30 martie la Constanța de-a lungul timpului „Populațiunea din județul Constanța” și denumirile vechi ale localităților

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a demarat de la data de 1 ianuarie 2026 proiectul „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”.
 
Așa cum au precizat reprezentanții instituției, fiecare zi a anului va fi un prilej de întâlnire cu fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei: evenimente semnificative, personalități marcante, fapte cotidiene consemnate în presa vremii, descoperiri arheologice sau piese de patrimoniu care spun, discret dar convingător, povestea trecutului local. Accentul va cădea în special pe perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o epocă de transformări profunde pentru Constanța, de la oraș-port la poarta maritimă a României moderne. Totuși, nici alte epoci nu vor fi neglijate, pentru că istoria acestui ținut se întinde pe un arc de timp impresionant, din preistorie până în contemporaneitate.
 
La data de 30 martie 1914, ziarul „Dobrogea Jună” publica un interesant material intitulat „Populațiunea din județul Constanța”, care conținea date statistice obținute de autorități în baza unui recensământ oficial. Am aflat, astfel, că județul avea în acel moment o populație de 270.440 de locuitori, din care 111.589 erau de sex masculin, iar 95.860 de sex feminin.
 
Orașul Constanța, comună urbană reședință de județ, avea 25.375 de locuitori, de șase ori mai mult decât în 1877, când, înaintea Războiului de Independență (ruso-româno-turc), erau înregistrate 4.700 de persoane. Este o creștere demografică extraordinară, considerată de gazetari drept un „progres nimicitor”.

 
În anul 1914, Constanța românească cunoștea o dezvoltare deosebită, portul modern inaugurat în 1909 fiind, așa cum  visase regele Carol I, poarta României către restul lumii și un adevărat plămân economic al țării. Din păcate, urmau să vină vremuri tulburi, deoarece în luna iulie avea să înceapă Primul Război Mondial. România a rămas doi ani în stare de neutralitate (până în 1916), apoi a intrat în conflagrație, alături de Antantă și împotriva Puterilor Centrale. În toamna anului 1916, după dezastrul de la Bătălia de la Turtucaia, Dobrogea a căzut sub ocupație germano-bulgară până în 1918.
 
Norii negri ai războiului păreau însă foarte departe la 30 martie 1914. Constanța era o localitate înfloritoare, superioară tuturor celorlalte orașe ale județului, în toate domeniile de activitate. Acest lucru se observă și în comparația demografică: Medgidia avea 6.382 de locuitori, Cernavoda 6.382, Hârșova 3.987, Ostrov 3.410, Mangalia 1.990, iar Cuzgun 1.603 de locuitori.
 

Ultimul nume, al unei comune urbane din județ, ne-a determinat să cercetăm un aspect inedit: denumirea localităților (sate și orașe din județ) în anul 1914. Multe aveau încă denumiri turcești și abia în anii ’20-’30 statul român avea să le schimbe, nu pe toate, dar o mare parte dintre ele. Faptul că numeroase localități aveau nume turcești nu trebuie să ne mire, din moment ce Dobrogea s-a aflat sub stăpânire otomană timp de peste 450 de ani, din 1417 (1418/1421 – după alte surse) până în 1878.
 
Existau însă și localități cu nume românești, vechi centre de pe malul dobrogean al Dunării (precum Ostrov, Oltina, Dăeni etc.) sau sate noi, înființate după 1880 de către români veniți din alte provincii. În alte cazuri, așa-numiții coloniști veniți din Moldova, Muntenia sau Ardeal s-au așezat în vechi sate otomane, cărora le-au schimbat numele prin traducere.
 
Denumirile de atunci și acum
 
Să încercăm să vedem cum se numeau în 1914 câteva dintre așezările județului Constanța (cel de azi), care era originea denumirilor și cum au fost ele, ulterior, transformate.
 
Sus-amintitul Cuzgun din 1914 ne este astăzi cunoscut sub numele de Ion Corvin, comună în raza căreia se află obiectivul religios Peștera Sfântului Andrei. Termenul „cuzgun / kuzgun”, în limba turcă, înseamnă „corb”. Atunci când administrația românească interbelică a modificat numele așezării, a ales denumirea   Ion Corvin, după numele marelui voievod al Transilvaniei – Ioan / Iancu de Hunedoara, membru al familiei Corvineștilor. Corbul, care potrivit legendei i-a furat lui Iancu un inel de preț și l-a îndrumat apoi pe calea eroismului militar, este și astăzi parte a blazonului Huniazilor. În latină, corb se traduce drept vulpes corvum!

 
Un alt exemplu de transformare al vechiului toponim este cel al actualului oraș Negru Vodă. Se spune că numele provine de la Radu Negru Vodă, semi-legendarul domnitor originar din Țara Făgărașului care ar fi întemeiat în 1290 Țara Românească. Numele acesta de Negru Vodă se pliază însă excelent și pe mai vechea denumire a localității. În 1914, Negru Vodă se numea Kara Omer (n.a. formă coruptă – Cara-Omer), în traducere Omer cel Negru. În spatele acestui nume, avem atât legendă, cât și adevăr istoric! Pe 22 iulie 1595, în campania sa antiotomonă, Mihai Viteazu a trecut și în Dobrogea, unde a învins, în zona Pârâul Caprei, o armată turcească condusă de Omer Pașa, supranumit Cel Negru, întrucât avea un ten foarte închis la culoare. Comandantul otoman a fost rănit mortal și a decedat într-un sat de cerchezi. Acesta a dispărut în câțiva ani, dar ulterior a fost reîntemeiat de etnici turci și tătari care au denumit așezarea Kara Omer, în amintirea pașei turcești.
 
În 1914 o altă localitate a județului Constanța era Alakapî, nume ce se poate traduce ca Poarta, Arcada și chiar Bolta lui Allah. După câțiva ani, administrația românească avea să îi schimbe numele în Poarta Albă.
 
O altă așezare importantă era Bulbul (Biulbul, Bulbuler), cunoscută astăzi de noi sub numele de Ciocârlia. Numele își are originea într-o legendă care ne vorbește despre iubirea dintre un turc și o româncă ce cânta extrem de frumos. Cei doi au avut două fete care au moștenit talentul mamei. Tinerele s-au căsătorit în două așezări vecine, numite azi Ciocârlia de Jos (Bulbul cel vechi) și Ciocârlia de Sus. Interesant este însă că Bulbul se traduce ca „privighetoare”, nu „ciocârlie”! Explicația este următoarea: mulți români s-au stabilit la începutul sec. XX în Bulbul, au aflat legenda fetelor ce cântau frumos și au tradus greșit vechiul nume, folosind termenul mult mai cunoscut lor, acela de „ciocârlie”. Administrația românească a oficializat denumirea în perioada interbelică.
 
În 1914, în vecinătatea Constanței exista Laz Mahale, adică Mahalaua Lazilor, astăzi Lazu. Numele vine de la lazi, musulmani emigrați din sud-estul Mării Negre, unde erau persecutați de către ruși. Întemeietori ai localității Laz Mahale, ei au fost ulterior asimilați de către turci.
 
În 1914 exista și satul tătăresc Pazarlia (Pazarli sau Pazarlîk), adică Târgul sau Satul cu Târg, pentru că aici se organizau periodic astfel de târguri, într-o zonă la răscruce de drumuri. Numele a fost  transformat în perioada interbelică într-un logic Târgușor.
 
În sudul județului avem și satul Hagieni. Până în 1938 s-a numit Hagilar (Hacilar), știut fiind faptul că exista sub acest nume încă din 1824. Sat inițial doar tătăresc, el era „satul hagiilor”, adică în care locuiau numeroși hagii, credincioși musulmani care fuseseră în pelerinaj la Mecca.
 
Acestea sunt doar câteva dintre localitățile județului care în 1914 păstrau încă numele turcești sau tătărești, modificate ulterior în perioada interbelică. În cursul anului, în acest calendar istoric, vom prezenta periodic și alte localități constănțene, originea numelor lor și felul în care au fost transformate.
 
Reclama zilei – Negustori de la țară! Nu cumpărați produse de librărie înainte de a vizita noul magazin Papetăria Românească, Str. Carol 91, Constanța (1924)
 
Citește și:
29 martie la Constanța de-a lungul timpului Costul vieții, prețuri și salarii în Constanța anilor '30. Date statistice