Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:10 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Focuri de arma pentru prinderea hotilor

ro

09 Jun, 2009 01:44 1180 Marime text
Urmărire ca-n filme, cu mai multe echipaje de poliţie şi mai multe focuri de armă trase, pentru prinderea a patru hoţi. Scenele, scoase parcă dintr-un film cu gangsteri, s-au petrecut ieri după-amiază, în jurul orei 15.30. 

Mai mulţi poliţişti din cadrul Secţiilor 1 şi 2, dar şi ofiţeri ai Poliţiei Mamaia şi ai Poliţiei Rutiere au fost mobilizaţi pentru prinderea a patru indivizi care au spart mai multe maşini parcate la ieşirea din staţiunea Mamaia spre Năvodari. Imediat după ce au dat atacul la ultimul autoturism, încărcaţi cu mai multe genţi, hoţii s-au urcat într-un Logan roşu şi au demarat în trombă spre Constanţa, iar pe urmele lor au pornit şi poliţiştii. Ajunşi în dreptul City Park Mall, oamenii legii au tras primul foc de armă, de avertisment, în plan vertical. Cei patru tineri nu s-au lăsat însă intimidaţi şi şi-au continuat goana nebunească, cotind pe strada Soveja, spre Delfinariu, iar apoi pe bulevardul Mamaia, încercând să ajungă în Piaţa Chiliei. Pe drum, poliţiştii au fost nevoiţi să mai tragă alte trei focuri de avertisment, unul dintre ele fiind îndreptat spre Logan-ul roşu, pe care l-au atins, în bara din spate. În cele din urmă, oamenii legii au reuşit să-i ajungă şi să-i imobilizeze pe cei patru suspecţi, înainte ca aceştia să ajungă în Piaţa Chiliei.

Cei patru tineri au fost ulterior identificaţi drept Suliman Tenur, de 33 de ani, Memet Niat, de 29 de ani, Izmail Ancer, de 28 de ani, şi Memet Beinur, de 24 de ani, toţi din Constanţa. Potrivit poliţiştilor, bărbaţii sunt cunoscuţi hoţi din autoturisme.

Tinerii au fost duşi la secţie, unde li s-au luat declaraţii. Conform anchetatorilor, valoarea bunurilor sustrase nu este foarte mare, însă faptul că au fugit de poliţie va conta în defavoarea indivizilor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • gigi 16 Jul, 2009 17:25 asta e la hapisane