Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:35 07 08 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică Astăzi vor fi decernate Premiile Academiei Române pentru anul 2017 (document)

ro

12 Dec, 2019 00:00 1502 Marime text

În Aula Academiei Române, astăzi, începând cu ora 11, va avea loc ceremonia de decernare a premiilor Academiei Române pentru cele mai reprezentative creații științifice și culturale realizate în anul 2017.
 
Premiile vor fi înmânate de acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, în prezența Biroului Prezidiului și a membrilor Adunării Generale.
 
După cum ne informează Carmen Dobre, de la Biroul de comunicare al Academiei Române, vor fi decernate 70 de premii, care recompensează performanța culturală și științifică românească a anului 2017, concretizată în opere individuale sau realizate în colaborare.
 
Premiile Academiei Române sunt în număr de 81, fiecare având numele unei personalităţi din domeniile științific și cultural reprezentate în cele 14 secții ale Academiei Române: filologie și literatură, istorie, matematică, fizică, chimie, biologie, geonomie, științe tehnice, agronomie și silvicultură, medicină, economie, științe juridice și sociologie, filosofie, teologie, psihologie și pedagogie, arte, arhitectură și audiovizual, știința și tehnologia informației. Premiile Academiei Române se acordă oamenilor de ştiinţă şi litere, artiştilor români, din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti.
 
Cu acest prilej, Academia Română acordă cinci diplome „Distincţia Culturală“ jurnaliștilor Mihaela Helmis, Radio România Actualităţi, și Alexandru Batali, revista „Market Watch“, regizorului Jon Gostin, directorului Editurii Mega, Cristian Sincovici, și autorilor monografiei localității Bolintin, Vasile Grigorescu, Ştefan Crudu, Marian Grigore, Ciprian Necşuţu.
 

De ce la interval de doi ani?


Conform regulamentului, propunerile pentru acordarea premiilor anuale se fac de către institutele de cercetare ştiinţifică, de către universităţi sau de către membrii Academiei Române până la data de 1 septembrie a anului calendaristic următor prezentării publice a lucrării şi se înaintează secţiilor ştiinţifice ale Academiei Române, care desemnează membrii juriului.
Membrii juriului întocmesc referate de apreciere, evaluând originalitatea fiecărei lucrări propuse, contribuţia acesteia la domeniul respectiv şi impactul asupra domeniului la nivel naţional. Aprecierea juriului este dezbătută în secţiile ştiinţifice, trimisă apoi spre analiză către Biroul Prezidiului Academiei, care o supune spre aprobare Prezidiului Academiei Române.
Durata întregii proceduri de propunere, evaluare, dezbatere şi decizie este de doi ani.
Decernarea premiilor are loc în luna decembrie a fiecărui an, în şedinţă solemnă a Adunării Generale a Academiei Române.
 
Lista completă a premiilor Academiei pentru anul 2017 poate fi consultată în secțiunea Documente.
 

#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti      


Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română.
Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.
Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.

Citește și:
 
#DobrogeaAcademică Impactul revoluției digitale asupra omului și societății. Măsuri necesare pentru România. Un manifest pentru adaptarea la era digitală

#DobrogeaAcademică Drd. Ștefania Costea conferențiază despre „Limba română vorbită în Republica Moldova”

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii