Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:40 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Corveta „Amiral Petre Barbuneanu" pleaca in misiune

ro

25 Apr, 2009 00:46 1438 Marime text
Astăzi, la ora 12.00, corveta care reprezintă Forţele Navale Române pleacă din Portul Militar Mangalia, pentru a participa la exerciţiile navale internaţionale care au loc în cadrul programului anual „BlackSea Partnership 09".

Scopul acestui antrenament constă în întărirea relaţiilor de prietenie dintre ţările care au acces la Marea Neagră. Pentru o mai bună cooperare între forţele navale participante, exerciţiul complet constă în simularea luptelor antiteroriste, apărarea împotriva atacurilor provenite din partea navelor de suprafaţă, a aviaţiei sau a submarinelor, trageri de artilerie şi salvare pe mare.

La toate acestea, România contribuie cu corveta „Amiral Petre Bărbuneanu", care va pleca în marş spre Turcia şi căreia i se vor alătura reprezentantele ţărilor riverane Mării Negre. Federaţia Rusă va participa cu un vânător de submarine şi Georgia cu o navă de patrulare. Cea mai implicată va fi Turcia, care va pune la dispoziţie două nave purtătoare de rachete şi două dragoare.

După reunirea tuturor forţelor navale, ele se vor antrena în apele internaţionale ale Mării Negre, până pe 4 mai.

Corveta „Amiral Petre Bărbuneanu" este comandată de căpitan-comandorul Marian Rusu şi are la bordul său un efectiv de 117 militari.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii