Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:03 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fosti vamesi, condamnati pentru mita

ro

26 Oct, 2009 02:22 1613 Marime text
Instanţa a decis definitiv. Foştii vameşi constănţeni Mihăiţă Mihai şi Roberto-Lucian Bojin sunt vinovaţi de luare de mită şi complicitate la această infracţiune. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile celor doi împotriva sentinţei prin care au fost condamnaţi la un an de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

Decizia Înaltei Curţi este definitivă şi vine după ce, în primul ciclu procesual, cei doi vameşi au fot găsiţi nevinovaţi de acuzaţiile care li s-au adus. Potrivit procurorilor anticorupţie, pe 20 şi 21 aprilie 2004, Mihăiţă Mihai, adjunctul de la acea vreme al Biroului Vamal Port Constanţa, ar fi pretins, prin finul său, Roberto-Lucian Bojin, administratorul unei societăţi comerciale din Constanţa, suma de 1.500 dolari SUA pentru îndeplinirea formalităţilor vamale la un import de citrice sosit în Portul Constanţa. Funcţionarul vamal Mihai Mihăiţă a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă calificată, iar Roberto Bojin, de complicitate la aceeaşi infracţiune. În mai 2006, judecătorii Tribunalului Constanţa i-au declarat nevinovaţi pe cei doi şi i-au absolvit, practic, de orice vină. Verdictul a fost confirmat şi de Curtea de Apel Constanţa, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis dosarul înapoi la Tribunalul Constanţa, la începutul anului 2008. În urma rejudecării, un alt complet al Tribunalului i-a găsit vinovaţi pe cei doi şi i-a condamnat la câte un an cu suspendare. La rândul său, Curtea de Apel a admis apelul DNA împotriva acestei sentinţe şi a hotărât ca pedeapsa să fie suspendată sub supraveghere, intervalul în care naşul şi finul vor fi sub lupa autorităţilor fiind fixat la trei ani. Decizia a rămas definitivă după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile lui Bojin şi Mihai.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii