Registrul persoanelor condamnate pentru infracțiuni de natură sexuală. Cu poze și date personale. Nu avem, dar îmi doresc așa ceva

• „Dacă o persoană privată săvârșește o infracțiune de violență, un viol, tentativă la viol, etc., comunitatea nu poate afla identitatea persoanei respective și nu se poate pune în gardă față de aceasta“, a atras atenția procurorul constănțean Viorel Teliceanu.
• În Statele Unite, există prevederea prin care o persoană care a fost condamnată pentru infracțiuni sexuale trebuie să se înregistreze într-un sistem la care au acces cetățenii statului respectiv și pe care oamenii obișnuiți îl pot consulta cu ușurință, tocmai în ideea de a se pune în gardă.
• În România, însă, există zilnic cereri de reabilitare admise de instanță (pentru că așa pevede legislația), inclusiv pentru cazuri de viol, act sexual cu un minor, ori alte infracțiuni de natură sexuală.

Zilele trecute, a fost marcată Ziua Europeană a Protecției Datelor.
 
La momentul respectiv, am scris despre faptul că, într-un interviu acordat ZIUA de Constanța, procurorul șef al Secției Urmărire penală din cadrul Parchetului de  pe lângă Tribunalul Constanța, magistratul Viorel Teliceanu, făcea o declarație interesantă cu privire la noul regulament GDPR, privit prin sfera infracțiunilor comise de diferite persoane.
 
Astfel, magistratul constănțean atrăgea atenția asupra neajunsurilor ce pot exista când protecția datelor personale acționează în cazul unor persoane care au comis infracțiuni cu violență, de exemplu.
 
„Protecția datelor personale, dincolo de beneficiile pe care le aduce, prezintă și neajunsuri. Spre exemplu, plecând de la această problemă, a fost adoptat de către CSM un ghid al relației instanțelor și parchetelor cu presa, ghid care interzice comunicarea către presă a datelor de identitate a unei persoane trimisă în judecată, arestată, condamnată, etc., cu excepția situației în care infracțiunea săvârșită de acesta afectează capacitatea de exercitare a funcției publice“, a explicat procurorul șef al Secției urmărire penală.
 
„Cu alte cuvinte, dacă o persoană privată săvârșește o infracțiune de violență, un viol, tentativă la viol, etc., comunitatea nu poate afla identitatea persoanei respective și nu se poate pune în gardă față de aceasta“, a atras atenția magistratul.
 
În continuare, acesta a exemplificat această situație prin cazuri ce se pot întâlni în viața de zi cu zi: „Îmi pun întrebarea Cum își poate lua cineva măsuri de prevenție dacă are un vecin care a săvârșit o infracțiune de tentativă la viol, acel vecin merge cu liftul cu fiica sau soția sa, și nu cunoaște apucăturile vecinului pentru a se proteja?“.
 
În întreg acest context, discutam zilele trecute cu o bună prietenă stabilită în Statele Unite ale Americii de multă vreme și dezbateam aceste aspecte și neajunsuri ale GDPR, Regulamentul European de Protecție a Datelor.
 
Astfel de neajunsuri, pe care le privesc inclusiv cu inimă de mamă a unor trei fetițe, mă îngrozesc, recunosc.
 
Prietena mea îmi povestea că, în Statele Unite, există prevederea prin care o persoană care a fost condamnată pentru infracțiuni sexuale trebuie să se înregistreze într-un sistem la care au acces cetățenii statului respectiv și pe care oamenii obișnuiți îl pot consulta cu ușurință.
 
Persoanele condamnate pentru viol, pedofilie, ori alte infracțiuni de acest gen, sunt obligate să își treacă în sistemul respectiv datele personale, nume, prenume, adresă, foto, nu pentru a fi discriminați de ceilalți, ci pentru ca astfel de infracțiuni să poată fi preventive pe viitor.
 
Prezumția de nevinovăție este în vigoare și în Statele Unite ale Americii, însă acolo există concepția potrivit căreia, dacă ai fost găsit vinovat pentru o astfel de infracțiune trebuie să trăiești cu consecințele faptelor tale, inclusiv după ispășirea pedepsei.
 
Mai mult, persoanele condamnate pentru pedofilie, de exemplu, nu au voie să stea în perimetrul școlilor, al grădinițelor ori al altor unități de învățământ, nu pot să se angajeze în diverse funcții ce le-ar facilita accesul la interacțiunile cu copii, nu pot fi șoferi de autobuz școlar, de pildă, și altele asemenea.
 
În România, însă, există zilnic cereri de reabilitare admise de instanță (pentru că așa pevede legislația), inclusiv pentru cazuri de viol, act sexual cu un minor, ori alte infracțiuni de natură sexuală.
 
De asemenea, presa nu are voie să mediatizeze anumite cazuri. Și lista deschisă (involuntar) de GDPR în favoarea persoanelor condamnate ori cercetate pentru infracțiuni de acest gen nu se oprește aici.
 
Niciodată nu am fost adepta ideii că „vreau o țară ca afară“. Dar, sincer, tare mult mi-aș dori să existe un astfel de registru (măcar) al persoanelor condamnate pentru infracțiuni de natură sexuală.
 
Citește și:

Interviu cu șeful Secției Urmărire Penală din Parchetul Tribunalului Constanța:
Ce spune procurorul Viorel Teliceanu despre dosarele „îngropate“, bullying și GDPR