Enigmele adâncurilor Epavele Mării Negre (II)

În ediţia din 13 mai 2013 am prezentat epavele din Marea Neagra, din apele româneşti (//www.ziuaconstanta.ro/stiri/social/enigmele-marii-negre-epavele-din-apele-romanesti-456867.html). Azi continuăm cu epavele localizate în apele vecinilor bulgari.

Pentru mulţi dintre noi expresiile „corabie naufragiată” sau „epavă” sunt asociate cu piraţi şi comori ascunse. Dar legendele legate de piraţi şi comori sunt doar legende, iar navele se scufundă din cauza accidentelor sau a furtunilor. Marea Neagră ascunde sute de epave, iar fiecare dintre acestea are povestea sa. În rândurile de mai jos vom prezenta navele care au eşuat în apele teritoriale bulgăreşti.

Petrolierul Unirea a fost cea de-a doua navă de mare tonaj din seria petrolierelor de 150.000 tdw. construite în România, în 1978, la Şantierul Naval Constanţa. La 13 octombrie 1982, ora 09:15, în condiţii de mare liniştită şi vizibilitate foarte bună, petrolierul Unirea s-a scufundat la circa 40 mile marine sud-est de Capul Caliacra, în Marea Neagră, la adâncimea de aproximativ 1.400 metri, în urma unei explozii care a avut loc la bord. Scufundarea navei Unirea, conform Lloyd List, a fost considerată cea mai mare pierdere navală mondială din anul 1982. Comisia de investigaţie special alcătuită a concluzionat printr-un Raport de Expertiză Tehnică prezentat la data de 30 noiembrie 1982, că scufundarea navei a fost cauzată de mai mulţi factori: explozie şi incendiu, inundarea tancurilor babord, urmată de inundarea tancurilor din zona centrală, frângerea navei în zona centrală, ruperea şi desprinderea completă a navei în final. Contravaloarea de asigurare a navei de 36,6 milioane dolari, a fost integral recuperată de statul român de la asiguratorii acesteia. Operaţiunile de salvare au fost coordonate de pe malul bulgăresc şi au implicat opt nave româneşti, cinci nave bulgăreşti, două nave sovietice şi elicoptere de salvare din România şi Bulgaria. Dintre cei 42 de supravieţuitori, marinarul Gabriel Georgescu a fost salvat ultimul, după ce a stat aproape opt ore în apele reci ale Mării Negre, fiind reperat de un elicopter bulgăresc.

Regele Carol I a fost prima navă modernă a Serviciului Maritim Român. Vaporul de pasageri Regele Carol I a fost construit la Glasgow, Anglia, în anii 1897-1898, şi a ajuns în ţară la 28 iunie 1898, intrând în compunerea flotei Serviciului Maritim Român. Nava Regele Carol I a fost botezată la Constanţa, împreună cu nava Principesa Maria, în prezenţa Regelui Carol I. Nava transporta regulat pasageri pe rutele maritime Constanţa-Istanbul şi Constanţa-Pireu. În anul 1899, cazanele vaporului au fost modificate pentru a arde păcură în loc de cărbuni. După intrarea României în primul război mondial, Regele Carol I a fost pus la dispoziţia marinei imperiale ruse din Marea Neagră. Până la începutul primului război mondial Regele Carol I a deservit linia Constanţa-Constantinopol-Dardanele-Smirna-Pireu-Alexandria.

În octombrie 1916, la Sevastopol, SMR Regele Carol I a fost transformat în crucişător auxiliar. În martie 1917 a intrat în componenţa diviziei de crucişătoare ruseşti, care a bombardat coasta anatolică şi a păzit Bosforul. După declanşarea revoluţiei ruse, nava Regele Carol I a fost capturată şi sechestrată la Batumi. În cele din urmă a reuşit să evadeze cu concursul ofiţerilor ruşi de la bord şi să ajungă la Sulina la 31 martie 1918, iar la 1 aprilie 1918, a intrat în port. Primul care a păşit pe punte a fost comandorul Eugeniu Botez (Jean Bart), căpitanul portului Sulina. Guvernul român a fost de acord cu cererea ruşilor de retrocedare a tunurilor şi instalaţiilor ce fuseseră montate în 1916. După încheierea primului război mondial, SMR Regele Carol I a reluat rutele de pasageri Constanţa-Varna-Istanbul-Salonic, iar după începutul celui de-al doilea război mondial doar ruta Constanţa-Istanbul. În 1941, necesitatea României de protejare a litoralului cu baraje de mine şi numărul redus de puitoare de mine aflate în dotarea Marinei Române, a dus la rechiziţionarea navei SMR Regele Carol I şi transformarea sa în puitor de mine, puntea principală permiţând această operaţie. În perioada 16-19 iunie 1941, NMS Regele Carol I a executat un baraj de mine în largul litoralului românesc, între Capul Midia şi Tuzla, alături de NMS Amiral Murgescu. Barajele din faţa oraşului Constanţa şi-au arătat eficienţa pe 26 Iunie 1941, provocând scufundarea distrugătorului „Moscova” şi avarierea crucişătorului „Vorosilov”.

Pe 6 octombrie 1941, sub comanda locotenent-comandorului Florian Popescu, Regele Carol I a executat o acţiune de minare antisubmarin în partea de sud a barajului Midia-Tuzla, alături de puitoarele de mine NMS „Amiral Murgescu” şi NMS „Dacia” în cadrul „Operaţiunii Varna”. Pe 9 octombrie 1941, Regele Carol I a minat zona sud-vest de capul Caliacra. La 10 octombrie 1941, orele 11.50, după ce părăsise portul Varna cu o nouă încărcătură de mine, NMS Regele Carol I a lovit o mină la 2 mile marine distanţă de farul Galata Burnu, după care s-a scufundat în 13 minute. Mina făcea parte dintr-un baraj realizat cu aproximativ o lună în urmă de submarinul sovietic „L-4”. Un subofiţer şi 20 de marinari şi-au pierdut viaţa, restul echipajului fiind recuperat de torpilorul „Smeul”, care asigura protecţia operaţiunii de minare. Epava navei SMR Regele Carol I se află la adâncimea de 23 m, la sud de Varna, aproape de localitatea Byala.

Mopang a fost o navă de transport (cargou) construită în anul 1920 la şantierul naval Submarine Boat Co. din Newark, New Jersey, SUA, deţinut de Electric Boat Company (care devine mai târziu General Dynamics). Nava a fost concepută în conformitate cu un program special al US Shipping Board pentru construirea unui număr de 150 de nave identice, cu scopul de a compensa pentru pierderile din primul război mondial. SS Mopang s-a scufundat pe 1 Iulie 1921 după ce a lovit o mină marină din Primul Război Mondial, lângă portul Burgas, Bulgaria. Epava se află în mare parte intactă la adâncimea de 32 metri.

Petrolierul Peleş a fost lansat la apă în 1923 şi cumpărat de Germania de la statul român în 1932. Pe 14 august 1941, Peleş se îndreptă spre Bosfor, mergând în convoi cu Superga şi Secava, sub paza a două transportoare de mine bulgăreşti. La răsărit au fost atacate cu torpile şi Peleş s-a scufundat rapid, la mică adâncime. Navele care escortau convoiul au salvat aproape toţi membrii echipajului. Un hidroavion german a salvat ulterior ultimul supravieţuitor. Un singur om a murit. Petrolierul se află acum la 18 metri adâncime, aproape de Varna, este bine conservat, iar scafandrii pot pătrunde în interiorul navei  în siguranţă.

Sursa: Wikipedia, enciclopedia liberă