderea procedurii creditorilor, debitoarei si Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanta în vederea efectuării menţiunii. Potrivit art. 101 din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar va efectua, în termen de 60 de zile, inventarierea bunurilor din averea debitoarei. Fixează termen de judecata la data de 25.11.2024, ora 09.30, complet F6. Cu apel în 7 zile de la comunicare conform dispozi?iilor Codului de procedură civilă. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 19.06.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Încheiere de şedinţă (secretă)  274/2024  19.06.2024”
 
Damen Shipyards Mangalia, fără drept de administrare în procedura de insolvență
 
La 6 iunie 2025, Tribunalul Constanța a luat o decizie radicală! Instanța a ridicat dreptul de administrare al Damen Shipyards Mangalia SA, aflată în insolvență din vara anului 2024. Compania, cel mai mare șantier naval din România, este în blocaj de peste un an, cu majoritatea angajaților în șomaj tehnic și salarii restante. Fondul de garantare a creanțelor salariale a fost epuizat legal în perioada octombrie 2024 – februarie 2025 și nu a mai putut fi accesat.
 
Potrivit deciziei instanței, toate măsurile de administrare urmau a fi exercitate de către administratorul judiciar CITR SPRL, inclusiv cele privind potențiala reorganizare sau lichidare.
 
Despre Damen Shipyards Mangalia SA

Damen Shipyards Mangalia SA a fost înființată în anul 1997 și are sediul social în Mangalia, pe strada Portului nr. 1, având ca obiect de activitate construcția de nave și structuri plutitoare.
 
Acționar majoritar este Șantierul Naval 2 Mai SA, cu 51%, în timp ce compania olandeză Damen Holding BV deține 49%.
 
În 2021, Damen Shipyards Mangalia SA a declarat 1.907 angajați, pierderi peste 77,98 milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 552,48 de milioane de lei.

Șantierul Naval 2 Mai SA este controlat de Ministerul Economiei, cu 93.88781 %, de o Listă Persoane Fizice, cu 5.92 %, dar și Persoane Juridice, cu 0.19 %.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
  
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
FOTO-VIDEO. Administratorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia SA prezintă ultimele detalii legate de insolvența companiei
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii