Comunitatea musulmană din Dobrogea, ținută atent sub supraveghere după cel de-Al Doilea Război Mondial

Un dosar al fostei Poliții de Siguranță (Serviciul Secret de Informații al Regatului României, transformat ulterior în Securitate, după instaurarea comunismului), păstrat astăzi în arhivele CNSAS, oferă o imagine detaliată asupra modului în care autoritățile române urmăreau evoluțiile comunității musulmane din Dobrogea în primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial.

La mijlocul anilor 1940, în zona administrată de Inspectoratul din Constanța trăiau aproximativ 22.000 de musulmani, cei mai mulți în mediul rural. În orașe, Constanța rămânea centrul principal, cu aproape 3.000 de persoane, urmată de Medgidia, unde comunitatea depășea 2.000 de membri. Localități precum Babadag, Isaccea, Mangalia, Hârșova, Cernavodă, Techirghiol sau Măcin completau rețeaua așezărilor cu populație turcă și tătară, două grupuri etnice cu o istorie adânc înrădăcinată în Dobrogea.

Autoritățile menționau și prezența unor refugiați bulgari de origine turcă, ajunși în România prin treceri clandestine din Iugoslavia. Acestora li se acorda temporar azil, la cererea diplomației turce, până la clarificarea situației lor.
 

Siguranța percepea comunitatea musulmană drept pașnică, cu câteva excepții

În rapoartele oficiale, musulmanii sunt descriși ca o populație „pașnică și loială statului român”. Viața religioasă gravita în jurul geamiilor – peste 15 în întreaga regiune, dintre care unele cu valoare istorică, precum geamia din Babadag, ridicată în 1617.


 În plan educațional, funcționau școli primare cu predare în limba turcă, iar la Medgidia își desfășura activitatea singurul seminar musulman din țară, instituție-cheie pentru pregătirea liderilor religioși.

Fiecare localitate avea o comunitate organizată juridic, responsabilă de administrarea lăcașelor de cult, a activităților culturale și sociale, precum și a vacufurilor – fundații caritabile.

Documentul trece în revistă și activitatea unor mișcări politice din perioada interbelică și din timpul războiului. Prima este filiala românească a organizației turcești „Kurultai”, condusă de muftiul Sadae Ibrahim, implicată în facilitarea emigrării turcilor români către Turcia.

A doua este mișcarea pan-turanică tătară, apărută la Constanța în timpul războiului, sub conducerea lui Mustegip Hagi Basp și Rauf Aslan. Aceasta promova ideea formării unui stat tătaro-crimeean independent.

După 1945, ambele structuri dispar: Sadae Ibrahim este arestat pentru colaborare cu Germania nazistă, iar Rauf Aslan, alături de alți membri marcanți, se refugiază în Turcia.
 

Reconfigurarea după schimbarea regimului

Transformările politice de după 23 august 1944 au favorizat apariția unor noi forme de organizare. La 14 ianuarie 1946 se înființează Uniunea Democratică a Musulmanilor din România, cu sediul la Constanța. Uniunea își propunea să promoveze educația, cultura, comportamentul civic și orientarea democratică a membrilor săi.

Conducerea era asigurată de un comitet de 13 persoane. La vârf se afla Musueref Amdi, avocat de profesie și, la acea dată, director al Arestului Preventiv din Constanța.

Preocupările Siguranței

Pentru serviciile de securitate, activitatea în rândul comunității musulmane viza mai multe direcții considerate sensibile:

• identificarea foștilor membri ai organizațiilor Kurultai și pan-turanice;
• monitorizarea refugiaților de origine turcă intrați ilegal în țară;
• supravegherea activității Uniunii Democratice a Musulmanilor;
• raportarea oricăror încercări de extindere a Uniunii în afara Constanței.

În viziunea autorităților, toate aceste aspecte puteau contura potențiale riscuri într-o perioadă în care suspiciunea față de grupările etnice sau politice era la un nivel alert.

Sursă: Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității


Citește și: Comunitatea greacă din Dobrogea, sub lupa autorităților postbelice. Ce dezvăluie un document CNSAS din 1946