Accident rutier în cea mai periculoasă intersecție din Constanța. Două autoturisme implicate. Ce spune IPJ Constanța (galerie foto + video)
Accident rutier în cea mai periculoasă intersecție din Constanța. Două autoturisme implicate. Ce spune IPJ
							
							 13 Oct, 2019 10:28 
							
														
							
								ZIUA de Constanta
								 
				                   
				                   
				                   
				                
							
							 8792
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						
						
						
				                   
				                   
				                
							
							 8792
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						
							
În urmă cu câteva momente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în municipiul Constanța.Din primele informații, un accident rutier s-a produs la intersecția străzilor Mihai Viteazu și Constantin Brătescu, intersecție foarte periculoasă pentru șoferi.
Aici, de-a lungul timpului s-au produs accidente grave de circulație, unele chiar mortale. În aceeași intersecție, judecătoarea M.Ș. a murit în luna martie a acestui an.
În accident au fost implicate două autoturisme, unul marca BMW Z4, altul marca Opel.
În urma impactului, șoferul de BMW a fost rănit. Victima este conștientă, neîncarcerată, însă a fost transportată la spital.
Ce spune IPJ Constanța despre accident?
„Astăzi, în jurul orei 10.10, un bărbat de 64 de ani a condus un autoturism pe strada Constantin Brătescu, dinspre strada Miron Costin către strada Ilarie Voronca și ajungând la intersecția cu strada Mihai Viteazu, nu a respectat semnificația indicatorului Oprire, a pătruns în intersecție fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, care circula pe strada Mihai Viteazu, dinspre bulevardul Mamaia către bulevardul Ferdinand.
În urma impactului al doilea autoturism a fost proiectat într-un imobil de pe strada Constantin Brătescu.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celui de al doilea conducător auto.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penala sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.
Sursă foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
								Comentarii
							
							
					Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
					

															
														
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
					