Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:42 03 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegatorii din Valu lui Traian, hartuiti de PSD si PNG-CD

ro

27 May, 2008 00:00 1154 Marime text
1211812187.jpg

In aceste ultime zile ale campaniei electorale, la Valu lui Traian, oamenii sunt amenintati si agresati de diversi reprezentanti ai partidelor PSD SI PNG-CD. Motivul: nu au vrut sa lipeasca afisele contracandidatilor primarului PD-L, Florin Mitroi.

Desi dureaza de cateva saptamani bune, in ultimele zile, neregulile electorale au luat amploare. Ieri, la sediul Caminului Cultural din comuna, edilul din Valu lui Traian s-a intalnit cu mai multi localnici, speriati de campania murdara. Aproximativ 25 de persoane au avut curajul sa vina la intalnire si sa vorbeasca despre ce au patit in aceste zile. Primarul Florin Mitroi a spus ca este vorba despre o campanie ascunsa, murdara si agresiva, a celor din PSD. "Acest gen de actiuni il cunosc de mai multa vreme, inca de acum patru ani, cand am fost ales primar", a afirmat edilul. Acesta a spus ca nu a facut publice informatiile pana acum pentru ca "oamenii au zis initial sa stau linistit, sa nu dau atentie acestor provocari, pentru ca ei sunt alaturi de mine si ma sustin". Totusi, lucrurile au luat acum o alta intorsatura, iar oamenii sunt amenintati aproape zilnic. La inceput timizi, dupa aceea, cu mai mult curaj, oamenii au dat glas temerilor lor. "Am fost amenintat, injurat, hartuit, totul pentru ca nu am fost de acord sa lipeasca afisele lor pe casa mea", a marturisit un localnic. "De 50 de ani stau in Valu lui Traian si niciodata nu mi s-a mai intamplat asa ceva", a continuat batranul. Dupa aceste prime dezvaluiri au urmat si altele.

Amenintati cu ciocanul

Un alt localnic a afirmat ca a fost sunat in cursul dupa-amiezii de duminica de catre fiica lui, care i-a cerut numarul Politiei. "Fata mi-a explicat ca cei de la PSD se cearta cu nea Marin, l-au injurat, au tipat la el, l-au amenintat. La sfarsit, unul dintre agresori i-a zis celuilalt «da-i un ciocan in cap, nu vezi ca nu vrea afis de-al nostru»", a mai declarat omul, spre groaza tuturor celor prezenti. Cateva dintre persoanele agresate astfel au depus deja plangeri la politie. Pe masura ce zilele trec, insa, nu este exclus ca genul acesta de actiuni sa se intensifice. Florin Mitroi a mai adaugat ca PSD si PNNG-CD s-au aliat in aceasta campanie, iar multi dintre candidatii pentru diversele functii in Valu lui Traian locuiesc de fapt in Constanta. Localnicilor le-au fost distribuite si diverse scrisori, in care Florin Mitroi este acuzat de tot felul de ilegalitati. Primarul a precizat ca scrisoarea defaimatoare a fost redactata de Cristian Piecu, unul dintre candidatii pe listele de consilieri. "Daca are documente, sa vina cu ele", a afirmat primarul. "Oamenii stiu ca intotdeauna mi-am respectat contractele si am facut ceea ce am promis", a adaugat edilul. "Am vrut sa vorbesc deschis despre campania violenta a celor de la PSD si PNG-CD pentru binele oamenilor; cat sunt primar, este datoria mea sa ii apar", a afirmat Florin Mitroi. In ciuda amenintarilor si hartuirilor, toti cei prezenti au declarat ca il vor sustine pe actualul primar.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}


Tags: Florin Mitroi


Ti-a placut articolul?

Comentarii