Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:41 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial În prag de Centenar. Cum marcăm corect Marea Unire

ro

15 Nov, 2018 00:00 446 Marime text
Am găsit ieri în mediul online o postare foarte frumoasă, în care o tânără îi mulţumea unei poliţiste pentru promptitudinea dovedită în recuperarea telefonului furat. Surpriză, nu era din altă ţară, ci de la noi. Cred că din capitală. Şi mi s-a părut un gest atât de simplu şi frumos!
 
Este atât de simplu şi frumos să începem să fim omenoşi, să mulţumim pentru ceea ce primim, să îi apreciem pe ceilalţi şi, mai ales, să nu mai generalizăm.
 
Sincer, în ultimele luni numai ură şi dezbinare am văzut între români, în mult-trâmbiţatul an al centenarului. Paradoxal, pare că uităm taman ce sărbătorim: 100 de ani de la Marea Unire. Noi o marcăm însă printr-o mare dezbinare, se pare.
 
Nemulţumiţi de sistemul medical, de sistemul de învăţământ, de sistemul juridic, de sistemul administrativ şi aşa mai departe, ne întoarcem împotriva medicilor, a profesorilor şi a învăţătorilor, împotriva magistraţilor. De biserici, preoţi şi, mai nou (din august încoace), de poliţişti şi jandarmi. Îi urâm pe toţi, generalizăm şi urâm fără discriminare, dar şi fără discernământ. Sătui de hoţii, uităm să ne întoarcem împotriva - culmea! - fix a celui care ne fură.
 
Când vine vorba de politică sau politicieni, toţi suntem dezbinaţi, ţinem cu unii ori cu alţii, avem tabere, doctrine, ideologii, uitând că ei ne fură „transpartinic“ şi fără ideologie. Doar când urâm, urâm la grămadă. Iar în ura noastră pură, nu realizăm că punem în practică, reiterăm „fără număr“ vechiul principiu „dezbină şi cucereşte“. Atâta doar că noi suntem ăia dezbinaţi şi cuceriţi.
 
În Anul Centenarului, ne autodefinim prin ură şi dezbinare. Şi, pentru a reveni de unde am plecat, mi s-a părut aşa de frumoasă postarea de ieri şi gestul de a mulţumi, încât am rămas cu gândul la ea. Şi mi-am dat seama că am ajuns în punctul în care ne ferim să mulţumim cuiva, unei autorităţi, de pildă, tocmai de teama celor ce vin să arunce cu noroi: „De ce să îi mulţumeşti poliţistului (jandarmului, medicului, profesorului etc. etc.)? E plătit pentru asta“. Ori, mai rău: „Lasă, că şi poliţiştii ăştia sunt nişte nesimţiţi etc. etc.“... Şi tot aşa. Până ajungi să îţi pară rău că te-ai băgat în asta. Să îţi pară rău de un gest simplu şi frumos.
 
Aşa că, îndemnul meu, în Anul Centenarului, este să generalizăm mai puţin, să apreciem puţinul bine existent în oricine, să urâm mai puţin şi, în loc să ne plângem de cât e de rău, să încercăm să facem noi bine pe unde trecem. Căci dacă oamenii de acum 100 de ani s-ar fi urât aşa cum ne urâm noi acum unii pe alţii nu am mai fi avut nicio Mare Unire.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii