Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:54 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Turism extrem

ro

15 Aug, 2002 00:00 814 Marime text
Zilele trecute povesteam, nitel ipocrit, despre caznele la care se supune lighioana aia atat de ciudata care se numeste turist. Chestia cu ipocrizia vine din faptul ca noi, astia din partea cealalta a hartiei pe care o tineti acum in mana, ne exprimam ca si cum am sta tolaniti in niste straturi rarefiate, pe niste norisori rozalii, scotocind cu luneta prin balamucul lumilor dezlantuite in zare. Fireste, insa, ca fiecare semnatura ascunde un om viu, o problema, o criza, iar detasarea gazetareasca e doar o conventie regizorala. Si, ca orice lucru omenesc practicat in abuz, aceasta conventie devine nitel gaunoasa. Iata motivul pentru care, in ciuda mitului care absolutizeaza obiectivitatea industriei media, nu prea m-am inghesuit sa-mi ascund nivelul de implicare personala. Altfel, in locul timbrului fotografic in care-mi puteti vedea fata (apropo, e un fals, in realitate sunt ras in cap), as fi cerut sa fie pusa poza unui leu fioros, sau alta reprezentare decupata din Vrajitorul din Oz. Acum, ca am cosmetizat nitel lucrurile, sper sa-mi fie trecut cu vederea faptul ca randurile pe care le generez va par nitel exagerate: in fapt, nu va propun decat sa schimbam o conventie cu alta. Dar vorbeam de turisti. Cand ma miram de apetitul semenilor nostri pentru senzatii tari, fortam nitel presupunerea ca, dupa un an de carca, iobageala si goana dupa parale, omul ar trebui sa alerge, in mod firesc, in sens invers: sa caute un loc linistit, sa-si puna plasturi pe creier, sa-si linga ranile si sa-si ofere privilegiul de a petrece cat mai mult timp cu persoana pe care o iubeste cel mai mult: cu el insusi. Cand colo, multi aleg aceeasi directie, doar ca dau totul la maximum: imaginea, sunetul, viteza, aglomeratia, nervii, intensitatea. S-ar spune ca inclinatia pentru sporturile extreme e semnul tocirii noastre, al insensibilitatii la care ne aduce rutina de peste an. Singurul spil e ca, spre deosebire de slujul din restul anului, acum facem asta de buna voie, adica avem optiuni, putem sa ne jucam, in cadita, de-a liberul arbitru. Tentatia abuzului seamana cu superstitia ca, adaugand cat mai multe condimente peste haleala, ne vom simti gura mai plina, vom primi mai mult de la blidul din fata gurii. O alta teorie, insa, spune ca, alegand calea asta, simturile vor cere intepaturi tot mai mari, biciuiri tot mai aspre, violuri tot mai intense si ne vor oferi, in schimb, din ce in ce mai putin. La final, va fi indiferent daca vom presara un kil de piper peste o rosie sau o bucata de postav, pentru ca alimentul devine ceva subsidiar pentru gustul nostru tocit la maximum. Rasturnand parabola in directia care ne convine, putem intui motivele pentru care, intors la locul de carca, dupa concediu, omul se simte si mai instrainat de sine si isi revine, din an in an, tot mai greu la ritmul, rutina si sordiditatea existentei sale. In loc sa caute alta supapa, el acumuleaza o tensiune si mai urata, care-l determina ca, la urmatoarea evadare, sa impinga potentiometrul mai sus, peste limitele de data trecuta, ca si cum ar intra in anul mortii. Ceea ce, uneori, se adevereste. Fiecare vara are, in cartea ei de onoare, cateva pagini negre, pe care le vedem doar cu coada ochiului: vara nu moare nimeni, inmormantarile estivale sunt un soi de nunti mai discrete, lumea e preocupata sa traga cat mai tare de elasticul nervilor, sa vada cat tine. Abia toamna, anotimpul contabililor, ne aduna, ne scade, ne spune cati ne-am rupt la final, care e scorul accidentelor de masina, cati au facut infarct, cati s-au inecat, cati au crapat in coma alcoolica sau de supradoza. Daca as fi milionar, as incerca o alta afacere, una pe masura speciei noastre. As construi un "park" de distractii (nu, nene, Dracula Park e minciuna), dedicat celor cu nervii tari, un gadget de lux pentru dezabuzatii care vor "sa simta" ceva adevarat, ceva "cool", ceva mai real chiar decat realul: o inchisoare. Cei mai rai parnaiasi isi tatueaza pe brat semnul cifrei cinci de la zar: "singur intre patru pereti", s-ar traduce "blazonul" acesta, semnul celui care-a trecut printr-una din cele mai extreme experiente omenesti. Ce face turistul de rand, cel care cauta, in aglomeratii si zornaieli ieftine, mediocritatea unor condimente senzoriale? Fuge de el insusi. Isi exhiba angoasele, lasitatea, teama de vid si de singuratate. Omul, insa, are mereu o usita deschisa spre experiment, asa ca ar fi clienti si pentru o altfel de aventura. Putini "dar grei", vorba lui Hagi Tudose, caci ar fi un serviciu de elita, ca o croaziera de lux, in care firma le va oferi un disconfort de cinci stele. Clientul va fi izolat, doua saptamani, intr-o celula goala si stramta, fara televizor, radio, mobil, carti sau alte mici "condimente", va avea doar closet, chiuveta si pat, va primi castronelul cu hrana printr-o fanta din zid, nu va putea vorbi cu nimeni, nu va avea nici macar o fereastra. Va semna un contract foarte dur in care se va angaja sa plateasca penalitati serioase daca, pe parcursul "sejurului" se va razgandi sau va incerca sa evadeze. (Fireste ca angajatii mei vor avea grija sa ii ofere si astfel de tentatii). Cand se va intoarce acasa, viata ii va parea un adevarat concediu. Deci - o afacere buna pentru toata lumea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii