Guvernul aprobă platforma digitală pentru licențele industriale. Procedurile vor fi simplificate
Guvernul aprobă platforma digitală pentru licențele industriale. Procedurile vor fi simplificate
28 Aug, 2026 15:55
ZIUA de Constanta
117
Marime text
117
Marime text
Guvernul a aprobat Regulamentul de administrare și utilizare a Punctului de contact unic electronic pentru licențe industriale (PCUEL), platformă prin care autoritățile urmăresc digitalizarea și simplificarea procedurilor necesare desfășurării activităților industriale.Prin noul regulament sunt stabilite cadrul de funcționare al platformei, responsabilitățile autorităților implicate și fluxurile electronice aferente acordării și gestionării licenței industriale unice.
PCUEL va reuni într-o procedură digitală unică circuitul avizelor, acordurilor, autorizațiilor și licențelor necesare activităților industriale. Sistemul va permite un singur punct de acces și o singură înrolare, urmărindu-se totodată eliminarea solicitării repetate a acelorași documente.
După implementarea reformei, durata de obținere a licenței industriale unice va fi de maximum 180 de zile de la depunerea valabilă a cererii. Platforma va avea și rol de punct unic de contact pentru proiectele referitoare la materii prime critice, tehnologii „zero net” și producerea energiei din surse regenerabile.
Oficial de la Guvern
HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea Regulamentului de administrare și utilizare a Punctului de contact unic electronic pentru licențe industriale.
Prin actul normativ se aprobă Regulamentul de administrare și utilizare a Punctului de contact unic electronic pentru licențe industriale – PCUEL, prin care se stabilesc cadrul de funcționare a platformei, responsabilitățile autorităților implicate și fluxurile electronice aferente acordării și gestionării licenței industriale unice.
PCUEL va integra într-o procedură digitală unică circuitul avizelor, acordurilor, autorizațiilor și licențelor necesare desfășurării activităților industriale, asigurând un singur punct de acces, o singură înrolare și evitarea solicitării repetate a acelorași documente. După implementarea reformei, durata de obținere a licenței industriale unice va fi de maximum 180 de zile de la data depunerii valabile a cererii.
Totodată, PCUEL va îndeplini funcția de punct unic de contact pentru proiectele privind materiile prime critice, tehnologiile „zero net” și producerea energiei din surse regenerabile, contribuind la digitalizarea, simplificarea, transparența și trasabilitatea procedurilor administrative.
Implementarea Regulamentului se va realiza etapizat, ulterior preluării platformei de către Oficiul pentru Licență Industrială, fără afectarea capacității funcționale și a personalului existent. Proiectul nu instituie o politică publică nouă, ci asigură aplicarea cadrului legal existent și a obligațiilor europene asumate de România.
Hotărârea vizează direct Jalonul 246 din Componenta 9 – Investiția 1 a PNRR, privind „crearea și operaționalizarea platformelor digitale conectate la un punct de contact unic electronic”, fiind corelată și cu Jalonul 243, referitor la reforma procesului de autorizare a activităților industriale.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


