Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:08 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Prinosul de sânge al militarilor dobrogeni în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz“, omagiat la Muzeul de Istorie Constanța (galerie foto)

ro

28 Jul, 2017 00:00 3508 Marime text
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a găzduit, pe 27 iulie, un simpozion menit să omagieze eroismul soldaților dintre Dunăre și Marea Neagră în celebrele operațiuni militare din Primul Război Mondial: „Prinosul de sânge al militarilor dobrogeni în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz“. 
 
După ce a fost intonat imnul de stat al României, participanții la eveniment au cinstit, prin susținerea de comunicări, memoria celor care, în 1917, și-au jertfit viața pe câmpurile de luptă de la Mărăști, Mărășești și Oituz, luptând pentru apărarea țării și reîntregirea neamului. La eveniment a fost prezent și un membru al Asociației Tradiții Militare „Tomis“, îmbrăcat într-o uniformă de soldat din Primul Război Mondial și purtând în mână un drapel.
 
Colonelul (r) Remus Macovei a susținut comunicarea cu titlul „Refacerea capacității de luptă a Armatei Române în perioada ianuarie - iunie 1917“, punând accentul pe bătălia de la Mărășești și pe traiul soldaților români de pe front, lipsiți de arme și de îmbrăcăminte adecvate. Președintele Asociației „Cercetașii marini“, avocatul Eva Irina Lițcanu, a amintit despre cercetașii constănțeni participanți la Marele Război, grupați în cohorta „Ovidiu“, iar Ionuț Druche, din partea Arhiepiscopiei Tomisului, a vorbit despre preoții militari din prima conflagrație mondială. Gazda manifestării, dr. Lavinia Dumitrașcu, a vorbit despre participarea la luptele de la Mărășești a lui Dimitrie D. Chirescu, ginerele lui Nicolae Iorga și fratele compozitorului Ioan D. Chirescu. Dimitrie D. Chirescu a fost unul dintre cei 12 copii ai preotului Dimitrie Chirescu din Cernavodă. S-a născut la două luni de la moartea tatălui său, motiv pentru care mai este cunoscut și sub numele de Postumul.
 
Evenimentul a fost organizat de instituția gazdă, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria“, filiala Constanța, Arhiepiscopia Tomisului, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I“, filiala Constanța, și Asociația Culturală „Astra Dobrogeană“.
 
Sursă foto: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Citește și: 

Constanța. Omagiu adus militarilor morți în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii