#ConstanțaEsteBine Ziua 125 – 4.05.2022 Astăzi sărbătoresc limitarea

Când studiem și aprofundăm orice domeniu al cunoașterii, aflăm mai multe despre noi înșine. Pentru că orice fel de cunoaștere este doar o auto-cunoaștere. Orice învățăm din exterior oglindește situația din interior și o face mai inteligibilă.

Învățarea continuă este o necesitate a minții și corpului uman, plus a evoluției Spiritului interior de lumină. Procesul de școlarizare în varianta obligatorie oferită de sistemul social de circa 70-80 de ani (pe plan mondial) a transformat un proces natural într-o limitare tip prizonierat.

În mai multe postări v-am povestit că în lumea civilizată, multe lucruri sunt ”pe dos” decât starea lor naturală. Când am studiat mai mult fiecare problemă ”pe dos” pe care am observat-o (alimentația, educația, viața de familie, ocupația și serviciul etc) am ajuns la concluzii personale.

Vă invit să faceți acest drum de cunoaștere, întrucât experiența fiecăruia este unică. Doar concluziile pot fi comparate și validate.
Una dintre aceste concluzii este legate de procesul de limitare, pe care am ales să-l sărbătoresc astăzi.
Limitarea înseamnă impunerea de bariere artificiale și acceptarea lor într-un consens global.

La școală ni se spune timp de 10-12 ani (cel puțin, dacă suntem norocoși) sau mult mai mulți ani că ”nu suntem în stare”, ”nu ne ridicăm la înălțimea așteptărilor figurilor de autoritate”, ”ești copil bun dar neatent, superficial, nemotivat” și multe asemenea.

Dacă auzi continuu astfel de aprecieri, ajungi să le accepți care pe niște limitări naturale. ”Atât pot eu. Atât sunt în stare. Sunt mulți alții mai buni ca mine”. Și stai o viață cu capul plecat, fără să mai încerci să testezi limitele impuse, să vezi dacă mai sunt acolo sau nu.

Precum în celebrul exemplu cu elefantul legat de picior. Când este mic și mai zburdalnic, un elefant este legat cu un lanț de un stâlp. Oricât încearcă să tragă, nu se poate depărta prea mult de acel stâlp. Pe măsură ce crește, nu mai face eforturi să se elibereze și acceptă să rămână lângă stâlp. Când elefantul este adult, se poate complet scoate lanțul de la picior: elefantul nu se va îndepărta de stâlp. Limitarea a intrat în viziunea lui despre viață. Nu o mai poate explica, dar o trăiește cu tot corpul. Știe că există un lanț între el și stâlp, chiar dacă acesta nu mai este prezent fizic.

Reflexul lui Pavlov (celebrul om de știință sovietic, ce a făcut experimente nemiloase pe animale): se aprinde un bec și se pune mâncarea în fața câinelui, acesta începe să saliveze. După mai multe repetări, nu se mai dă mâncare, doar se aprinde becul – și câinele începe să saliveze. Asociază aprinderea becului cu venirea mâncării. Chiar dacă mâncarea nu mai apare. Asocierea rămâne.

Cum sunt limitate ființele umane în școală, folosind reflexul lui Pavlov?
Cu ajutorul clopoțelului sau soneriei. Se știe că sunetele de anumite frecvențe de vibrație influențează masiv fiziologia umană. Sunetul ”pericol” sau ”gata, oprește-te” este marcat prin vibrații înalte și ascuțite (sirene la mașini de salvare, pompieri, poliție, sirenele de început și terminat treaba la fabrici, alarmele anti-aeriene etc).

Școala a preluat această tehnică de programare comportamentală și a dus-o la perfecțiune: schimbăm activitățile la sunetul de clopoțel sau sonerie.
Bâzzzz – începe ora. Bâzzz – se termină ora. Bâzzz – începe pauza. Bâzzz – se termină pauza.

Învățăm să ne derulăm activitățile între un bâzz și altul. Dacă nu avem soneria să ne trezească sau să ne trimită la culcare, intrăm în haos și degringoladă interioară.

Datorită școlii, auto-motivarea a dispărut de mult, fiind înlocuită de programarea Pavloviană. Puternică și eficientă (mult testată pe prizonierii de război, în toate lagărele posibile).

Sărbătoresc astăzi limitarea pentru că vreau să aduc la suprafață un factor uriaș de afectare a comportamentului nostru, de care nu suntem conștienți. În tentativele noastre de ”eliberare” și găsirea a unui drum alternativ în viață, uităm de aceste programări interioare, făcute din fragedă copilărie și profund penetrate în subconștient. Vrem un program ”liber”, dar NU ȘTIM ce să facem cu o libertate care pentru noi toți seamănă cu un haos nestructurat. Nu avem destulă energie (în ficat și suprarenale) să ne auto-creăm disciplină. Toți am fost disciplinați cu metodele reflexe ale școlii obligatorii.

Nu ne putem bate cu ele. Nu le putem scoate din energetica umană. Sunt prea profunde și prea bine înfipte (plus că le-am continuat repetiția în viața de adult).
În schimb, putem să le folosim.

Când nu te poți împotrivi curentului apei, pentru că pierzi energie, poți folosi curgerea sa, în propriul avantaj. Putem folosi limitarea pavloviană a marcajului începului și finalului, structurându-ne viața eficient și avantajos (când devenim conștienți de necesitatea acestei structurări sau restructurări).
Mi-am propus să limitez folosirea tehnologiei informatice. Și de fiecare dată am sfârșit prin a face un abuz și mai mare, mai ales seara și noaptea, când am pierdut energia controlului conștient al comportamentului.
Am uitat de programarea limitativă pavloviană și mi-a trebuit multă suferință fizică (și auto-abuz) să mă opresc și să-mi spun: Ce fac? De ce fac așa?
De curând, s-a aprins ”becul”. Aha! Asta fac de fapt!

Am stat lângă un meșter renovator și reparator de case, care și-a pus alarma pe telefon, să-l anunțe când era ora de început și de final de job (altfel, se prelungea mereu și ajungea prea târziu acasă, spre protestul soției și familiei). Auzind acea alarmă pornită iar și iar la ora 17.00 punct (final de job) am realizat: asta este! Funcționăm exact pe stimulii pe care am fost programați! Bâzzzz de început. Bâzzzz de final. Marcaje clare de început și de final. Dacă nu structurăm timpul așa cum am fost programați – intrăm în haos.
Așa că mi-am pus și eu alarma la o oră decentă în seară (22.00) să marcheze GATA. Închidem totul, computere, tablete, televizoare, punem telefoanele pe modul avion (sau le stingem complet) și oprim interacțiunea prea activatoare și stimulatoare a câmpurilor electromagnetice.

Astăzi sărbătoresc limitarea făcută prin programarea vieților noastre, să ne amintim că o putem folosi avantajos: să limităm toate comportamentele dăunătoare sau auto-agresive, cu ajutorul unei alarme care sună. Să ne oprim din uitatul la filme, din statul pe Internet, din vorbitul prelungit la telefon sau să începem 5-10 minute de exerciții fizice (cele mai ușoare, posibile; doar să începem). Să ne oprim din mâncat la o anumită oră. Să nu uităm să ne bem ceaiul sau sucul, la o altă oră. Cu un bâzzz începem sau terminăm ceva.

Sunt curioasă ce părere aveți de acest subiect provocator. Am realizat că suntem într-o celulă de prizonierat construită de mintea noastră, prin repetițiile unor comportamente timp de ani (zeci de ani) de zile. Celulele corpului nostru, atât de dinamice și active, sunt prizoniere într-o poveste mentală, întreținută prin comportamente reflexe.
Celule aflate în celulă.
Ce interesant.

Am pus în cuvinte astăzi ce am observat de ani de zile la mine și la cei cu care interacționez.
Dar numai în momentul în care am decis oprirea rezistenței, oprirea conflictului, oprirea războiului (cu mine sau limitările mele) și observarea a ceea ce este, cu scopul de a folosi ceea ce este, am început să schimb viziunea. Mulțumesc că-mi permiteți să o împărtășesc cu voi.

Să avem cu toții o zi de sărbătoare a limitării, în care să limităm orice ne împiedică să ne simțim confortabil și bine. Folosind alarme, sirene, sonerii și orice fel de bâzzz-uri, dacă asta ne ajută să devenim mai eficienți.
Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda