Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:44 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei tinere au murit Judecătorii din Bucureşti anunţă soluţia momentului într-un dosar care a cutremurat Constanţa

ro

30 May, 2018 00:00 2457 Marime text
Judecătorii din cadrul Tribunalului Militar Bucureşti au luat ieri o decizie definitivă în dosarul în care rudele tinerelor moarte în incendiul de la restaurantul Beirut, din Constanţa, au criticat intervenţia la faţa locului a pompierilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa.
Magistraţii din Bucureşti au menţinut decizia procurorilor militari care au dispus clasarea dosarului, după ce au ajuns la concluzia că nu există probe din care să reiasă cele reclamate de către rudele tinerelor moarte în incendiul de la restaurantul Beirut.
 
Decizia de ieri a Tribunalului Militar Bucureşti este definitivă.
 
Amintim că, în seara zilei de 5 aprilie 2014, restaurantul Beirut din Constanţa, condus de George Karam, a fost distrus de un incendiu. Atunci şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu.
 
Pe data de 11 iulie 2017, Tribunalul Militar Bucureşti a decis: „Admite plângerea petenţilor Buirencu Nicoleta (n.r. supravieţuitoare), Sarkany Mariana (n.r. mama Nicoletei Cengher), Cengher Nicolae, Sarkany Ferencz-Arpad şi Sarkany Ferencz-Arpad - prin reprezentant legal Sarkany Mariana, în contradictoriu cu intimaţii plt. maj. Abduraman Iugel, plt. maj. Costea Daniel, plt. adj. Zaruha Adrian, plt. maj. Dinu Constantin, plt. maj. Băluţă Constantin, plt. maj. Spânu Petrică Nicu, plt. adj. Şerban Aurel, plt. adj. Idriş Geaner, plt. maj. Bechi Traian, plt. maj. Lică Cosmin Mihai, col. Ion Vlăduţ, lt. col. Palaghioi Radu, mr. Vârtej Iulian, lt. col. rez. Iliescu Mircea Dan, cpt. rez. Nicolae George şi plt. adj. rez. Mandache Alexandru (toţi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa), împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 17.02.2017 în dosarul penal nr. 693/P/2015 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti şi menţinută prin ordonanţele nr. 13/II/2/2017 şi nr. 14/II-2/2017, ambele din data de 10.04.2017 ale prim-procurorului militar din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti“.
 
Pe cale de consecinţă, judecătorii militari din cadrul Tribunalul Militar Bucureşti au desfiinţat „soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa nr. 693/P/2015 din 17.02.2017 emisă de procurorul militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti şi trimite cauza la procurorul militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti pentru a completa urmărirea penală“.
 
Recent, procurorii militari au dispus clasarea dosarului, după ce au ajuns la concluzia că nu există probe din care să reiasă cele reclamate de către rudele tinerelor moarte în incendiul de la restaurantul Beirut. Ieri, Tribunalul Militar Bucureşti a menţinut soluţia procurorilor.
 
Reamintim că, la data de 5 aprilie 2014, la ora 22.40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ a fost anunţat prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 de izbucnirea incendiului la restaurantul Beirut, aflat pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanţa. Patru minute mai târziu (22.44), la faţa locului au ajuns trei autospeciale de stins incendii de la Detaşamentul Constanţa Oraş. Deoarece la sosirea forţelor de intervenţie incendiul era generalizat, au fost chemate în sprijin autospeciale din alte subunităţi ale ISU „Dobrogea“, însumând un număr de nouă autospeciale de intervenţie şi trei ambulanţe SMURD.
 
Reprezentanţii ISU au arătat că „misiunea pompierilor s-a dovedit a fi îngreunată de vizibilitatea redusă cauzată de fumul dens, de condiţiile meteorologice nefavorabile (vânt extrem de puternic), precum şi de existenţa unei cantităţi mari de materiale combustibile la interior. Din nefericire, în urma incendiului s-au înregistrat şapte victime, dintre care trei au decedat şi patru au fost intoxicate cu fum. Cele patru persoane intoxicate au primit îngrijiri medicale de specialitate, una dintre ele fiind transportată la Bucureşti cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie“.
 
De menţionat că pompierii au fost obligaţi să ocolească zona restaurantului Beirut, pe bulevardul Mamaia, pentru că strada Tudor Vladimirescu era blocată de maşini. Acestea au fost parcate „după ureche“ de cei care participau la un concert susţinut în Legendary Pub, local distrus, de asemenea, de incendiul mai sus precizat.

Foto cu rol ilustrativ
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii