Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:46 22 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Expoziție dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul Național Cotroceni

ro

17 Jan, 2023 11:44 1245 Marime text

 foto: Muzeul Național Cotroceni
Muzeul Național Cotroceni și Muzeul Național „Regele Ferdinand I” invită publicul marți, 24 ianuarie 2023, să descopere expoziția dedicată aniversării a 164 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
 
Anul acesta suntem onorați să putem prezenta la Muzeul Național Cotroceni obiecte din patrimoniul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”: drapele folosite de armata română unificată precum și detalii decorative și obiecte din vestimentația ofițerilor şi soldaților diverselor arme  conturate în perioada 1859 – 1860., transmit reprezentanții Muzeului. 

Totodată, vizitatorii vor avea ocazia să vadă obiecte de patrimoniu ce fac parte din expoziția permanentă a Muzeului Național Cotroceni – panouri foto-documentare, documente (copia firmanului de recunoaștere din partea sultanului Abdul Aziz a dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza; ceremonialul curții domnitorului Alexandru Ioan Cuza), fotografii de epocă, însemne militare, medalii şi decorații, sabia de paradă primită în dar de domnitor de la principele sârb Mihail Obrenovici, trusa de voiaj a doamnei Elena Cuza, tacâmuri şi veselă cu cifra domnitorului Alexandru Ioan Cuza expuse pentru a reface atmosfera de curte de la Palatul Cotroceni.
 
Potrivit sursei citate, Alexandru Ioan Cuza și soția lui, doamna Elena Cuza, au avut drept reședință de vară palatul domnesc de la Cotroceni, pe care l-au reamenajat începând din 1862, prin reparații, dotări, redecorarea interioarelor cu mobilier nou şi obiecte ambientale în stilurile la modă, unele provenite din manufacturi occidentale, în special de la Paris.
 
Vizitarea Muzeului Național Cotroceni în data de 24 ianuarie 2023 se face doar pe bază de înscrieri, în limita locurilor disponibile, până pe 20 ianuarie 2023, ora 14.00.
 
Copiii și tinerii cu vârsta până în 16 ani beneficiază de intrare gratuită.
 
Înscrierile se pot face pe email la adresa vizitare@muzeulcotroceni.ro, sau la numerele de telefon 021-317.31.07 sau 0725.518.381. Un reprezentant al muzeului va confirma înscrierea.
 La intrarea în muzeu se va prezenta un act de identitate în original (C.I. sau pașaport).
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii