Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:34 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a ajuns în arest un agent de la Operaţiuni Speciale Constanţa

ro

29 Jan, 2013 22:16 1841 Marime text
Doi bărbaţi au ajuns în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Judeţului Constanţa, unul fiind acuzat de dare de mită, iar celălalt de complicitate. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa spun că unul dintre cei încătuşaţi este agent de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Serviciul de Operaţiuni Speciale Constanţa. Mita ar fi constat în suma de 1.500 de lei, iar poliţistul care ar fi trebuit să-i primească urma să închidă ochii la un furt de cărbune din Portul Constanţa.

În urmă cu două zile, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de inculpaţii Nicolae Rusu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, şi Petre Larie, agent de poliţie din cadrul Inspectoratului General de Poliţie - S.O.S. Constanţa, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de dare de mită. Din probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale până în prezent a rezultat că, în seara de 22 ianuarie, Rusu ar fi fost depistat la ieşirea din Portul Constanţa, la Poarta nr. 6, împreună cu alte două persoane, în timp ce transporta 50 de saci încărcaţi cu cărbune. Ulterior, s-a întocmit dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa. „Încă de la momentul depistării sale", continuă procurorii, „inculpatul Rusu Nicolae a insistat ca problema depistării sale să fie rezolvată în alt mod, lăsând impresia că doreşte să ofere bani în schimbul neîntocmirii actelor de cercetare penală şi a precizat că, în caz contrar, va avea probleme la locul de muncă". „La data de 25 ianuarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus declinarea cauzei privind pe Rusu Nicolae la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa întrucât existau indicii de săvârşirea a infracţiunii de dare de mită. De asemenea, la data de 28 ianuarie, agentul de poliţie PVA din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, a formulat un denunţ cu privire la faptul că, în dimineaţa de 28 ianuarie, a fost contactat de agentul de poliţie Larie Petre din cadrul I.G.P.R. - S.O.S. Constanţa, care i-a solicitat să-l ajute în legătură cu învinuitul Rusu Nicolae, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt din Portul Constanţa", se mai precizează în cercetarea procurorilor. În aceste condiţii, la data de 28 ianuarie, potrivit aceleiaşi surse, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Constanţa l-au surprins în flagrant pe Rusu în timp ce oferea suma de 1.500 de lei unui ofiţer din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa. Ieri, s-a formulat propunere de arestare preventivă faţă de cei doi inculpaţi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii