Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:57 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotărârea care îi vizează pe proprietarii mașinilor din Constanța. Judecătorii de la Tribunal, explicații despre Regulamentul de gospodărire (MOTIVARE)

ro

12 Aug, 2022 00:00 8628 Marime text
  • Judecătorii au motivat Hotărârii 633/2022, pronunțată de Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța în dosarul 583/118/2022, în care a fost contestat Regulamentul de gospodărire pentru municipiul Constanța, adoptat prin HCL 77/2021.
  • Cazul s-a aflat în atenția Completului CA9, prezidat de magistratul Iulia-Laura Opariuc-Dan, președintele secției.
  • Hotărârea nr. 633/2022 a Tribunalului Constanța poate fi accesată în Secțiunea Document.
 
„Prin reglementarea ce se regăseşte în HCL 77/2021 se instituie dreptul şi posibilitatea autorităţii de a sancţiona fapta contravenţională, de natură să aducă atingere normelor reglementate de actul normativ, în sensul sancţionării faptei de a parca în locuri nepermise“, spun judecătorii Tribunalului Constanța în legătură cu Regulamentul de gospodărire a municipiului, atacat în instanță.
 
Au mai spus magistrații că „nicio normă legală nu interzice încredinţarea spre folosinţă a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiţie să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul, context in care persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare îşi asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit şi parcat in locurile amenajate, aşa încât vina de a nu se achita taxa de parcare îi aparţine“.
 
Fragmentele fac parte din motivarea Hotărârii 633/2022, pronunțată de Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța în dosarul 583/118/2022, în care a fost contestat Regulamentul de gospodărire pentru municipiul Constanța, adoptat prin HCL 77/2021.
 
Completul care a soluționat cazul, prin respingerea acțiunii, a motivat decizia pronunțată.
 
Cazul s-a aflat în atenția Completului CA9, prezidat de magistratul Iulia-Laura Opariuc-Dan, președintele secției.
 
Ce susțineau reclamanții
 
În motivarea Hotărârii 633/2022, judecătorii au arătat că „aprecierea reclamantei este în sensul că sancționarea proprietarului sau deținătorului autovehiculului pentru o contravenție săvârșită de conducătorul auto este de natură a aduce atingere principiului privind caracterul personal al răspunderii contravenționale, principiu care, deși nu se bucură de o consacrare expresă din punct de vedere normativ rezultă, totuși, în mod implicit, din definiția legală a noțiunii de «contravenție» prevăzută de dispozițiile art. 1 din O.G. nr.2/2001, «Legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București»“.
 
Au mai spus judecătorii că „având în vedere caracterul personal al răspunderii contravenţionale, poate fi tras la răspundere numai cel care a săvârşit contravenţia. Or, în cazul de faţă, deşi autovehiculul apare în proprietatea societăţii reclamante, numai conducătorul auto poate fi sancționat contravențional“.
 
Mai departe, instanța a arătat că „într-o astfel de situație, reclamanta consideră că nu poate fi atrasă în sarcina sa nici măcar o răspundere implicită pentru presupusa ilegalitate comisă de șofer. O asemenea răspundere nu există în domeniul contravențional și nici nu poate exista în mod legal în sarcina proprietarului unui bun, din moment ce nu el a săvârșit fapta contravențională“.
 
Ce a spus instanța
 
Judecătorii au precizat însă că „instanta apreciază că prevederile art.37 nu sunt de natură să producă vătămare contestatoarei, nefiind încălcat principiul răspunderii contravenţionale personale“.
 
Astfel, spune instanța, „Prin reglementarea art. 37 din HCL 77/2021 nu este încălcat caracterul personal al răspunderii contravenţionale, întrucât prealabil răspunderii contravenţionale, trebuie să existe o răspundere. Ipoteza se regăseşte înscrisă în art. 44 alin. 7 din Constituţie: «Dreptul de proprietate obligă la respectarea celorlalte sarcini, care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului».
 
În continuare, se arată în motivarea deciziei că „prin reglementarea art. 37 nu este încălcat dreptul persoanei care nu conducea autovehiculul de a dovedi acest lucru în cadrul unei plângeri contravenţionale şi de a răsturna prezumţia de legalitate a procesului-verbal de contravenţie“.
 
„De aceea, persoana care se presupune că a săvârşit o contravenţie are la dispoziţie instituţia plângerii contravenţionale, răspunderea sa contravenţională nefiind unic ori definitiv atrasă prin procesul-verbal de contravenţie, care se bucură doar de o prezumţie de legalitate“, a mai spus instanța.
 
Judecătorii au mai explicat că „certificatul de înmatriculare al autovehiculului este actul în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, prezumându-se că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosinţa persoanei înscrise în acest certificat“.
 
„Nicio normă legală nu interzice încredinţarea spre folosinţă a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiţie să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul, context în care persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare îşi asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit şi parcat in locurile amenajate, aşa încât vina de a nu se achita taxa de parcare îi aparţine“, spune instanța.
 
„Deţinătorul sau, după caz, cel care foloseşte în mod legal autovehiculul are acţiunea în regres împotriva persoanei căreia i-a fost încredinţat autovehiculul, dacă aceasta a depăşit termenii şi condiţiile în care i-a fost încredinţat autovehiculul şi a parcat autovehiculul in locurile special amenajate, fara a achita taxa de parcare“, se mai arată în hotărâre.
 
Au mai spus judecătorii că „totodată, întrucât răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, acesta are la dispoziţie o acţiune în regres împotriva prepusului. Astfel, în realitate, angajatul persoanei juridice acţionează în numele şi pe seama acesteia, astfel încât, în cadrul raportului juridic contravenţional, răspunderea contravenţională se reflectă asupra persoanei juridice care are latitudinea de a formula o acţiune în regres pentru prejudiciul suferit din culpa angajatului său“.
 
În prezent, hotărârea Tribunalului Constanța poate fi atacată în recurs, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii motivate.
 
Amintim aici că Regulamentul de gospodărire a fost totuși anulat în parte de către Tribunalul Constanța, într-un alt dosar, printr-o hotărâre pronunțată la începutul lunii iulie 2022.
 
Hotărârea nr. 633/2022 a Tribunalului Constanța poate fi accesată în Secțiunea Document.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – rejust.ro – Hotărârea 633/2022.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
În urmă cu scurt timp!
Ce a decis Tribunalul Constanța în legătură cu Regulamentul parcărilor! S-a cerut anularea întregului regulament (MINUTA)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii