Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:00 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O mămică din Constanţa a dat în judecată spitalul privat unde a născut. Copilul ar fi fost vaccinat, deşi ea s-a opus

ro

20 Feb, 2018 00:00 34756 Marime text
O mămică din Constanţa a dat în judecată un spital privat din Constanţa şi a solicitat magistraţilor să constate „încălcarea ilicită dreptului la libertate şi conştiinţă şi a dreptului fiului nou-născut, privind sănătatea şi integritatea fizică, încălcări realizate cu ocazia naşterii acestuia, fără a fi solicitat şi obţinut de unitatea medicală, consimţământul informat sau acordul reprezentanţilor legali“.
 
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Constanţa, mama susţine că, deşi ea nu a fost de acord, nou-născutului i s-ar fi administrat cele două vaccinuri care, în mod tradiţional, se fac imediat după naştere, respectiv vaccinul antihepatită B şi vaccinul BCG.
 
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele: „Conform consimţământului informat şi cererii pentru asistenţa medicală acordată nou-născutului, reclamanta a fost de acord cu procedurile de diagnostic şi tratament aplicate copilului său. Reclamanta a bifat că refuză vaccinarea antihepatită B şi vaccinarea BCG“.
 
„Din foaia de observaţie clinică a nou-născutului, se arată de către medicul neonatolog, încă din ziua naşterii (…), faptul că reclamanta refuză vaccinările fiului său, iar la fila 3 este descris în amănunt tratamentul aplicat copilului său în fiecare din cele trei zile, cât a fost internat în clinică, împreună cu reclamanta. În data de (…), tratamentele aplicate nou-născutului au constat în aspiraţii secreţii, toaleta tegumentară, fitomenodion 0,2 ml intramuscular, etamsilat 0,3 ml intramuscular, calciu gluconic 10%/3ml+gluconic 5%-3ml. În celelalte zile de internare, copilului reclamantei nu i s-au administrat alte tratamente sau vaccinuri, astfel cum rezultă expres din foaia de observaţie. Prin urmare, cu privire la tratamentul aplicat în data de (…), reclamanta şi-a dat acordul expres prin consimţământul semnat cu privire la tratamentele aplicate copilului său, iar acestea au constat în fitomenodion 0,2 ml intramuscular, etamsilat 0,3 ml intramuscular, calciu gluconic 10%/3ml+gluconic 5%-3ml“, potrivit motivării judecătorilor.
 
Tot magistraţii au mai reţinut că, „din probele administrate în cauză, rezultă faptul că fiului reclamantei nu i s-a administrat un alt tratament, faţă de care reclamanta a consimţit“.
 
„La externare, reclamanta a mai dat o declaraţie scrisă, în calitate de părinte al copilului, prin care a arătat că, sub sancţiunile prevăzute de art. 292 C. penal, declară că refuză administrarea vaccinurilor obligatorii copilului său născut la data de (…). Din răspunsul la interogatoriu la întrebarea nr. 12, rezultă faptul că reclamanta a arătat că fiul acesteia nu are niciun semn pe corp. De asemenea, din proba cu înregistrare DVD nu rezultă că fiului reclamantei i s-au administrat vaccinarea antihepatita B şi vaccinarea BCG“, potrivit datelor oficiale.
 
Instanţa a mai reţinut că „reclamanta nu a făcut dovada că fiului acestuia i s-a administrat un alt tratament decât cel menţionat în foaia de observaţie clinică a nou-născutului, tratament care a avut ca fundament consimţământul mamei la efectuarea acestuia prin consimţământului informat şi cererii pentru asistenţa medicală acordată nou-născutului“.
 
Pentru aceste considerente, Tribunalul Constanţa a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către mămică, în contradictoriu cu spitalul privat.
 
Decizia Tribunalului Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel de către reclamantă, însă nici aici nu a avut succes. Judecătorii i-au respins apelul declarat şi au obligat-o la plata sumei de 2.000 de lei.
 
Sursa text: rolii.ro
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii