Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:52 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum este fundamentat bugetul judeţului Constanţa pentru 2019 şi cum s-au împărţit banii (document)

ro

13 Apr, 2019 00:00 2604 Marime text
Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, al listei obiectivelor de investiţii ale judeţului Constanţa pe anul 2019 cuprinde resursele financiare mobilizate la dispoziţia administraţiei judeţene şi repartizarea acestora pentru realizarea în condiţii corespunzătoare a acţiunilor privind autoritatea publică judeţeană, alte servicii generale, tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi, transferuri cu caracter general, apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, învăţământ, sănătate, cultură şi religie, asistenţă socială, locuinţe şi servicii de dezvoltare publică, agricultură, transporturi şi alte acţiuni economice.
 
Proiectul de buget se află în dezbatere publică pe site-ul Consiliului Judeţean Constanţa. În întocmirea proiectului de buget s-au avut în vedere gradul de realizare a veniturilor proprii în anul 2017 şi anul 2018, precum şi cadrul legislativ în vigoare. La întocmirea proiectului de buget s-a ținut cont de dimensionarea cheltuielilor bugetare la resursele financiare.
 
Bugetul este structurat astfel:
a) Secţiunea de funcţionare, care reprezintă partea de bază obligatorie a bugetului şi care cuprinde veniturile necesare finanţării cheltuielilor curente pentru realizarea competenţelor stabilite prin lege, precum şi cheltuielile curente respective.
b) Secţiunea de dezvoltare, care reprezintă partea complementară a bugetului şi care cuprinde veniturile şi cheltuielile de capital aferente implementării politicilor de dezvoltare la nivel judeţean.
 
Astfel, bugetul propriu al judeţului pentru anul 2019 însumează venituri totale de 532.599.490 de lei şi cheltuieli totale de 650.236.331 de lei, deficitul de 117.636.841 de lei având ca sursă de finanţare excedentele anilor precedenţi (vezi secţiunea „Documente”).
 

Bugetul de funcţionare

 
Resursele financiare ale secţiunii de funcţionare a bugetului propriu (lei) - 210.679.220, din care: venituri proprii: 209.396.434, din care: impozit pe profit de la agenţi economici - 4.502.867, cota de 15% reprezentând sume defalcate din impozitul pe venit - 110.288.000, impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale - 84.750.000, impozitul pe mijloacele de transport - 2.094.500, taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare - 22.421, venituri din concesiuni şi închirieri - 2.187.510, contribuţia părinţilor sau susţinătorilor legali pentru întreţinerea copiilor - 1.544.360, venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii, despăgubiri - 228.203, venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale - 82.996, vărsăminte din veniturile şi/sau disponibilităţile instituţiilor publice - 248.272, taxe speciale - 155.581, alte venituri - 3.291.724.
 
Donaţii şi sponsorizări - 40.553, sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţului (repartizate prin Legea nr.6/2017, Anexa 4) - 23.956.000, din care: protecţia copilului - 0 - protecţia persoanelor cu handicap - 0, programul pentru şcoli al României - 13.088.000. Învăţământ special - 3.032.000, din care: cheltuieli cu bunuri şi servicii - 1.401.000, finanţarea drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale care frecventează învăţământul special - 1.631.000, servicii publice comunitare de evidenţă a persoanelor de sub autoritatea Consiliului Judeţean - 702.000, plată contribuţii pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult - 7.134.000.
 
Sume defalcate din TVA pentru drumuri judeţene - 8.580.000; sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale - 68.249.000; subvenţii de la bugetul de stat - 4.505.000, din care: vărsăminte din secţiunea de funcţionare pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare a bugetului local (cu semnul minus) -104.047.767.
 

Bugetul de dezvoltare

 
Veniturile corespunzătoare secţiunii de dezvoltare din bugetul de venituri şi cheltuieli al judeţului Constanţa pentru anul 2019 sunt în sumă de 321.920.270 de lei şi se prezintă astfel: vărsăminte din secţiunea de funcţionare -
104.047.767, venituri din capital - 39.641. Subvenţii primite de la bugetul de stat pentru finanţarea unor programe de interes naţional, destinate secţiunii de dezvoltare a bugetului local - 0, finanţare Program Naţional de Dezvoltare Locală - 12.035.957, subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale, necesare susţinerii derulării proiectelor F.E.N. post-aderare, aferente perioadei de programare 2014-2020 - 27.980.887, sume primite de la U.E. / alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări - 177.816.018. Cheltuielile totale se ridică la 650.236.331 de lei.
 
Cum au fost împărţiţi banii:
Autorităţi executive - 101.733.664 lei;
Alte servicii - 5.189.100 lei;
Tranzacţii privind datoria publică - 1.114.950 lei;
Apărare - 1.000.000 lei;
Ordine publică - 2.050.000 lei;
Învăţământ - 19.429.595 lei;
Sănătate - 49.994.784 lei;
Cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret - 93.021.578 lei;
Asigurări şi asistenţă socială - 125.330.647 lei;
Servicii şi dezvoltare publică şi locuinţe- 6.860.357 lei;
Protecţia mediului - 14.001.404 lei;
Agricultură, silvicultură, piscicultură şi
vânătoare - 9.548 lei;
Transporturi - 230.500.704 lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii