Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:43 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copil cu arsuri grave, internat la Spitalul Clinic Judetean

ro

20 Oct, 2005 00:00 994 Marime text
Neglijenta sau neatentia unei mame poate costa scump un copil. A putut observa acest lucru o tanara din Mangalia care a apelat ieri serviciul de urgenta al ambulantei. In timp ce isi alapta mezinul, in varsta de un an si sase luni, Ramona Stoica prepara la un resou improvizat un ceai pentru ceilalti copii. Unul dintre cei cinci copiii ai familiei, Ionut de patru ani a rasturnat cratita cu ceai fierbinte, care a cazut peste el. Copilul a suferit arsuri deosebit de grave si mama a fost nevoita sa sune la Ambulanta. Aceasta a transportat pacientul la Sectia de Urgente a Spitalului Municipal din Mangalia. Datorita faptului ca starea copilului era foarte grava, s-au luat masuri pentru transportarea lui la Spitalul Clinic Judetean Constanta. Aici, medicii care s-au ocupat de pacient au pus diagnosticul de arsuri de gradele I, II si III pe fese si in zona toracelui pe spate. In momentul de fata starea copilului este stabila si se afla sub observatie medicala de specialitate la Clinica de Chirurgie si Ortopedie pediatrica la Terapie Intensiva a spitalului Clinic Judetean. Mentionam faptul ca minorul provine dintr-o familie cu venituri modeste, mai are inca patru frati, cel mai mare avand opt ani, iar mama are 24 de ani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii