Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:15 18 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

34 de ani de la dispariția marelui arheolog român Emil Condurachi

ro

16 Aug, 2021 00:00 2055 Marime text

Ziua de 16 august ne amintește de doi mari arheologi ai României, Adrian V. Rădulescu, născut pe 16 august 1932, și Emil Condurachi, decedat pe 16 august 1987.
 
Emil Condurachi s-a născut pe 3 ianuarie 1912. A lăsat Dobrogei un tezaur de informații privind arheologia.
 
Fiica sa, Zoe Petre, i-a dedicat un volum numit „Magistrul“. În cadrul acestuia, se menționează:
 
„Cât privea arheologia istorică, Emil Condurachi participase direct la difuziunea acestui nou mod de a practica arheologia clasică, domeniu în care putea pe drept pretinde la demnitatea unui creator de școală. Pornind de la propria sa experiență și de la colaborarea cu un mare arheolog și epigrafist a cărui memorie merită să fie evocată, Grigore Florescu, dar nu mai puțin de la anii de dialog intelectual fertil cu Ion Nestor, el a elaborat și aplicat, la Arrubium, la Callatis și mai ales la Histria, o metodologie de cercetare inedită până atunci în câmpul arheologiei clasice: cercetarea stratigrafică, asemănătoare ca minuție cu arheologia preistorică, dar dominată de o problematică istorică, nu de istoria artei. Rezultatele acestui tip nou de cercetare de teren nu au întârziat să se impună lumii științifice internaționale, ceea ce i-a asigurat un prestigiu colegial și o notorietate pe măsură. Încă de la finele anilor ’50, prezența în România a celor mai importanți istorici britanici ai Antichității, în frunte cu Ian Richmond, W.G. Forrest, P. Fraser, urmați apoi în 1956 de numeroșii participanți la Bimilenarul Ovidiu, mai ales italieni, în frunte cu fostul lui profesor de la Roma, G. Lugli, ofereau o perspectivă internațională niciodată până atunci atinsă arheologiei clasice românești”.
 

Despre panteonul arheologiei dobrogene

 
După ce a absolvit Liceului Internat şi Facultatea de Litere din Iaşi (1929 - 1932), Condurachi și-a continuat pregătirea la Şcoala Română din Roma (1935 - 1937), în 1938 susţinându-şi teza de doctorat „Basiliques chrétiennes de l’Illyricum“, după care a obţinut o bursă la École Roumaine de Fontenay-aux-Roses, perioadă în care a frecventat la Sorbona şi la École Pratique des Hautes Études cursurile unor mari specialişti (1938 - 1939).
 
Odată cu revenirea sa în țară, a fost profesor la Catedra de arheologie a Universităţii din Iaşi (1932 - 1940) şi la Catedra de numismatică şi arheologie din cadrul Şcolii Superioare de Arhivistică (1940 - 1947). În 1947, a devenit profesor titular de istorie veche şi arheologie la Universitatea din Bucureşti. A fost şef al Catedrei de istorie veche, ulterior al Catedrei de istorie universal. A activat şi ca decan al Facultăţii de Istorie (1949 - 1950).
 
Între 1956 şi 1970 a condus Institutul de Arheologie din Bucureşti, timp în care a desfăşurat o intensă activitate didactică, de cercetare şi de organizare ştiinţifică.
 
În premieră națională, marele arheolog a interpretat raporturile bilaterale dintre greci şi băştinaşii din Dobrogea; a lăsat studii privind istoria celor trei colonii greceşti de pe coasta dobrogeană a Pontului Euxin; a adus contribuţii la reconstituirea istoriei oraşului Histria, de la întemeiere şi până în epoca romano-bizantină.

 
A cercetat îndelung istoria artei şi religiei greco-romane, precum şi unor probleme ale istoriei universale vechi. Domeniul numismaticii antice şi bizantine a fost unul dintre cele mai abordate teme ale academicianului, tratând astfel și  problemele legate de vechimea şi circulaţia monedelor emise în oraşele pontice.
 
Multiplele cercetări s-au concretizat prin o serie de lucrări publicate: „Le mitatorium. Notes d’archéologie chrétienne“ (1935); „Ausones d’Italie ou Ausones du Danube?“ (1937); „Cea mai veche traducere românească a lui Eutropiu“ (1938); „Sur les deux bas-reliefs «chrétiens» de Tomis“ (1938); „I monumenti cristiani nell Illirico“ (1938); „Gordien et Serapis sur les monnaies pontiques“ (1938); „Sur la carrière de Q. Tullius Maximus, gouverneur de Trace“ (1939); „Le „Grand Dieu” sur les monnaies d’Odessos“ (1940); „Tezaurul de monede argintate de la Măcin“ (1941); „La politique financière de l’empereur Julien“ (1941); „Fenomenele premedievale în circulaţia monetară romană din regiunea dunăreană“ (1942); „Tezaurele monetare din regiunea carpato-dunăreană şi însemnătatea lor pentru trecutul românesc“ (1944); „La réforme monètaire de l’Empereur Aurélien“ (1945); „Autour des imitations pontiques des monnaies d’Alexandre le Grand“ (1946); „Frământări politice şi sociale la Istros în preajma anului 400 î.e.n.“ (1946); „Cu privire la raporturile dintre Augustus şi Cotison“ (1948); „Coloniile greceşti din Pontul Stâng şi lupta lor împotriva cotropirii romane“ (1950); „Vechi monede pontice şi importanţa lor“ (1950); „Cultul lui Drusus“ (1950); „Cu privire la raporturile dintre autohtoni şi greci în aşezările din Dobrogea“ (1951); „Cu privire la constituirea teritoriului rural al oraşului Histria şi funcţia sa social-economică“ (1952); „Burebista şi oraşele pontice“(1953); „Tib.Plautius Aelianus şi strămutarea transdanubienilor în Moesia“ (1958); „Il periodo ellenistico in Dobrugia alla luce degli scavi archeologici di Histria“ (1958); „Histria“ (2 vol., 1959, 1962); „Şantierul arheologic Histria“ (1960, în colab.); „Monuments archéologiques de Roumanie“ (1960); „Contributi allo studio della scultura pontica in éta imperiale romana“ (1962); „L’archéologie roumaine au XXe siècle“ (1963); „Relations entre les Grecs et la politique autochtone du Bas-Danube à la lumière des dernières découvertes archéologiques“ (1964); „Hotărnicii în provincia romană a Dalmaţiei“ (1968); „Dunărea în orizontul geografic antic“ (1969); „Izvoarele greco-latine asupra etnogenezei vechilor populaţii balcanice“ (1969); „Dodona şi raporturile cu lumea balcanică“ (1970); „Problema unor basilici creştine de la Histria şi Callatis“ (1971); „Tradition et innovation dans la pensée juridique de Léon le Sage“ (1974); „Curs de istorie romană. I. Istoria Romei regale şi republicane“ (1974); „Curs de istoria Orientului Antic. I. Orientul Apropiat mileniile III-II î.e.n.“ (1977); „L’Europe de l’Est, aire de convergence des civilisations“ (1980, în colab.) ş.a.
 
A fost coautor şi coordonator al tratatului „Istoria României“ (vol. I, 1960), al unor monografii consacrate lui V. Pârvan, C. Daicoviciu, C. Moisil.
 
A publicat în 1972 „La Roumanie“ (lucrare apărută în colecţia „Archaeologia Mundi”, 1972) şi „Harta arheologică a României“.
 
Preşedinte al Societăţii Numismatice Române (din 1958), membru fondator (1963) şi secretar general (1963 - 1987) al Asociaţiei de Studii Sud-Est Europene, vicepreşedinte al Uniunii Academice Internaţionale, vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Studii Bizantine, al Consiliului Internaţional de Filosofie şi Știinţe Umane, membru al Institutului German de Arheologie, al Academiei Sârbe de Ştiinţe, al Academiei Bulgare de Ştiinţe, membru în Comitetul Internaţional de Arheologie Clasică.
 
Doctor honoris causa al Universităţii Libere din Bruxelles.
 
A fost distins cu Medalia de aur bulgară „Sf. Metodiu şi Chiril”; Comandor al Ordinului „Merito de la Repubblica Italiana”. Laureat al Premiului „Herder”, „Om de Ştiinţă Emerit”.
 
Sursă foto: Fondul documentar Dobrogea de Ieri și de Azi ZIUA de Constanța
 
Sursă de documentare: Academia Română, Filiala Cluj-Napoca
 
Citește și:

Academicianul Emil Condurachi, istoric al antichității, rememorat de fiica sa, Zoe Petre

Ti-a placut articolul?

Comentarii