Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:53 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lia Savonea a fost aleasă preşedintele CSM. A judecat Dosarul Retrocedărilor şi a condamnat definitiv un fost şef al Gărzii Financiare Constanţa

ro

13 Dec, 2018 00:00 2677 Marime text
Judecătoarea Lia Savonea a fost aleasă preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Lia Savonea este absolventă a Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti şi are o experienţă de 20 de ani ca judecător.
 
În perioada noiembrie 2008 - februarie 2010, Lia Savonea a judecat la Curtea de Apel Bucureşti Dosarul Retrocedărilor din Constanţa! Acest dosar este unul dintre cele mai vechi cazuri instrumentate de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în prezent se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. În cauză sunt judecaţi 37 de inculpaţi în legătură cu presupusa restituire şi atribuirea aparent nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. În cauză, procurorii au calculat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
 
UPDATE. Constanţa s-ar putea cutremura azi! Directori din Primărie, avocaţi, notari şi afacerişti. Toţi aşteaptă sentinţa în Dosarul Retrocedărilor

 
Într-un alt dosar, Lia Savonea a decis, alături de un alt coleg magistrat, condamnarea definitivă a lui Tiberius Dănuţ Epure, fostul rector al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa. Epure a luat trei ani de închisoare, cu suspendare, sub supraveghere, pe o durată de cinci ani, ce reprezintă termen de încercare, pentru luare de mită şi pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
 
Prorectorul Stanciu, judecat degeaba
Sentinţă definitivă pentru Dănuţ Epure, rectorul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa


 
Lia Savonea a făcut parte şi din completul de judecată care a soluţionat dosarul în care Ciprian Mihail Fronea, fostul şef al Gărzii Financiare - Secţia Constanţa, Sorin Florea, fostul comisar general al Gărzii Financiare, şi Eduard Cristian Tomescu, fost comisar în cadrul Gărzii Financiare - Comisariatul General, au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti, primă instanţă, la ani grei de închisoare cu executare.
 
Dan Emil Manolachi, fost ofiţer de poliţie judiciară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Poliţiei Judeţului Constanţa, a luat cinci ani de detenţie. Sorin Florea, fostul comisar general al Gărzii Financiare, a luat un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru o durată de doi ani ce reprezintă termen de supraveghere. Ciprian Mihail Fronea, fostul şef al Gărzii Financiare - Secţia Constanţa, a fost condamnat la un an de închisoare cu amânare pentru o durată de doi ani ce reprezintă termen de supraveghere. Eduard Cristian Tomescu, fost comisar în cadrul Gărzii Financiare - Comisariatul General, a luat un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru o durată de doi ani ce reprezintă termen de supraveghere. Pedepsele sunt definitive.
 
Citeste si:

Exclusiv
Un fost ofiţer DNA şi fostul şef al Gărzii Financiare Constanţa, CONDAMNAŢI definitiv


 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii