Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:42 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Palaz sesizează ANI Chiţac, senator al României cu sprijinul lui John Skantzikas, grecul împrumutat de Radu Mazăre cu 600.000 de euro (document)

ro

15 Aug, 2019 00:00 4632 Marime text
Partidul Mişcarea Populară Constanţa, prin preşedinte Claudiu-Iorga Palaz, a depus o sesizare către Agenţia Naţională de Integritate care vizează clarificarea unei situaţii ce trenează din perioada campaniei electorale din 2016 şi care îl vizează pe senatorul Vergil Chiţac, actual preşedinte al Asociaţiei „Constanţa Altfel”.
 
„În perioada campaniei electorale desfăşurate pentru alegerile parlamentare din anul 2016, mai exact la data de 26.11.2016, domnul Vergil Chiţac, candidat pe listele Partidului Naţional Liberal la funcţia de senator, a dotat sediul din municipiul Constanţa al partidului cu o serie de echipamente IT, echipamente ce au fost donate, se pare, de către societatea comercială Black Sea, prin administratorul Ioannis (John) Skantzikas, nimeni altul decât cetăţeanul grec căruia fostul primar, Radu Mazăre, i-a împrumutat suma de 600.000 de euro. Aceste echipamente au fost restituite lui Vergil Chiţac la data de 04.10.2017.
 
Având în vedere faptul că aceste bunuri au fost declarate drept «inventar personal», că au fost retrase ulterior de către Vergil Chiţac, precum şi că această donaţie nu a fost declarată de către Partidul Naţional Liberal în situaţia privind finanţările partidelor politice pentru anul 2016, rezultă fără echivoc faptul că echipamentele IT au fost donate lui Vergil Chiţac.
 
Consultând declaraţia de avere a domnului senator Vergil Chiţac depusă la data de 6.06.2017 la Parlamentul României - Senat, disponibilă atât pe pagina de internet a Senatului României, cât şi pe Portalul declaraţiilor de avere al Agenţiei Naţionale de Integritate, am constatat că lipseşte pagina nr. 4 a documentului, adică exact capitolul unde ar fi trebuit declarată o astfel de donaţie primită în anul 2016, a cărei valoare depăşeşte cu mult suma de 500 de euro.
 
Având în vedere cele prezentate mai sus, am solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate să ne comunice declaraţia de avere integrală a domnului Vergil Chiţac din anul 2017, precum şi motivul pentru care două instituţii publice prezintă informaţii incomplete / denaturate privind declaraţia de avere a unui senator al României”, susţine Claudiu Palaz, preşedintele PMP Constanţa.
 
În pagina IV a declaraţiei de avere trebuie menţionate cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro.
 
Declaraţia de avere a domnului Vergil Chiţac este disponibilă la adresele:
 
https://www.senat.ro/Declaratii/Senatori/2016/av_chitac_vergil_06_06_2017.PDF
 
http://declaratii.integritate.eu/DownloadServlet?fileName=6670271_7417362_000007.pdf&uniqueIdentifier=NTNTARTLNE_6670271.
 
În secţiunea „Documente”, puteţi observa şi conţinutul donaţiei făcute către Virgil Chiţac de către societatea Black Sea Suppliers SRL.
Ioannis Skantzikas este într-adevăr una şi aceeaşi persoană care, potrivit declaraţiei de avere a lui Radu Mazăre din 2008, a fost împrumutată de fostul edil-şef al municipiului Constanţa cu 600.000 de euro. Ioannis Skantzikas mai este asociat în Black Sea Suppliers SRL, Europroiect SRL, Instalatorul SRL, Iolkos Invest SRL, Metal Trade SRL, Oro Construct SRL, Oro Invest SRL.
Facem menţiunea că Antonios Gioxas, Vassios Apostolos şi Ioannis Skantzikas sunt în continuare acţionari în Black Sea Suppliers SRL, societate înfiinţată în 1996. Gioxas şi Skantzikas sunt şi administratori ai firmei.
 

Chiţac recunoaşte că a primit donaţia, dar nu spune că nu este în posesia sa     

 
Contactat telefonic, senatorul Vergil Chiţac a precizat pentru ZIUA de Constanţa că sponsorizarea ar fi fost intermediată de un fost coleg de facultate, în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare. „Eram preşedinte la municipiu (n.r. PNL) când un fost coleg de facultate m-a contactat şi mi-a transmis că o societate vrea să facă o donaţie către organizaţia municipală. Am cerut colegilor să facă un necesar, de acest lucru s-a ocupat Florin Gavrilă, care este specialist IT, donaţia a fost făcută partidului, iar din ce ştiu, după plecarea mea din PNL, în toamna anului 2017, acelaşi coleg care a intermediat această sponsorizare a venit şi a ridicat echipamentele. Nu aveam, prin urmare, ce să declar, pentru că nu mi-am însuşit acele echipamente, dar vă asigur că declaraţia mea de avere este completă”, a explicat Chiţac.
 
Întrebat dacă i se pare normal să primească o donaţie de la un fost colaborator al lui Radu Mazăre, Chiţac a spus că nu l-a interesat cine face donaţia. Varianta lui Chiţac a fost confirmată şi de Florin Gavrilă, cel care s-a ocupat de necesarul de echipamente şi care a fost prezent în sediul PNL şi în anul 2017, momentul în care donaţia a fost returnată această. Gavrilă este acum ales local municipal.
 
 

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii