Realitatea crudă din spatele propagandei comuniste Cum a eșuat proiectul Șantierului Naval Tulcea

Planurile mărețe ale regimului Ceaușescu privind crearea unei flote naționale de pescuit oceanic la gurile Dunării s-au izbit de dezorganizare, indisciplină și haos administrativ. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a dat publicității o serie de documente inedite din arhivele fostei Securități care scot la iveală culisele dezastruoase ale construirii și funcționării Șantierului Naval Tulcea (SNT) în anii '70.

Înființat oficial în septembrie 1974 pentru a asigura construcția și reparația navelor de pescuit oceanic, șantierul din Tulcea era considerat o investiție de o importanță strategică deosebită. Coordonat începând din 1975 chiar de un comandament operativ al Ministerului Apărării Naționale, condus de generalul-colonel Ionel Vasile, proiectul trebuia să devină o mândrie a industriei navale românești. Pentru supravegherea lucrărilor și prevenirea pagubelor, Secțiunea 2 – Contrainformații Economice din cadrul I.J. Securitate Tulcea a deschis un dosar de obiectiv, monitorizând pas cu pas șantierul.

Muncă „legată cu sârmă”, alcool pe șantier și jocuri de noroc în timpul programului

Notelor informative desecretizate de CNSAS arată o prăpastie uriașă între rapoartele triumfaliste trimise la București și realitatea de pe teren:

• Lipsuri elementare în 1978: Deși investiția trebuia să fie aproape finalizată, muncitorilor le lipseau sculele de bază – ciocane, răschete, role de vopsit și vopsea. Instalația electrică era improvizată și suprasolicitată, existând un pericol permanent de incendiu, iar spălătoarele și grupurile sanitare lipseau cu desăvârșire.

• Indisciplină cronică: O notă din octombrie 1978 consemna că tinerii muncitori consumau frecvent băuturi alcoolice și jucau jocuri de noroc în timpul programului de lucru. Maiștrii ignorau abaterile, iar unii angajați erau folosiți în interes personal de persoanele din conducerea șantierului. Recompensa acestei dezorganizări: reparațiile navale se executau prost și cu întârzieri uriașe.

• Tensiuni cu elevii de la Liceul Naval: Practica elevilor era lăsată la voia întâmplării. Viitorii meseriași erau abandonați prin hale, expuși zgomotelor infernale și fumului toxic rezultate din arderea țevilor. Conducerea șantierului ajunsese chiar să afirme deschis că „nu mai vrea să vadă picior de elev” în întreprindere.

Disperarea Securității: Sesizarea presei locale și lansări de nave „la limită”

Sătul de ignoranța conducerii unității, șeful Inspectoratului Județean de Securitate Tulcea a recurs la sfârșitul anului 1979 la un gest neobișnuit: l-a informat direct pe primul secretar al P.C.R. Tulcea și a sesizat ziarul local „Delta”.

Printre neregulile grave semnalate se numărau depozitarea haotică a materialelor – care risca să blocheze linia ferată de aprovizionare – și lipsa totală de pază la Fabrica de Oxigen, un obiectiv cu un potențial exploziv uriaș, unde oricine putea intra neîngrădit.

Incompetența s-a văzut cel mai bine în martie 1980, la lansarea la apă a navei „Putna”. Din cauza lipsei de coordonare dintre șantier și Întreprinderea de Pescuit Oceanic (IPO), operațiunea s-a desfășurat cu peripeții, avarierea navei și a instalațiilor portuare fiind evitată în ultimul moment.

Documentele publicate de CNSAS demonstrează cum propaganda comunistă masca o realitate economică șubredă, măcinată de lipsa de profesionalism și de indiferența cadrelor de conducere.