Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:15 18 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avertisment DNSC privind fraudele de tip „Romance Scam”. Cum funcționează manipularea emoțională din mediul online

ro

18 Oct, 2026 08:22 211 Marime text

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a emis un nou avertisment public cu privire la riscurile majore asociate fraudelor de tip „Romance Scam”, o metodă tot mai răspândită prin care infractorii cibernetici manipulează emoțional utilizatorii pentru a obține beneficii financiare sau date confidențiale.

Potrivit specialiștilor în securitate cibernetică, atacatorii creează profiluri cu identități false și construiesc în timp o relație de încredere sau afectivă cu victimele lor. Odată ce legătura emoțională este consolidată, escrocii încep să solicite sume de bani sub pretextul unor urgențe familiale sau medicale, ori cer date de acces la conturile bancare și documente personale.

Pentru a preveni astfel de situații periculoase, DNSC le recomandă cetățenilor să fie extrem de atenți la principalele semnale de alarmă.


Oficial de la Directoratul Național de Securitate Cibernetică - DNSC
 
O conversație aparent sinceră poate deveni, în timp, o metodă de manipulare. În fraudele de tip romance scam, atacatorii folosesc identități false pentru a câștiga încrederea victimei, construiesc o relație emoțională și, ulterior, solicită bani, date personale sau informații financiare.

 Fiți atenți la semnalele de alarmă:
  • profilul pare prea „perfect” sau are puține informații verificabile;
  • persoana evită constant apelurile video sau întâlnirile;
  • relația evoluează foarte repede, iar mesajele devin intens emoționale;
  • apar brusc „urgențe” și solicitări de bani, împrumuturi sau transferuri;
  • vi se cer date bancare, copii ale documentelor sau fotografii personale;
  • sunteți încurajați să păstrați relația sau solicitările primite secrete.
Verificați identitatea persoanei, nu trimiteți bani și nu furnizați informații sensibile unei persoane cunoscute exclusiv online.

Ați întâlnit o astfel de tentativă? Raportați incidentul către DNSC prin PNRISC.


Ați trecut printr-o experiență de fraudă online? Spuneți-vă povestea pe platforma „Uniți împotriva fraudelor”. Experiența voastră poate ajuta și alte persoane să recunoască mai ușor semnele unei tentative de fraudă.

https://sigurantaonline.ro/uniti-impotriva-escrocheriilor/

În mediul online, încrederea se construiește. Identitatea se verifică.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii