Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:15 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dan Amariei "Din pacate, balada Miorita a devenit un model national, din care ne inspiram"

ro

20 Mar, 2007 00:00 1941 Marime text
1174340219.jpg

In urma cu zece ani, constanteanul Dan Amariei si Adrian Albu (Koks) puneau bazele formatiei Omul cu Sobolani. OCS, asa cum ii spun fanii, a devenit una dintre cele mai ascultate trupe de rock alternativ din tara. Sambata, 17 martie, trupa a sustinut in orasul "natal" al doilea concert. Solistul vocal, Dan Amariei ne vorbeste despre OCS si despre ultimele proiecte in care sunt implicati.

- Cum este sa concertati acasa? Este greu si usor in acelasi timp. Greu pentru ca este al doilea concert in cei zece ani. Primul a fost chiar in toamna anului trecut. Pana atunci nu am mai cantat pur si simplu. Nu am avut unde. Am mai cantat prin Mamaia, prin Vama. Nu am mai cantat in Constanta. - V-ati gandit sa faceti un concert aniversar aici, la Constanta ? Ar fi frumos tare. Mi-as dori foarte mult. Sper din tot sufletul sa fie posibil. Mi-ar placea sa fie si Koks acolo de fata, bunul prieten cu care am facut aceasta formatie in urma cu zece ani. - Publicul de acasa va iubeste mult. Eu personal am fost foarte placut impresionat. Prima data cand am venit aici, in noiembrie, era foarte multa lume. Si de aceasta data banuiam, simteam ca va fi la fel de multa lume. Multi imi spuneau ca aici sunt manelisti. Eu le-am zis ca nu-i adevarat. Stiam ca nu-i asa, ca-i un oras misto. - Carui tip de public se adreseaza Omul cu Sobolani? In general, avem preconceptia ca nu avem preconceptii. Nu ma intereseaza. Ne asculta cine are chef, cine se regaseste. Poate sa ne asculte si manelista si telenovelista. Atata timp cat cineva gaseste ceva bun in ceea ce fac, nu are decat sa mai asculte. Daca nu, nu e nicio problema. - Vorbeste-mi despre proiectele in care sunteti implicati. Ultimul proiect e anti-Miorita. E un proiect semnat de Omul cu Sobolani si Radio Guerrilla. Este o campanie anti-resemnare. Initiativa ne apartine. A fost o idee pe care cei de la radio au imbratisat-o. Si ne-au propus sa facem si o melodie. De obicei, noi nu ne bagam in asa ceva. Nu suntem genul de trupa care sa faca cantece pentru ceva. Ne-am mai imprietenit cu Maxim, cu Micii Romani. - Asadar, o campanie anti-resemnare. Da, pentru ca romanul s-a nascut resemnat. Exista aceasta balada, Miorita, care te invata sa nu faci nimic, cand cineva iti zice ca o sa-ti fie rau. Cand am auzit prima data balada asta, imi venea sa plang. Si am intrebat "Mama, dar asta de ce nu face nimic? Il omoara si el nu face nimic". Din pacate, Miorita a devenit un model national din care ne inspiram. Tiganusii ne cer bani atunci cand parcam masina si noi le dam. La fel cum dam spagi in spitale. Si... exemplele sunt multiple. - Ati sustinut si concerte umanitare. Eu personal, sunt impotriva umanitarismului de dragul umanitarismului. Nu stiu exact unde si cum se duc banii. De aceea nu ne-am implicat in multe proiecte si am refuzat multe propuneri. - Primul vostru album a fost "un raspuns la starea de absoluta anormalitate din muzica autohtona". Acum, dupa zece ani, crezi a fost depasita aceasta stare? Anormalitatea a luat forme constante, ba mai mult, acum a luat si forme foarte frumoase. Anormalitatea se imbraca foarte frumos in zilele noastre. Avem televiziunea care sprijina trupe si miscari anormale, trupe care sunt impinse la televiziuni si radiouri si nu au ce cauta acolo, fac play-back si habar nu au sa cante. Fata de acum zece ani nu este mai bine, ci din ce in ce mai rau. - Primul vostru videoclip, dar si ultimul au fost regizate de Tudor Giurgiu. Pentru mine, Tudor Giurgiu este un bun prieten, il respect pentru ceea ce este. Personal, cred foarte mult in el. Noi abia mai asteptam sa mai colaboram cu el. - Aveti concerte in strainatate? Vara asta, da. In Ungaria si in Franta. Probabil la Sziget. - Este Omul cu Sobolani un stil de viata? Interfereaza cu viata personala? Suntem buni prieteni. Mi-e greu ca dupa atatia ani sa facem diferente. Ne intalnim foarte mult si in diverse ocazii. Interferam in toata povestea asta. E o chestie interpersonala. Nu suntem patru instrumentisti care se duc la job la sala de repetitii. Suntem buni prieteni.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii