Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:16 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazare la Revolutie

ro

18 Aug, 2008 00:00 1046 Marime text
1218980263.jpg

Declaratia pe care o publicam mai jos este preluata din cartea colonelului Ioan Maliciuc, "Pretul libertatii la Constanta - File de istorie".

Facem precizarea ca titlul si intertitlurile acestui material apartin redactiei, care are acordul autorului de a prelua integral declaratia primarului Constantei, Radu Mazare. "In decembrie 1989 eram student la Institutul de Marina Mircea cel Batran, in anul patru. Aceasta institutie era militarizata in perioada respectiva. Chiar daca urma sa absolvim facultatea cu diploma de ingineri si sa lucram in marina civila, niste capete luminate gandisera, cu vreo 17 ani in urma, ca, pentru a ne disciplina pe viitor si a nu mai fi tentati de mirajul occidentului, este indicat sa facem facultatea sub regim militar. Asa se face ca, timp de patru ani, am suportat un regim draconic, in care trebuia sa executam ordinele cazone si sa invatam in acelasi timp multa carte, fara de care profesorii civili nici nu concepeau sa ne treaca anii. Am aflat despre evenimentele de la Timisoara ascultand Europa Libera la gazda pe care o aveam in apropierea institutului, unde ajungeam atunci cand puteam sa sar gardul si sa parasesc unitatea. Pe data de 22 decembrie eram la cursul de pregatire fizica si profesoara ne-a anuntat ca evenimente majore s-au intamplat in tara. Am iesit imediat si am aflat despre sinuciderea ministrului apararii; in tot institutul, ofiterii aveau ordin sa distruga toate materialele care pavoazau institutul si faceau referire la generalul Milea. Pana in data de 23 decembrie am fost tinuti in unitate, chiar daca noi frematam de dorinta de a iesi pe strazi in sprijinul populatiei. In jurul orelor 12.00 insa, cateva grupe de elevi au fost scoase in oras cu scopul de a asigura protectia populatiei civile impotriva eventualilor teroristi. Grupa a II-a - compania 16, din care faceam si eu parte, a fost transportata la Casa Alba intr-un camion militar. Fac mentiunea ca, in momentul sosirii noastre in cladire, nu mai erau decat cativa militari neinarmati, cu exceptia lt. col. Maliciuc, care parea omul sub comanda caruia se afla armata din acel obiectiv.

Unde duce tunelul?

Din pacate, inca de cand am coborat din camion, ofiterul cu care eram, CR III Gheorghiu, coplesit de tumultul multimii si de evenimentele care se precipitau, nu a mai fost capabil sa dea ordinele de rigoare, mai ales ca ne imprastiasem deja in toata cladirea. Ordinele primite de la el s-au rezumat la o impartire nu foarte stricta a zonelor pe care trebuia sa le aparam. Intrucat noi nu eram foarte multi, circa 20 - 25 de studenti, si aveam totusi ceva experienta, avand la activ patru ani de scoala militara, ne-am impartit, cu de la noi putere, cum ne-am priceput mai bine, prin intreaga cladire. Din acest moment nu mai am o privire de ansamblu asupra celor petrecute in intreaga cladire, ci pot relata doar actiunile la care am participat doar eu insumi sau cele care mi-au fost povestite de colegii mei implicati direct. Era dupa-amiaza, si eu, impreuna cu cativa colegi (Sorin Strutinsky, Petrica Aliman, Sorin Curelaru, Florea Gabriel), eram postat la intrarea principala, nepermitand demonstrantilor din strada sa dea buzna in cladire. Ne faceam semne de simpatie cu cei care erau afara si care scandau . Impreuna cu cativa colegi (Sorin Strutinsky si Florea Gabriel) si mai multi civili ne-am dus sa vedem unde duce tunelul acoperit cu capac metalic verde, din parcul din fata intrarii principale. Niste oameni observasera ca, tropaind pe locul respectiv, suna a gol. Nu am primit niciun ordin pentru a controla tunelul. Pur si simpl, am pornit impreuna sa vedem ce poate fi sub capacul respectiv. Am improvizat o torta dintr-un ziar si cu inca doi civili am coborat in tunel, unde, dupa cativa metri, am dat de o nisa in perete, pe care nu aveam cum sa o deschidem, mai ales ca, cercetand locul, ne-am dat seama ca nu se umblase de foarte multa vreme pe acolo. Ne-am intors la posturi. Am mai fost cu niste colegi, sa blocam o masina cu niste persoane suspecte, pe care cu greu am reusit sa o oprim pe strada Ecaterina Varga. Dupa ce ne-am indeplinit misiunea, de data aceasta, ne-am intors la Casa Alba. La un moment dat, multimea a inceput sa strige panicata ca, in cladirea aflata in constructie pe malul marii, apartinand partidului, sunt teroristi imbracati in negru, care ar folosi pistoalele. Se solicita vehement sprijinul armatei. Lumea tipa la noi prin sparturile usii de la intrare, sa facem ceva, sa nu mai stam. Strigau la noi sa mergem acolo sau sa le dam lor armamentul. Initial, am ramas la locurile noastre, nedorind sa parasim postul. De la cei care se aflau in conducerea provizorie de acolo nu am primit niciun ordin pentru a pleca in misiune. Ofiterul cu care venisem initial disparuse de cateva ore, iar multimea ne presa.

Inarmat pana-n dinti

Am luat hotararea, impreuna cu Sorin Strutinsky si Petrica Aliman, sa plecam la locul indicat. L-am vazut pe lt col. Maliciuc la parter si am solicitat aprobarea de a pleca la voluntari. Tin sa accentuez ca, pentru aceasta misiune de depistare a teroristilor, nu am primit ordin de la nimeni. Acum pare putin deplasat, insa la momentul respectiv toata suflarea era ferm convinsa ca respectivii existau si erau inarmati. Am mai luat un coleg, al carui nume nu mi-l mai amintesc, si prin culoarul creat de manifestanti, in uralele acestora, am plecat spre blocul cu pricina. In drumul nostru, am fost indrumati de civili si chiar ajutati de acestia si de persoanele din garzile patriotice. Spun ajutati pentru ca noi alergam relativ incet din cauza armamentului pe care il aveam (cate patru - cinci incarcatoare de pistol mitraliera in masca de gaze, plus cel pentru pusca mitraliera, atasat la pistolul mitraliera). Ajuns la blocul respectiv, m-am despartit de Petrica si am hotarat ca noi sa intram la subsolul cladirii fortand grilajul, iar ei sa intre prin spatele blocului, pe scarile deja construite. Eram lume cata frunza si iarba, atat imprejurul nostru, cat si la primele etaje. Intrarea la subsol era inchisa cu un lacat, iar singura solutie ca sa patrundem era sa tragem in el. Am armat si am tras cateva rafale, pana cand lacatul a sarit. Civilii au inceput sa tipe si s-au trantit la pamant. Aschiile sareau din pereti, iar vacarmul era general. Am intrat in subsol, ale carui cotloane le-am scotocit cam vreo 20 - 30 minute, pana cand ne-am intalnit nas in nas cu Sorin. Atunci, din cauza tensiunii in care eram, am fost la un pas de a ne impusca unul pe altul.

Rromii la Revolutie

Dupa ce ne-am intalnit, ne-am reintors, in ovatiile multimii, la Casa Alba. In jurul orelor 17.00, in toata cladirea se raspandise zvonul ca trupele de securitate de la Neptun urmeaza sa invadeze Constanta, cu misiunea de a ocupa Casa Alba. Pe acest fond am auzit impuscaturi in zona Garii si am presupus ca zvonurile se adevereau. In acest context am spart geamurile spre curtea interioara si am indreptat armele spre parcul auto. Asteptarea a durat aproximativ doua ore. Intre timp, la portile Casei Albe, ramasesera in majoritate tigani. Acestia, din cand in cand, se cu bautura din actuala alimentara Grand, dorind sa patrunda in sediu, sa faca revolutie. Precizez ca, in momentul intrarii mele in Casa Alba, aceasta era deja devastata. Colonelul Ionescu, adjunctul colonelului Maliciuc, ne-a recomandat sa lasam populatia sa intre in cladire. Dandu-ne seama de eventualele consecinte, impreuna cu Sorin Strutinsky si Sorin Curelaru, ne-am postat in fata multimii, cativa tigani, rugandu-i sa pastreze ordinea deoarece armata era cu revolutia. Cu greu am reusit sa tinem stavila persoanelor surescitate. In cele din urma, spre orele 22.00, acestia au renuntat. De la etajul intai (unde se afla conducerea revolutiei - Barbu Danescu, col. Maliciuc etc.) ne-a venit zvonul ca o banda inarmata de teroristi care sparsesera blocada din jurul Bucurestiului se indreapta spre Constanta, in autoturisme. Precizam ca, in tot acest timp, in zona centrala a orasului se auzeau focuri sporadice. In perimetru au aparut si cateva TAB-uri in colturile cladirii. In toata aceasta asteptare, din cladirea de vis-a-vis am observat cum geamurile de la balcon se reflectau lumini cu o frecventa regulata, pe care noi le-am interpretat ca fiind semnale teroriste. In numele grupului nostru, pentru ca nu puteam sa ne numim armata regulata, intrucat nu aveam comanda directa, Sorin Strutinsky a plecat la etajul intai, sa raporteze suspiciunile noastre, noi oferindu-ne voluntari pentru a merge in zona si a anihila eventualii teroristi. Am fost refuzati, pe motiv ca nu ne puteau risca viata. Ulterior, in acea cladire au intrat si au iesit, succesiv, grupuri de cate trei - patru oameni preocupati.

Zvonuri peste zvonuri

La un moment dat s-a zvonit ca teroristii din Bucuresti au intrat in Constanta. Toti am pus armele pe foc automat, ochind in zona magazinului Diana si a celui de tehnica medicala. Intr-un tarziu si-au facut aparitia doua masini, o Dacie si o Lada, conduse in mare viteza, in care noi nu am tras deoarece trebuia sa asteptam semnalul de la etajul intai. Masinile s-au reintors dupa cateva minute. Unul dintre TAB-uri a incercat sa se urce pe autoturismul marca Lada, care patrula prin fata Casei Albe, cu un steag scos pe geam - dupa parerea noastra de culoare neagra -, si care parea extrem de dubios. Nici de aceasta data nu ni s-a permis sa deschidem focul. A fost o noapte de cosmar, in care am asteptat atacul fortelor de desant debarcate la Neptun si alte asemenea prezumtive atacuri. In aceeasi noapte am avut divergente cu mai multi civili care sparsesera magazia Casei Albe si furasera whisky, ness, tigari si alte asemenea produse. In toata perioada cat am stat in Casa Alba nu am avut niciun ofiter care sa ne dea ordine direct. Dupa 36 de ore petrecute in cladirea Casei Albe ne-am intors la institut. Aici am zabovit cateva ore, dupa care am primit misiunea de a pazi Fabrica de Lapte. Pe inserat am pornit cu Sorin Strutinsky, Pintilie Catalin, Dragodan Horatiu si inca vreo doi colegi, sa verificam actuala cofetarie de langa ICIL, in perioada respectiva se afla in constructie, si un subsol al unui bloc, unde se presupunea ca sunt teroristi. Deja eram deprins cu pericolul. Impreuna cu Dragodan Horatiu am verificat in fiecare camera din blocul respectiv. Restul noptii am pazit instalatia de amoniac a Fabricii de lapte".

Ti-a placut articolul?

Comentarii