Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:24 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiunea Blocada, în stațiunea Mamaia! Șofer drogat, tras pe dreapta de polițiști (GALERIE FOTO)

ro

02 May, 2024 16:37 601 Marime text
Foto: IPJ ConstanțaÎn noaptea de 1 spre 2 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat activități, cu forțe mărite, în cadrul acțiunii Blocada.
 
Potrivit IPJ Constanța, acțiunea s-a desfășurat în stațiunea Mamaia și a avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise.
 

„În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 394 de persoane și au fost verificate 158 de vehicule.
 
Au fost testați cu aparatul etilotest 143 de conducători auto și 23 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
 
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.000 de lei“ - au mai precizta reprezentanții IPJ Constanța.

 
De asemenea, au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației rutiere.
 
Astfel, la data de 2 mai a.c., în jurul orei 01.45, polițiștii Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 27 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia.
 
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii