Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:13 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Nationala, umbrita de dezinteres si necunoastere

ro

29 Nov, 2003 00:00 1180 Marime text

Dupa 85 de ani de la Unirea Transilvaniei si a Banatului cu Tara, politicienii constanteni arata un oarecare dezinteres pentru celebrarea evenimentului istoric * Reprezentantii constanteni ai PRM, PD, PNL nu organizeaza nici o manifestare dedicata Zilei Nationale a Romaniei * Singurii membri care vor participa la diferite manifestari sunt cei ai partidului de guvernamant * Actiunile PSD au scopul de a contribui la realizarea unei imagini favorabile a membrilor partidului, avand in vedere faptul ca traversam o perioada semielectorala, dar, in realitate, multi dintre ei nu cunosc detalii despre ziua de 1 Decembrie 1918

In urma cu 85 de ani, la 1 Decem=ADbrie 1918, in stravechea Cetate Alba Iulia, avea loc un eveniment simbolic pentru istoria nationala - Unirea Transilvaniei si a Banatului cu Tara. Evenimentul reprezenta finalizarea procesului de desavarsire a statului natio=ADnal unitar roman, etapele precedente fiind unirea Basarabiei si Bucovinei din martie si, respectiv, noiembrie 1918. Mai intai s-a realizat unirea Basarabiei cu Romania, ceea ce a dus la redesteptarea nationala a romanilor dintre Prut si Nistru.In toamna anului 1918, pe fondul inrautatirii situatiei militare, Imperiul Austro-Ungar s-a dezmembrat, ceea ce a descatusat energiile nationale ale popoarelor asuprite. La 28 noiembrie, Consiliul General al Bucovinei a decis unirea neconditionata cu Regatul Romaniei, in ciuda opozitiei fortelor nationaliste ucrainene. In acelasi timp, in Transilvania, pregatirea unirii se apropia de sfarsit, astfel ca la 31 octombrie 1918 s-a constituit Consiliul National Roman Central, care a decis convo=ADcarea pentru 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, a Marii Adunari Nationale. In acea zi, devenita, in urma cu 13 ani, Zi Nationala, cei 1.228 de delegati, aclamati de peste 100.000 de oameni, au hotarat unirea Transilvaniei si a Banatului cu Romania. Prin aceasta istorica hotarare se incheia procesul de faurire a statului national unitar roman. Astazi, dupa 85 de ani de la Marea Unire, se pare ca majoritatea oamenilor politici sunt dezinteresati de efectele pozitive pe care le-a adus cu sine realizarea statului national unitar roman. Acelasi dezinteres al politicienilor romani se manifesta si la Constanta. Astfel, reprezentantii partidelor politice care au filiale la nivelul municipiului Constanta nu organizeaza nici o manifestare dedicata Zilei Nationale. Doar membrii partidului de guvernamant vor participa la mai multe actiuni, printre care depuneri de coroane la monumentele eroilor din localitatile Constanta, Medgidia si Mangalia. Actiunile PSD au, evident, scopul de a contribui la realizarea unei imagini favorabile a membrilor partidului, insa este clar faptul ca multi dintre ei nu cunosc cele mai elementare detalii despre Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Un exemplu elocvent este parlamentarul PSD, Dan Nicolae Rahau. Contactat telefonic, senatorul constantean nu a putut nominaliza nici un nume al infaptuitorilor unirii, declarand ca momentan nu isi aduce aminte. In ceea ce-i priveste pe ceilalti parlamentari constanteni ai partidului de guvernamant, acestia nu au putut fi contactati, deoarece ori nu au raspuns la telefon, ori aveau aparatele inchise. Printre cei apelati se numara Liana Naum, Stefan Giuglea, Marian Motoc sau Octavian Mitu. Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul parlamentarilor Partidului Romania Mare, Ion Carciumaru, Gheorghe Ariton si Mircea Stoian. Si asta in conditiile in care cei mentionati mai sus sunt obligati sa raspunda la apelurile primite, in primul rand pentru ca telefoanele lor sunt platite din banii publici. In schimb, senatorul liberal Mircea Iustian a declarat ca procesul de faurire a statului national unitar roman "este legat in primul rand de geniul politic al lui Ion Bratianu si al fiului sau, Ionel Bratianu, care au pregatit si urmarit inca din anul 1848 infaptuirea Unirii". Nici institutia care reprezinta Guvernul in teritoriu nu s-a chinuit prea tare in a organiza actiuni care sa marcheze aceasta zi. Conform celor declarate de reprezentanti ai Prefecturii judetului Constanta, nu s-a organizat nimic intrucat nu a existat un buget prevazut pentru aceasta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii