Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:11 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Sănătății „Proiectul depus de Florin Cîţu privind certificatul verde face referire exclusiv la personalul medical” (VIDEO)

ro

05 Jan, 2022 16:28 1264 Marime text


Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, 5 ianuarie, la finalul ședinței de Guvern, că susţine orice proiect care are ca rezultat încetinirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, precizând că preşedintele PNL, Florin Cîţu, a depus la Parlament un act normativ privind certificatul verde, care face referire exclusiv la personalul medical, punctând că o astfel de prevedere nu are niciun impact asupra sănătăţii publice. 
 

„Eu susţin orice proiect care are ca rezultat un instrument de sănătate publică, care să încetinească transmiterea (COVID-19 - n.r.). Acesta este punctul meu de vedere. O precizare însă, domnul preşedinte Florin Cîţu a depus la Parlament un proiect de lege care face referire exclusiv la personalul medical, care nu are niciun fel de impact asupra sănătăţii publice, probabil că trebuie să revadă declaraţia. (...)

Eu nu mă opun niciunui proiect care are un impact, care se referă fie la siguranţa pacientului, fie la protecţia sănătăţii publice. Nu o să mă auziţi niciodată că o să mă opun la un astfel de proiect", a afirmat Alexandru Rafila.



El a explicat că este important pentru ce categorii se foloseşte certificatul verde COVID la locul de muncă.

 

„Dacă îl foloseşti exclusiv la o singură categorie, cum ar fi personalul medical, acolo se referă la siguranţa pacientului, nu se referă la o măsură de siguranţă publică cu impact populaţional", a menţionat ministrul.


Alexandru Rafila a adăugat că, dacă se va aproba introducerea certificatului verde COVID, trebuie să fie şi operaţionalizată pentru a avea efecte, adăugând că s-a făcut tot posibilul pentru pregătirea sistemului de sănătate. Acesta a subliniat importanța scăderii presiunii de pe spitalele suport COVID-19.

„Dacă se aprobă şi intră în vigoare peste trei săptămâni, probabil că atunci vom fi în vârful valului şi atunci adoptarea unui astfel de document nu este suficientă, trebuie să existe şi operaţionalizarea lui.

Dacă nu este posibilă operaţionalizarea lui în perioada imediat următoare, probabil că, odată cu trecerea timpului, şi efectul unei astfel decizii va scădea în ceea ce priveşte impactul asupra sănătăţii publice.

Din cauza aceasta, noi am făcut tot posibilul astfel încât, în măsura sau în limita resurselor existente, să putem să pregătim sistemul de sănătate, să extindem toate celelalte componente care în trecut au fost neglijate, mă refer la testare, avem acum această medicaţie inovativă antivirală care poate să reducă serios mortalitatea în rândul persoanelor cu comorbidităţi şi să operaţionalizăm aceste centre ambulatorii care să scadă presiunea pe unităţile de primiri urgenţe. (...) Important este să scădem presiunea de pe spitale", a evidenţiat ministrul Sănătăţii.


Potrivit ministrului Sănătății, în ultima lună „s-au întâmplat foarte multe lucruri în sistemul de sănătate, care se organizează într-o perioadă foarte scurtă şi dificilă". 



Sursa foto și video: pexels.com, Facebook.com/ Guvernul României 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii