Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:22 19 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

ro

19 Jul, 2025 13:48 211 Marime text
Foto: UnsplashAlți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro

Trump a făcut acest comentariu în timpul unei cine cu legiuitori la Casa Albă, lăudând eforturile trimisului său special Steve Witkoff. Negociatori israelieni și gruparea islamistă palestiniană Hamas au participat la ultima rundă de negocieri de încetare a focului de la Doha din 6 iulie, unde au discutat o propunere susținută de SUA pentru un acord de încetare a focului de 60 de zile.

'Am recuperat majoritatea ostaticilor. Vom avea alți 10 în curând și sperăm să se termine rapid', a spus Trump.

De altfel, Trump a prezis de săptămâni întregi că un acord de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor era iminent, dar acordul s-a dovedit a fi greu de obținut.

Un purtător de cuvânt al aripii armate a Hamas, gruparea militantă palestiniană care controlează Gaza, a declarat vineri că gruparea favorizează ajungerea la un armistițiu interimar în războiul din Gaza, dar ar putea reveni la insistența asupra unui acord exhaustiv dacă nu se ajunge la un astfel de acord în negocierile actuale.

Propunerea de armistițiu prevede returnarea a 10 ostatici ținuți în Gaza, împreună cu cadavrele altor 18, pe parcursul a 60 de zile. În schimb, Israelul ar elibera un anumit număr de deținuți palestinieni. 

Agerpres.ro

PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

citește și: 

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii