Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:40 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fratii Vasea, fara buletine

ro

14 Jan, 2009 03:34 1713 Marime text
Mândri ca brazii, interlopii constănţeni s-au prezentat, ieri, din nou, la Curtea de Apel Constanţa. Puşi la patru ace, fraţii Traian şi Mihăiţă Vasea, Victor Şerban, Usein Sali şi Cristian Marian Gheorghiu, zis Cristel, au compărut în faţa magistraţilor instanţei constănţene.

În ciuda imaginii minuţios pregătite şi, probabil, verificate în oglindă în repetate rânduri înainte de a ieşi pe uşă, interlopii au uitat acasă lucrul cel mai important: buletinele de identitate. Prezenţa celor cinci în instanţă este motivată o găselniţă legislativă, prin care avocaţii indivizilor au reuşit să trimită o parte din dosarul în care aceştia sunt cercetaţi pentru tentativă de omor calificat la Curtea Constituţională. Ulterior, în toamna anului trecut, după mai multe amânări, şi restul dosarului a urmat drumul Curţii Constituţionale (CC). Ieri, la Curtea de Apel Constanţa ar fi trebuit să se judece prima parte a dosarului trimis pentru verificarea constituţionalităţii. Totuşi, prin intermediul avocatului lor, bărbaţii au afirmat că-şi retrag acţiunea în instanţă. Toate bune şi frumoase, numai că, în momentul în care ar fi trebuit să prezinte actele de identitate pentru a fi legitimaţi, cei cinci au replicat senin, toţi ca unul, că nu au buletinele la ei. Iar asta, în contextul în care dosarele cu interlopi trenează de ani buni prin tribunale şi judecătorii, astfel că indivizii ar fi trebuit să fie deja mai mult decât familiarizaţi cu regulile şi practica instanţelor. Puşi în faţa unei astfel de situaţii, judecătorii s-au văzut nevoiţi să accepte declaraţiile indivizilor ca atare şi să-i creadă pe cuvânt că sunt cine spuneau că sunt.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii