Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:57 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Închisoare cu executare pentru trei poliţişti constănţeni de la Rutieră. Un altul a fost cercetat din greşeală

ro

12 Apr, 2018 00:00 8125 Marime text
Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au stabilit primul termen în apelul ultimului dosar desprins din mega-ancheta presupusei corupţii din Serviciul Rutier Constanţa. Cauza se va afla în atenţia magistraţilor pe data de 17 mai.
 
În dosar sunt judecaţi trei poliţişti din cadrul IPJ Constanţa, la momentul declanşării anchetei, respectiv Gigi Cristian Ruşescu, Cosmin Cristian şi Paul Mihai Ciolpan. Alături de cei trei au mai fost deferiţi Justiţiei Gigel Budur, George Guliu şi Adrian Toader.
 
În primă instanţă, Tribunalul Constanţa a dispus condamnarea lui Gigi Cristian Ruşescu la cinci ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv, de la 25.06.2009 la 30.06.2009 şi de la 31.07.2009 la 6.08.2009. Cosmin Cristian a fost condamnat la pedeapsa de trei ani de închisoare, cu executare, pentru abuz în serviciu (fapta din 24.04.2009 - cumpărător de influenţă, Furdulea Constantin Cătălin). Instanţa a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestului preventiv, de la 25.06.2009 la 30.06.2009 şi de la 31.07.2009 la 6.08.2009.
 
Paul Mihai Ciolpan a fost condamnat la pedeapsa de trei ani de închisoare, cu executare, pentru abuz în serviciu (fapta din 28.02.2009 - cumpărător de influenţă, Muscă Marius Nicu). Tribunalul a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestului preventiv, de la 25.06.2009 la 30.06.2009 şi de la 31.07.2009 la 6.08.2009. George Guliu a fost condamnat la pedeapsa de doi ani de închisoare pentru complicitate la cumpărare de influenţă (fapta din 14.02.2009 - cumpărător de influenţă, Lengiu Georgiana Nicoleta). Instanţa a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 25.06.2009 la 30.06.2009; de la 31.07.2009 la 6.08.2009; 9.07.2012 - 8.08.2013; 16.10.2013 - 21.10.2013; 11.04.2014 - 7.05.2015. Judecătorii au constatat că inculpatul a executat pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă.
 
În luna aprilie 2016, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au dispus condamnarea civilului Adrian Toader la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare condiţionată sub supraveghere pe un termen de trei ani, pentru dare de mită şi tentativă la înşelăciune.
 
Amintim că, de-a lungul anilor, mai mulţi poliţişti trimişi în judecată în diverse dosare desprinse din mega-dosarul presupusei corupţii din Serviciul Rutier Constanţa au fost condamnaţi, dar şi achitaţi. Tot în acest context, peste 30 de lucrători ai Serviciului Rutier, cercetaţi în dosarul mai sus precizat, au fost despăgubiţi. Şi asta pentru că Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a făcut publice o serie de acte în care erau cuprinse datele cu caracter personal (CNP şi adresă completă) ale poliţiştilor şi, ulterior, acestea au fost preluate de ediţiile online ale ziarelor şi de agenţiile de presă.
 
Edvin Osman, lucrător al Serviciului Rutier Constanţa, a fost cercetat din greşeală, el fiind despăgubit de statul român.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii