Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:00 08 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Dispută juridică între Unirea Sindicatul Portuar Român, CNCD și ADM Romania Logistic SRL pentru recuperarea unor drepturi salariale

ro

08 Apr, 2026 16:39 156 Marime text
Pe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrat la data de 7 aprilie 2026 dosarul 4537/118/2025. Acesta se află în atenția Secției I Civilă și are obiectul „calcul drepturi salariale “. Stadiul procesual este apel.

Părți în dosar sunt Unirea Sindicatul Portuar Roman       - Apelant Reclamant - Reprezentant legal, GHEORGHE CRISTIAN - Apelant Reclamant, MEMET ALI ELDAR          - Apelant Reclamant, RAGALIE PETRICA - Apelant Reclamant, IONESCU FLORIN - Apelant Reclamant, OPREA IULIAN - Apelant Reclamant, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII - Intimat Pârât și SC ADM ROMANIA LOGISTIC SRL - Intimat Pârât.

Momentan nu a fost stabilit un termen în acest dosar.

Dosarul s-a mai aflat și în atenția magistraților de la Tribunalul Constanța care la data de 24 februarie 2026 au respins cererea.

Solutia pe scurt: Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanţi Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 24.02.2026“ – conform Portalului Instanțelor de Judecată.

La data de 30 martie 2026, Unirea Sindicatul Portuar Roman a atacat decizia cu apel.
Potrivit Rejust.ro, prin cererea înregistrată la data de 10.09.2025, reclamantul „######” SINDICATUL PORTUAR #####, în numele şi pentru reclamanţii ######## ########, ##### ### #####, ####### #######, ####### ######, ##### ######, în contradictoriu cu pârâtul ### ####### ######## S.R.L., cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru fiecare reclamant constând în contravaloarea alocaţiei de hrană cuvenită până la suma de 200 lei/zi, începând cu data de 01.04.2024 şi, în continuare, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

„În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanţii au calitate de personal navigant şi îşi desfăşoară activitatea pe macarale plutitoare, ca şefi mecanici, având în subordine tot personalul de la bordul macaralei (docheri, marinari, mecanici, macaragii, electricieni si conducător autoîncărcător), practic echivalând cu funcţia de comandant al navelor de transport fluvial. Potrivit carnetelor de îmbarcare, reclamanţii au fost îmbarcaţi pe perioade de 16 sau 31 de zile, de la angajare până în prezent, la fel ca şi marinarii, electricienii, motoriştii din subordinea lor.
#### reclamanţii fac parte din echipajul minim de siguranţa, pana în luna mai 2025, nu au beneficiat de alocatia de hrană în sumă de 200 lei/zi, iar din luna mai 2025 până în prezent primesc 56,08 lei/tură, în timp ce subordonaţii lor au primit pe parcursul ultimilor doi ani, în mod permanent suma de 200 lei/zi, justificată de angajator prin faptul că reclamanţii nu se încadrează în categoria personalului care desfăşoară 14-16 zile consecutive de lucru, conform art. 37 alin 2 din CCM.


Prin adresa nr. 269/10.06.2025, angajatorul a recunoscut că neacordarea alocaţiei de hrană pentru şefii mecanici încalcă art. XL alin. (1 ^ 2) din Legea nr. 296/2023 care stabileşte un cuantum de 56,08 lei/zi îmbarcare pentru personalul care lucrează în regim de tura 12/24, 12/48 la bordul macaralelor plutitoare, dispunând acordarea acestei sume începând cu data de 01.05.2025 şi în continuare, dar şi retroactiv, pentru intervalul de timp 01.04.2024 - 01.05.2025.

Conform Notei Anexei 1 din HG nr. 185/1994, criteriul de determinare a alocaţiei de hrana îl constituie numărul de calorii necesar într-o perioadă de lucru de minim 12 ore, iar nu numărul zilelor de lucru consecutive.

Pe cale de consecinţa, dacă valoarea minimă a alocaţiei de hrană, astfel cum este prevăzută de HG nr. 815/1994 este egală pentru personalul de pe nave/macarale plutitoare, atunci şi valoarea maximă stabilită de angajator trebuie să fie egală, neexistând vreun scop legitim care să justifice diferenţa de tratament aplicată de angajator, în lipsa unei regim juridic diferit prevăzut de legiuitor, faţă de categoria de personal din care fac parte reclamanţii.


#### din perspectiva programului de lucru al reclamanţilor, practica angajatorului nu justifică în mod obiectiv acordarea alocaţiei de hrană în sumă de 56,08 lei/tură şi nu de 200 lei/zi; sub acest aspect, se observă ca prin contractul individual de muncă, reclamanţilor le-a fost stabilit un program de muncă inegal constând în munca în schimburi/ture/carturi, conform regulamentului intern.

#### de conţinutul art. 39 alin. 9 din regulamentul intern, se constată ca nici prin această clauză, şefii mecanici nu sunt excluşi din programul de lucru consecutiv, ceea ce dovedeşte ca reclamanţilor le este recunoscut acelaşi regim de lucru, respectiv cel conţinu pe parcursul a maxim 16 zile.

Mai mult decât atât, programarea reclamanţilor în schimburi de 12/24,12/48, dincolo de faptul că nu concorda cu prevederile regulamentului intern şi cu contractul colectiv de muncă, a fost instituită fără înştiinţarea sindicatului care abia la momentul discutării problemei alocaţiei de hrană a aflat ca reclamanţilor le-a fost stabilit un alt program de lucru.

Pentru stabilirea tratamentului diferenţiat dintre reclamanţi şi ceilalţi angajaţi de pe macara, s-a învederat că, potrivit HG nr. 185/1994 programul de lucru, indiferent de tipul acestuia (conţinu sau discontinu la bordul navei), nu constituie un criteriu în determinarea sumei cuvenită cu titlu de alocaţie de hrana întrucât fie ca locuieşte sau nu pe nava, angajatului trebuie să i se asigure acelaşi număr de calorii, deci şi aceeaşi suma care compensează imposibilitatea asigurării mesei, întrucât alocaţia de hrana serveşte pentru aprovizionarea cu alimente necesare pregătirii hranei.


Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului muncii, OUG nr. 137/2000, CCM“ – conform Rejust.ro

Conform sursei citate, la data de 08.10.2025, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a depus Note scrise prin care a învederat că poate fi vorba despre situaţie de discriminare, în cazul în care modul de acordare a alocaţiei de hrană pentru personalul îmbarcat din cadrul societăţii are la bază unul dintre criteriile de discriminare prevăzute în art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, tratamentul reclamat nu e justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate şi necesare.

„Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat, în principal respingerea cererii, iar în subsidiar reducerea pretenţiilor reclamanţilor cu sumele plătite acestora de angajator în baza Deciziei administratorului nr. 14/ 04.05.2025 precum şi cu contravaloarea tichetelor de masă plătite de angajator în perioada 1.04.2024 - 1.05.2025 în baza art. 37 alin. l din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, arătând, după o descriere a situaţie de fapt, că, în realitate după efectuarea turei de 12 ore de muncă, toţi reclamanţii părăsesc locul de muncă şi debarcă de pe navă, unde se reîntorc abia după 1 zi sau 2 de odihnă, în funcţie de tură; s-a mai arătat că reclamanţii folosesc unele înscrisuri care atestă fapte şi împrejurări nereale, obţinute prin fals intelectual, carnetele de marinar conţinând perioade de îmbarcare fictive în integralitatea lor.

S-a mai învederat că, deşi CCM nr. 1326/12.09.2024 prevedea că reclamanţii beneficiază de tichete de masă, aceştia au solicitat înlocuirea acestui beneficiu cu alocaţie de hrană în considerarea faptului că în luna aprilie 2024 a intrat în vigoare Legea nr. 296/2023, al cărei art. XL alin. l2 prevede că personalul navigant şi auxiliar care desfăşoară muncă îmbarcat pe navele societăţilor comerciale beneficiază de alocaţie de hrană zilnică în cuantum de 56,08 lei/zi de îmbarcare conform H.G. nr. 185/1994 privind navele de stat. Deoarece alocaţia de hrană de 200 lei/ zi de îmbarcare se acordă numai personalului cu activitate continuă pe perioade de 14-16 zile prezenţă la bordul macaralelor plutitoare, reclamanţii au solicitat angajatorului modificarea CCM în sensul extinderii acestui beneficiu şi pentru personalul navigant care lucrează în ture 12/24 cu 12/48, fără prezenţă continuă la navă.

Angajatorul a fost de acord cu primul aspect sesizat de salariaţi, în sensul că, prin modificarea cadrului legislativ prevederile H.G. nr. 185/1994 deveneau aplicabile şi pentru personalul navigant care lucrează în program de lucru inegal pe ture 12/24 cu 12/48, fără prezenţă continuă la navă, astfel că aceşti salariaţi se încadrau să beneficieze conform noii legi de alocaţie de hrană zilnică în cuantum de 56,08 lei/zi de îmbarcare în loc de tichete de masă, dar, pentru că salariaţii încasaseră deja tichete de masă între 800-880 lei/lună, a apreciat echitabil ca valoarea tichetelor de masă plătite să fie luată în considerare la stabilirea drepturilor individuale ale fiecărui salariat, fiind emisă Decizia nr. ##/04.06.2025, reclamanţii încasând anumite sume pentru perioada 01.04.2024 – 31.05.2025.

Angajatorul nu a fost de acord cu cel de-al doilea aspect discutat cu salariaţii în ####### paritară, respectiv nu a fost de acord cu modificarea prin act adiţional a CCM în sensul extinderii alocaţiei de hrană de 200 lei şi la personalul navigant care lucrează în ture 12/24 cu 12/48, fără prezenţă continuă la navă“ – conform Rejust.ro. 

Reclamanţii au calitatea de salariaţi a pârâtului în funcţia de şef mecanic maritim / fluvial, locul de muncă Departament Operaţional – Terminal şi Flota ####### #### 45 (######## ######## fila 37, ##### ### ##### – fila 60, ##### ###### – fila 86, ####### ####### – fila 68), iar ####### ###### – ##### #### Shipping, la unităţi plutitoare (fila 77).

Despre ADM Romania Logistics SRL

Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, consultată la data de 8 aprilie 2026, societatea ADM Romania Logistics a fost înființată în 1991, are sediul social în Incinta Port Constanța, Dana 45 și are ca obiect de activitate „Manipulări”.

Compania este controlată de Archer Daniels Midland Europe BV cu 99,97%, Alfred C. Toepfer international Netherlands BV cu 0,02% și Adm Romania Trading SRL cu 0,01%. Administratori sunt Daven Jerome din Germania și Tomescu Claudia Miruna.  

Pentru anul 2024 a raportat cifră de afaceri de 156.936.702 lei, profit de 44.509.178 lei și 234 angajați.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro și rejust.ro

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii