Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:35 12 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstantaEsteBine Constănțeni cu care ne mândrim. Interviu cu Ioana Maria Arsenie, doctor inginer în Construcții civile, în Franța

ro

09 Jun, 2020 00:00 2350 Marime text
  • Primul care a crezut în tânără și cel care a îndemnat-o spre acest domeniu, atât cu vorba, cât, mai ales, prin puterea propriului exemplu, a fost chiar tatăl său, profesorul Ion Arsenie.
  • La 29 de ani, în anul 2013, Ioana a obținut titlul de doctor inginer în Construcții civile, în cadrul INSA din Strasbourg.
  • „Cred că în orice meserie respectul se capătă prin muncă şi prin comportament“, a spus tânăra.

Poate una dintre cele mai frumoase povești de succes ce pleacă din Constanța este cea a Ioanei Maria Arsenie, tânăra ce a devenit doctor inginer în Construcții civile în Franța. Ioana Maria Arsenie este fiica renumitului profesor în Construcții constănțean dr. Ing. Ion Arsenie. În timp ce era studentă în Constanța, tânăra a avut posibilitatea de a studia un an în Franța, la Strasbourg, prin programul Erasmus.



Pe drumul către titlul de doctor, tânăra constănțeancă a avut de înfruntat nu numai barierele lingvistice, ci și prejudecăți legate de prezența femeilor într-un domeniu cu precădere masculin și nu numai. Cu toate acestea, Ioana Maria Arsenie a obținut, în anul 2013, la 29 de ani, titlul de doctor inginer în Construcții civile, în Franța, în cadrul Institut national des Sciences Appliquées (INSA) din Strasbourg, cu o lucrare despre Utilizarea grilelor de fibră de sticlă în structurile de drumuri.

Despre drumul parcurs până la acest titlu, despre obstacolele pe care le-a avut de depășit, despre momentele grele din primele zile pe șantier pentru orice inginer începător, Ioana Maria Arsenie a povestit pe larg, în cadrul interviului acordat ZIUA de Constanța. De asemenea, îndemnul său către toți cei ce au posibilitatea de a studia și în străinătate este să nu ezite să o facă, experiența în sine fiind una constructivă, ce poate deschide calea multor altora de acest gen.


1. Aş dori să vă rog să ne povestiţi drumul carierei dumneavoastră, să ne spuneţi care a fost primul pas, cum s-a născut visul de a deveni doctor inginer în Construcţii civile şi unde v-au purtat paşii în îndeplinirea acestui vis?

Tatăl meu, inginer în construcţii, a fost profesor la Universitatea de construcţii încă din anii copilărieri mele. El a fost cel care m-a îndrumat spre acest domeniu, zicându-mi că, având o gândire logică şi rezultate bune la Matematică şi Fizică, trebuie să mă îndrum spre un profil tehnic. Apoi, îmi aduc aminte de o lecţie de matematică, treceam de la pătrat la cub şi atunci mi-a zis că am vedere bună în spaţiu (3D) şi că acesta este un element important în construcţii. Deci, în cazul meu nu a fost un vis, sunt destul de rari tinerii care visează la o meserie şi apoi ajung să facă ceea ce şi-au dorit de mici. Este destul de greu ca părinte să spui unui tânăr ce ar trebui să facă pe viitor, dar, cum tata a fost mereu un model pentru noi, l-am crezut. Mie îmi plăcea foarte mult şi desenul, cred că aş fi putut face şi Arhitectura, dar facultatea era la Bucureşti şi nu voiam să mă departez de familie. În momentul când am ajuns la Faculatea Ovidius, mi-a plăcut ceea ce studiam şi atunci mi-am dat seama că a avut dreptate, puteam să fac aceasta meserie. Şi atunci pot spune că am învăţat ca să ajung să devin inginer şi ca să nu-l dezamăgesc pe tata, care încă era profesor la Universitate.


2. Ne puteți vorbi un pic şi despre studiile întreprinse în străinătate şi etapele parcurse în devenirea dumneavoastră profesională?

Nu mă gândisem niciodată, înainte să ajung să studiez în Franţa, la studii în altă ţară. Am avut ocazia să plec un an la Strasbourg cu programul Erasmus. Acest program mi-a permis să ajung să studiez în Franţa, deşi programul nu a fost clar prezentat de la început, eu având impresia că mă duc la universitate în Strasbourg şi abia acolo mi-am dat seama că eram la un IUT - institut universitar tehnologic, care pregăteşte tineri pentru un nivel de BAC + 3 tehnic în Construcţii, un fel de subingineri în România… Şi eu, şi ceilalţi studenţi veniţi din România am fost surprinşi de acest lucru. Erau printre viitoarele mele prietene şi studente de la ASE din Bucureşti. Deşi acest an nu a fost echivalentul complet al unui an universitar în România (doar unele materii au fost echivalate), mi-a permis să îmi îmbunătăţesc franceza, să văd un alt sistem de învăţământ, o altă societate, să îmi fac noi prieteni. La fel, acest an s-a terminat printr-un stagiu de 3 luni în întreprindere, care mi-a permis să descopăr munca într-un birou de ingineri. Aceste stagii obligatorii la francezi nu existau în 2007 în România şi cred că nici astăzi nu sunt în programul universitar, ceea ce este păcat. Având rezultate bune, profesorul care îmi era tutore la IUT Robert Schuman m-a îndrumat spre INSA (Institut national des Sciences Appliquées) de Strasbourg, adevărata «şcoală de ingineri» şi aşa am prelungit sejurul la Strasbourg de un an, la sfârşitul căruia am terminat un Master în Construcții Civile. Şi acolo am avut noroc să întâlnesc un profesor care m-a îndrumat şi aşa am făcut un dosar care a fost acceptat pentru înscrierea la doctorat.


3. Aş vrea să vă întreb cum a decurs pentru dumneavoastră pregătirea pentru obţinerea titlului de doctor, cu atât mai mult cu cât, poate spre deosebire de unii dintre colegii dumneavoastră, aţi avut de depăşit barierele lingvistice.

Am ajuns în Strasbourg în septembrie 2007 şi am terminat Masterul la INSA în 2009. Aceşti doi ani mi-au permis să mă pun la punct cu limba franceza, care îmi place foarte mult, dar pe care o studiasem ca a doua limbă în copilărie și deci nu o vorbeam curent. Pot spune că, atunci când am ajuns în Franţa, înţelegeam cam 50% din ce mi se spunea şi mă exprimam cam tot aşa. La începutul doctoratului, înţelegeam şi puteam să mă exprim peste 90% în franceză. Restul a fost ameliorat în ultimii ani şi încă şi astăzi. Teza de doctorat pe care am făcut-o, de tip CIFRE, este o teză în întreprindere. Ca orice doctorat, se bazează pe un studiu de cercetare, dar mie mi-a plăcut mai ales partea practică, faptul că aveam un serviciu într-o întreprindere ca să studiez cu ei un subiect definit între universitate şi întreprindere. La mine, a fost Utilizarea grilelor de fibră de sticlă în structurile de drumuri. În timpul masterului, am descoperit că din Construcţiile Civile am preferat studiul de drumuri, canalizări şi alimentări cu apă. Între 2009 şi 2013, am lucrat ca inginer începător într-un laborator rutier şi mi-am scris şi teza de doctorat, în colaborare cu profesorul de la INSA, iar în decembrie 2013 am susţinut teza şi am devenit doctor în Construcţii Civile.


4. Trebuie să recunoaştem, în trecut, pentru o perioadă îndelungată chiar, construcţiile au reprezentat un domeniu mai degrabă exclusiv al bărbaţilor. Sigur, între timp, lucrurile s-au schimbat mult în această privinţă. Totuşi, aş dori să vă întreb dacă aţi întâlnit vreodată o urmă de prejudecată ori, mai degrabă, îndoială din partea celor cu care aţi venit în contact în profesia dumneavoastră cu privire la faptul că, în prezent, locul femeilor poate fi, la fel de bine, şi pe şantier, să spunem.

După susţinerea doctoratului, mi-am căutat un serviciu în întreprindere. Mi-am zis că este bine să fac un pic de practică, înainte de a alege direcţia de după, care putea fi un laborator de cercetare, asistent la universitate, birou de proiectare sau întreprindere de execuţie. Cred că exemplul a fost tot al tatei, care a lucrat pe şantier mulţi ani înainte de a deveni profesor. Într-adevăr, construcțiile sunt un mediu masculin, în care sunt foarte puţine femei. Dar mi-am dat seama repede că cele care sunt acolo au caracter şi voinţa de a reuşi şi de aceea sunt respectate. Cred că în orice meserie respectul se capătă prin muncă şi prin comportament, aşa că nu am avut probleme în acest sens. Sunt de părere că reuşita unui proiect este datorată în mare parte diversității echipei (sexe diferite, parcursuri diferite, naționalități diferite, etc). Sunt bucuroasă să constat că acest domeniu atrage în continuare destule femei.


5. Iar dacă tot suntem la capitolul „prejudecăţi“, aş dori să vă întreb dacă aţi avut vreodată de-a face cu etichete puse de străini românilor, dacă v-aţi lovit, poate, de prejudecăţile şi opiniile negative ce circulă în străinătate pe seama celor ce vin din România şi cum ați reacţionat în astfel de situații?

Da, de asta nu am scapat, francezii sunt latini ca și romanii și le place să facă tot felul de glume sau comentarii. Eu le-am luat ca pe niște glume și nu m-am supărat, căci nu au fost «etichete» sau «catalogări» și mi-am zis că oamenii inteligenți știu să facă diferența. Noroc că în Franța sunt și români care au reușit prin muncă, nu numai cei care cerșesc sau fură, cum, de altfel, sunt și în România și în alte țări.


6. Ce vă place cel mai mult la profesia dumneavoastră?

După doctorat, am lucrat aproape doi ani în execuție, a fost perioada practică, în care mergeam zilnic pe șantier și unde am învățat bazele. De patru ani, calculez costul proiectelor de construcții de drumuri, autostrăzi , alimentări cu apă, canalizări. Ceea ce îmi place este această provocare de a găsi bugetul corect pentru o construcție, care apoi va fi realizată de colegii mei de pe teren și pe care o voi vedea terminată în următorii doi ani. Cu alte cuvinte, faptul de a vedea realizarea unui proiect la care am contribuit. Proiectele sunt concepute în birouri de ingineri (de proiectare) și apoi întreprinderile ca cea unde muncesc răspund cu un dosar complet ce include costul proiectului, metoda de construcție, programul lucrărilor. Munca mea constă în a realiza acest dosar, care va fi notat de un juriu și care poate câștiga sau pierde realizarea proiectului.


7. Sunteţi o fire optimistă şi un om puternic. Dovadă stau locul unde vă aflaţi acum, dar şi cariera dumneavoastră şi modul în care v-aţi urmat visul, pas cu pas. Cu siguranţă, au fost şi momente grele în drumul parcurs până aici. V-aţi gândit vreodată să renunţaţi, să lasaţi totul baltă şi să nu mai priviţi înapoi? Iar dacă au existat astfel de momente, ce anume v-a dat puterea de a merge mai departe?

Mulțumesc, sunt o persoană optimistă si cred că sunt și puternică atunci când este nevoie. Mi-am dat seama că, în societate, trebuie sa fim puternici. Faptul de a învăța și de a cunoaște lucruri ne ajută să fim puternici, să avem încredere în sine, fără a ne pierde sensibilitatea. Cred că de aici a venit puterea, de la știință și de la optimism. La începutul carierei pe șantier, sunt întrebări în ședințele de șantier la care un începător nu știe să răspundă, neavând experiența necesară. Atunci, trebuie să avem puterea să spunem «nu pot să vă răspund acum, dar mă voi interesa și data viitoare veți avea răspunsul». Am avut o situație grea de care îmi aduc aminte, când, la o ședință de șantier, șeful de proiect mi-a pus niște întrebări la care nu știam răspunsul, neavand experiență… Și am avut noroc sa fiu sfătuită de șeful meu de atunci să răspund așa. Și chiar am adăugat răspunsului, faptul că nu am experiența necesara, fiind în primul an de practică, și apoi am avut impresia de a fi respectată de acest șef de proiect și de ceilalți interlocutori, care au apreciat sinceritatea și modul în care am reacționat în această situație.


8. Pe final, aș dori să vă întreb: dacă ar fi să transmiteți un mesaj celor ce încă ezită în a-şi urma visul, care ar fi acesta?

Cel mai frumos este să ai un vis sau un obiectiv și să muncești ca să îl poți atinge. Dacă acel obiectiv vă este destinat, așa se va întâmpla. Dacă nu se întâmplă, înseamnă că altceva trebuia să se întâmple. Important este să facem tot ceea ce ne este în putință pentru a reuși. Exact ca la un joc, cred că important este să participi, nu neapărat să câștigi de fiecare dată. Probabil că un director de întreprindere nu ar spune aceasta, dar pentru munca pe care o fac este indispensabil. Mai precis, din 10 proiecte studiate, în medie am câștigat 2. Dacă nu vedeam lucrurile așa, puteam renunța de mult la ceea ce fac. Mesajul meu este să nu renunțați la a vă urma visul, drumul către îndeplinirea acestui vis este foarte constructiv, chiar dacă îl îndeplinim sau nu.


9. O ultimă întrebare, i-ați încuraja pe tinerii care au posibilitatea astăzi să urmeze o perioadă de studii în străinătate, fie printr-un program Erasmus, fie printr-un alt program, să o facă? Le-ați recomanda experiența studiilor și a perfecționării într-o altă țară?

Experiența mea în Franța a fost mai mult decât pozitivă, astăzi stabilindu-mă aici, ceea ce mă face să îi incurajez pe cei care au posibilitatea de a urma un sejur de studii în străinătate să îl facă. Această experiență este una constructivă, indiferent dacă tinerii se întorc să trăiască în România, sau se stabilesc în altă țară. Prietenele mele românce din programul Erasmus, care au studiat domenii diferite la Strasbourg odată cu mine, locuiesc astăzi în România, Franța, Elveția, Germania și Belgia.

Explicație foto: Ioana Maria Arsenie, la ceremonia în cadrul căreia a primit titlul de doctor inginer în Construcții civile, la Palais Universitaire din Strasbourg


Citește și:

#ConstanțaEsteBine - Părintele Marius Moșteanu „Anul acesta, Dumnezeu ne-a lăsat să înviem singuri!”
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii