Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Respectul, pentru tine și pentru ceilalți. Nu-l neglija!

ro

31 Aug, 2020 00:00 4416 Marime text

“Respectul de sine nu poate fi vânat. Nu poate fi cumpărat. Nu poate fi fabricat din relaţiile noastre cu cei din jur. Respectul de sine vine când suntem singuri, în momentele de linişte, în locurile ferite de agitaţie, când ne dăm seama că, ştiind diferenţa dintre bine şi rău, am făcut binele, că recunoscând frumuseţea, i-am oferit admiraţia noastră; cunoscând adevărul, l-am rostit“, spunea Whitney Griswold.
 
Una din trăsăturile fundamentale ale unei personalităţi este respectul.
Primul semn al respectului pe care îl ai pentru tine se citeşte pe corpul tău şi este greșit să ceri altora să te trateze mai bine decât te tratezi tu pe tine.
 
Dacă vrem să fim respectați, tratați cu politețe, suntem și noi datori să oferim același lucru. Orice om trebuie respectat ca valoare în sine.
 
Daca ești în compania unei persoane care ți-a câștigat respectul prin valorile sale morale, prin capacitatea sa profesională fie prin generozitatea sa… asta înseamnă că de fapt acea persoana ți-a devenit model, mentor și că merită să-i acorzi o atenție deosebită. Și sprijin dacă  vreodata situația o va impune.
 
A avea respect față de ceilalți înseamnă a asculta și a căuta soluții pentru gândurile, problemele, întrebările, bucuriile sau suferințele celor din jur, să le acorzi încredere și să le recunoști valoarea.
 
Respectul este foarte important pentru o conviețuire plăcuta și el se câștigă prin răbdare, politețe și înțelegere. 
 
Respectul reprezinta o valoare morală care se manifestă în multiple feluri. Respect înseamnă să ne manifestăm politicos și amabil în relație cu ceilalalți. De asemenea, respectul se observă și în modul în care vorbim, arătând înțelegere, corectitudine, punctualitate, apreciere și grijă pentru comportamentele și sentimentele interlocutorilor. Respectul se manifestă nu numai față de sine sau de ceilalți oameni, dar și față de comunitate. Respectul pentru comunitate se poate manifesta prin: cunoașterea realizărilor și promovarea tradițiilor comunitatii, purtarea cu mândrie a numelui și a portului popular.
 
Buna creștere sau bunul simț se recunoaște prin faptul că ești plin de respect în relațiile cu ceilalți. Respectă tot ceea ce te înconjoară și mai ales respectă valoarea izvorîtă din muntele virtuților, oriunde o vei întâlni.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii