Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:34 16 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum sunt recompensaţi angajaţii de la SPIT pe spinarea contribuabililor Salariu de merit, premiu anual, spor pentru confidenţialitate, spor pentru vechime şi multe altele

ro

11 Jun, 2013 00:00 2586 Marime text
Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local s-a înfiinţat în anul 2001 prin Hotărârea Consiliului Local Municipal nr. 354, fiind un serviciu descentralizat, cu personalitate juridică, aflându-se în subordinea Consiliului Local al Municipiului Constanţa. Obiectul de activitate îl constituie stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor, taxelor şi a altor venituri ale bugetului local, inclusiv a accesoriilor creanţă şi a amenzilor, soluţionarea obiecţiunilor, contestaţiilor şi plângerilor formulate la actele de control şi de impunere, precum şi executarea creanţelor bugetare locale. Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local este structurat în 17 compartimente (servicii şi birouri), conducerea activităţii fiind asigurată de directorul executiv. Compartimentele sunt conduse de şefii de agenţii/servicii/birouri, numiţi în funcţii prin dispoziţii emise de directorul executiv al instituţiei.

Zile de odihnă şi zile libere

Potrivit Capitolului V „Organizarea timpului de lucru. Concedii. Sărbători legale” din Regulamentul de ordine interioară, postat pe siteul instituţiei, durata normală a timpului efectiv de lucru pentru personalul angajat cu normă întreagă este de 8 ore pe zi/40 de ore pe săptămână.  Durata minimă a concediului de odihnă anual plătit este de 21 de zile lucrătoare. Durata efectivă a concediului de odihnă anual se acordă proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic. Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. Pe lângă indemnizaţia de concediu, toţi salariaţii au dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. De asemenea, în cazul unor evenimente familiale deosebite, salariatul are dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă, şi anume: căsătoria salariatului, naşterea sau căsătoria unui copil, decesul soţiei/soţului sau al unei rude de până la gradul al III-lea a angajatului ori a soţului/soţiei acestuia, decesul soţiei/soţului sau al unei rude de până la gradul al II-lea a angajatului ori a soţului/soţiei acestuia.

Cum sunt recompensaţi angajaţii instituţiei

Potrivit Capitolului VI -  Recompense din Regulamentul de ordine internă, sistemul de salarizare al personalului angajat în cadrul Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local cuprinde salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, spor de confidenţialitate, spor de stabilitate, indemnizaţia de dispozitiv, spor pentru condiţii de risc, de contagiune şi suprasolicitare neuropsihică, stimulente, prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii şi ale contractului colectiv de muncă. Salariul de bază se stabileşte în funcţie de categorie, de clasa care reflectă nivelul studiilor şi de gradul profesional al funcţiei, precum şi în raport cu nivelul la care se prestează activitatea. Pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, se poate acorda un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta şi care constituie baza de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază. Salariaţii care beneficiază de salariu de merit se stabilesc pe baza rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată în anul anterior, în luna ianuarie. Salariul de merit se poate acorda după o perioadă de cel puţin şase luni de la angajare. Salariatul beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază corespunzător timpului lucrat în programul normal de lucru, în conformitate cu reglementările legale. Salariatul care ocupă, în condiţiile legii, o funcţie de conducere beneficiază de salariul de bază prevăzut pentru funcţia de execuţie deţinută anterior, la care se adaugă indemnizaţia de conducere. Mai mult, funcţionarul public care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu beneficiază de sporul de 25% pentru complexitatea muncii. Pentru activitatea desfăşurată, salariatul are dreptul la un premiu anual, egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea. Pentru salariatul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporţional cu perioada lucrată şi se stabileşte luându-se în calcul media salariilor de bază realizate în perioada în care a desfăşurat activitate, raportat la 12 luni.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • tomass 11 Jun, 2013 08:01 Salariati SPIT sclavi pe plantatie data in arenda partial 90% din salariati nu mai au coloana vertebrala.